De-a lungul vieții mele monahale m-am îmbrăcat mereu cu cuviință. Îmi place să fiu curat, atât duhovnicește, cât și trupește. Cea mai mare parte a vieții am petrecut-o printre oameni, ca stareț, cum ar fi fost să mă arăt în ochii lor în neorânduială? Când am vrut să mă rog, m-am curățat pe mine, dar și locul în care dormeam, unde trăiam, m-am curățat de toate și abia după aceea mi-am îndreptat rugăciunile către Dumnezeu.
Dacă acul ceasornicului este în neregulă, atunci toate piesele lui umblă în neorânduială sau chiar stau pe loc. Tot astfel și inima omului, fiindcă mădularul cel mai gingaș și care are legătură cu toate organele dinăuntru ale omului, de va fi tulburată și răzvrătită, va tulbura și va îmbolnăvi toate organele dinăuntru prin neorânduiala ei.
Când te rogi, ai grijă să nu ceri cele necuvenite în locul celor cuvenite, stârnind mânia Domnului; să nu ceri bani, slavă lumească, putere sau orice altceva din cele pe care le-aduc acestea, ci să ceri Împărăția lui Dumnezeu și El îți va da toate cele de trebuință trupului, precum Însuși Domnul spune: „Căutați mai întâi Împărația lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Iar pentru rugaciune, iubitule, există două moduri: primul este al preamăririi cu umilință, iar al doilea, care stă în urmă, este al cererii.
Ce mare este în ceruri slava Sfântului și Dreptului Simeon, cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viața Sfântului Petru Atonitul, care se sărbătorește la 12 iunie.
Fiind comandant de oști, Petru a fost luat prizonier și aruncat în temniță în cetatea Samara, de pe malul râului Eufrat. Suferind în temniță, Petru se ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să-l scape de acolo, făgăduind că își va dărui după aceea toată viața lui Dumnezeu.
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice. Întristează şi se întristează însă cu singura întristare mântuitoare, cu care şi fericitul Pavel s-a întristat şi a întristat pe corinteni.
Trebuie să înţelegem că nimeni nu ne spune atât adevărul, cât cei care ne osândesc. Domnul Atotştiutorul cunoaşte că, deși toţi oamenii îmi laudă şi îmi fericesc faptele, în realitate sunt vrednice de osândă şi de dispreţ. Dacă-mi spun: „Acest rău l-ai făcut!”, eu voi spune „dar oare n-am făcut niciun bine?”.
Acesta este punctul de început al înţelegerii a ceea ce înseamnă sfinţirea timpului. Aceasta este experiența ortodoxă, care coboară până la apostolii înşişi, ca în centrul vieţii noastre liturgice, chiar în centrul acelui timp pe care noi îl măsurăm ca an, găsim Sărbătoarea Învierii lui Hristos. Ce este învierea? Învierea este apariţia în această lume, complet dominată de timp şi deci, de moarte, a vieţii care nu va avea sfârşit. Cel care a înviat din nou din morţi nu mai moare.
Diavolul se fereşte de punţile întinse între oameni. De aceea atacă mai ales pe cei ce se sprijină numai pe ei înşişi şi nu simt nevoia unei lucrări duhovniceşti.
Dumnezeu, harul înnoitor al lui Dumnezeu, fie că sunt tainele credinței (Întruparea Mântuitorului, Taina Sfintei Treimi, Taina Învierii, Taina Înălțării, Taina Pogorârii Duhului Sfânt), toate rămân mistere, rămân lucruri ascunse, rămân mai presus de noi. În fața tainelor, oricare ar fi ele, avem o singură atitudine cu adevărat ortodoxă: să fim copleșiți de ele, să ne minunăm de Dumnezeu.
La Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a avut loc astăzi, la ora 14.55, minunea tainică a coborârii Sfintei Lumini, cel mai așteptat eveniment pentru creștinii ortodocși.
Trăim marea bucurie a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Lumina și mila lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii. Întreaga natură ia parte la marea sărbătoare. Întunericul a fost risipit. Moartea a fost învinsă. Lumina a țâșnit din mormânt… „Veniți de luați lumină”.
Cât priveşte faptul că prietenii te-au părăsit în restrişte, iar acum fie că îşi întorc capul când te văd, fie că te batjocoresc pe faţă, el este într-adevăr dureros, dar e o nouă mărturie a unei experienţe omeneşti străvechi. Când L-au răstignit pe Domnul Hristos pe Cruce, unde erau cei care voiau mai înainte să-L facă împărat?
Imi aduc aminte de un Paști, era în 1982, un Paști pe care l-am petrecut la Aiud (…). Mă pregătisem prin post, prin priveghere, prin rugăciune să ajung la ziua Învierii. Eram singur în celulă. De șapte luni, eram singur în celulă. Nu discutam cu nimeni nimic, nu schimbam un singur cuvânt cu nimeni, decât cu gardienii, cu care de fapt, fluxul dialogului era de la ei spre mine, nu de la mine spre ei, pentru că eu nu aveam voie să răspund nimic.
Dacă, așa cum mărturisim în Crez, Hristos este Dumnezeu adevărat, Mântuitorul lumii, Creatorul ei, prin Care toate s-au făcut, cum putem să ne reducem credinţa pe care o avem la o problemă de naţionalitate, de loc, de epocă…? Eu nu cunosc nici un Hristos grec, rus, englez, arab… Hristos, pentru mine, este totul. Ființă mai presus de cosmos.
Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte… E noapte totdeauna când gândul diavolesc biruieşte în vreun fel un suflet de ucenic credincios. Este o întunecare a minţii totdeauna când păcatul pune stăpânire pe o inimă, iar diavolul reuşeşte să o smulgă din părtăşia frăţească, făcând-o o unealtă de vânzare. E noapte totdeauna când frăţietatea se dezbină, când ucenicii se despart, când legământul dintâi este călcat, când mânia şi ura împing omul la răzbunare.
Însăși nașterea lui Iisus arată moartea Sa: și ce strălucire măreață se revarsă asupra Crucii privite în această lumină!
