Articole

Calea lui Dumnezeu este crucea de zi cu zi

Către Maria Petrovna Kolîceva

Iată, vă scriu spre ţinere de minte din cartea Sfântului Isaac:
Nu Duhul lui Dumnezeu petrece în cei ce trăiesc în tihnă… Fiii lui Dumnezeu se deosebesc de ceilalţi tocmai prin aceea că vieţuiesc în necazuri, pe când lumea se mândreşte cu belşugul şi cu odihna – fiindcă n-a binevoit Dumnezeu ca iubiţii Lui să se odihnească atâta timp cât sunt în trup, ci a vrut ca ei, cât sunt în această lume, să petreacă în necazuri, în greutăţi, în osteneli, în lipsuri, în golătate, în singurătate, în nevoie, în boli, în defăimare,

Continuare …

Pocăinţa deschide adâncurile sinelui nostru

În istoria Bisericii, scrisă de sfinţi, se expune calea vieţii duhovniceşti. În linii mari, se explică în felul următor: încercăm să ţinem, să împlinim poruncile lui Dumnezeu şi vedem cum patimile noastre ne omoară şi cum ne împiedică să le ţinem. Asta provoa­că o durere foarte mare; durerea creşte când se leagă de părăsirea lui Dum­nezeu.

Continuare …

Nevoitor adevărat e acela care se străduieşte în fel şi chip să ocolească ispitele, nu acela care le caută

Nevoitor adevărat e acela care se străduieşte în fel şi chip să ocolească ispitele, nu acela care le caută. Aducându-vă singuri ispită în casă, moarte vă aduceţi; alungaţi-o numaidecât! Altfel, vă sunteţi blestem vouă înşivă, blestem şi celorlalţi. Sloboziţi-vă, aşadar, pe voi înşivă şi faceţi-vă binecuvântare celorlalţi!

Continuare …

„Boala asta, de a te crede învăţat când nu eşti, este vrednică de lacrimi şi de suspine mai mult decât orice altă boală…”

Dar ce să spun de credincioşii aceia care din dragoste de slavă deşartă sau din iubire de stăpânire grăiesc nedreptate spre înălţime (Ps. 72, 8), nişte orgolioşi ca Iannes şi Iambres (2 Tim. 3, 8), care se întrarmează, nu împotriva lui Moise, ci împotriva adevărului şi se ridică împotriva învăţăturii celei sănătoase?

Continuare …

„Socoteşte-te cel mai mic şi slujitor al fraţilor tăi”

Un alt motiv, la fel de necesar, care impune rânduiala programului este nestatornicia caracterului omului după căderea lui Adam. Dar şi starea de păcătoşenie, pe care fiecare dintre noi o poartă, toceşte curajul şi hotărârea. De asemenea, şi lipsa de experienţă, neştiinţa, felul necunoscut al războiului nevăzut şi inegalitatea acestei lupte, măresc, cum este şi firesc, descurajarea.

Continuare …

Vindecare de boala fariseismului

Dragostea nu intră în cadrul șabloanelor rațiunii. Dragostea este mai presus de rațiune. Așa este și dragostea lui Dumnezeu. Ea depășește rațiunea oamenilor. Din această pricină nu putem judeca cu criterii raționale pe oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu. Pentru aceasta Sfinții lui Dumnezeu s-au mișcat după propria lor rațiune. Au avut o altă rațiune, nu rațiunea omenească. Și aceasta pentru că rațiunea lor a fost rațiunea dragostei.

Continuare …

Necazul aduce răbdarea, răbdarea – iscusinţă, iscusinţa – nădejdea, iar nădejdea nu te va părăsi

Am primit scrisoarea ta despre necazuri. Îmi scrii că eşti gata să arunci totul şi să fugi undeva. Ai răbdare, înainte să aştepţi să vină sfârşitul, căci s-ar putea să nu fie aşa cum ai plănuit. În zadar gândeşti că oamenii se prăpădesc din cauza nenorocirilor. Dimpotrivă, vedem în Sfânta Scriptură că necazurile îi apropie pe oameni de mântuire dacă aceştia nu se răzvrătesc şi nu deznădăjduiesc, ci se înarmează cu răbdare, smerenie şi credinţă în voia lui Dumnezeu.

Continuare …

Îngerii și rugăciunea Sfântului Anastasie Persul

Cuviosul Mucenic Anastasie în temniţă fiind, nu înceta ziua şi noaptea a preamări pe Atotputernicul Dumnezeu. Şi avea cu sine legat şi pe altul, pe un tânăr din slugile lui Marzavan, osândit pentru o faptă rea, cu care împreună era legat cu un lanţ de grumaz şi cu altul de picioare. Deci, îi era foarte greu sfântului, de vreme ce, când se scula la rugăciune la miezul nopţii, era nevoie ca să deştepte, chiar nevrând, pe împreună legatul său, care-l socotea ca păcat făcut împotriva aproapelui – căci pe cel obosit cu aceeaşi greutate prin cărarea pietrelor şi adormit îl deştepta.

Continuare …

Tot ce-i de prisos şi peste trebuinţă firească e necumpătare, iar aceasta e calea diavolului spre suflet

Puterile sufletului: mintea, iubirea şi voinţa, după orânduirea cea străveche, îşi aveau lucrarea şi ţinta către Dumnezeu. Această tindere spre Dumnezeu a sufletului era lucrarea cea după fire; şi pe temeiul stăruinţei în această tindere, urma să creştem de la chip la asemănare. Aşa eram în sfatul, în ascultarea şi vederea lui Dumnezeu.
În urma păcatului, cel viclean a ţintuit puterile sufletului încă de la început de firea celor văzute, întrucât toţi cei părtaşi de firea omenească îşi mărgineau puterea raţiunii şi a minţii la înfăţişarea lucrurilor sensibile şi nu mai aveau nici o înţelegere pentru cele mai presus de simţuri.”

Continuare …

Fericiți cei ce nu au grijile vieții acesteia

Un călugăr egiptean viețuia aproape de Constantinopol pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450). Și umbla, trecând pe acolo, împăratul. Și, lăsând toți însoțitorii, împăratul a mers singur și a bătut în ușa călugărului. Și după ce i-a deschis, nu l-a cunoscut cine era, însă l-a primit pe el ca pe un ostaș, iar după ce a intrat, făcând rugăciune, s-a așezat.
Și a început a-l întreba împăratul: „Cum se află părinții cei ce sunt în Egipt?”.

Continuare …

Avem o dragoste infirmă, de scurtă durată și interesată…

O inimă de piatră nu poate fi cultivată și nu poate să-l cunoască pe Dumnezeu. Adeseori spunem „eu iubesc pe toată lumea”, dar nu ne iubim soția sau copilul pentru că nu se comportă cu noi așa cum vrem noi. Nu iubim necondiționat, ci din calcul și cu gânduri ascunse. Punem destule condiții iubirii noastre.

Continuare …

Adevărata odihnă este aceea când omul dedică măcar puțin timp din viața sa pentru a se ruga

Să valorificăm duhovnicește timpul nostru. Unul din lucrurile pentru care vom fi judecați va fi realitatea timpului. Oamenii sfinți trăiesc această realitate. Ei au o foarte mare sensibilitate față de tema timpului, de a nu pierde deloc timp. Marii sfinți sunt aceia care puteau să valorifice și ultima secundă din viața lor.

Continuare …

Lipsa interesului autentic al preotului faţă de interlocutor nu poate fi înlocuită cu tehnici

Terapeuţii, ca şi preoţii, au greutăţi în a aborda întrebările de ordin personal puse de interlocutori. Uneori se blochează şi nu ştiu cum să răspundă. Dacă înţelegem motivele care-i fac pe oameni să pună aceste întrebări, atunci putem găsi şi cel mai bun mod de a le răspunde.
Unii pot întreba ceva personal din politeţe, datorită bunelor maniere. Se poate să nu fie interesaţi în mod real de răspuns, şi, dacă discuţia va fi îndreptată din nou către problemele lor, vor continua bucuroşi cu tema care îi interesează.

Continuare …