Preaminunatul și preaiubitul post este lucru plin de vrednicie și plăcut Domnului.
Postul este car ce ne ridică la cer.
Postul naște pe proroci și-i înțelepțește pe legiuitori.
Să nu dăm niciodată înapoi de la post
Articole
Cel ce este binefăcătorul omenirii, ne arătă neîncetat calea de întoarcere către Dumnezeu
Pentru noi, monahii, sensul Crucii este centrul vieții noastre, mândria noastră, nădejdea și așteptarea mântuirii noastre. Când vedem cu câtă sălbăticie ne atacă vrăjmașul, când vedem multiplele slăbiciuni ale firii noastre, când vedem patimile și poftele care ne asediază și ne amenință existența, atunci nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în Crucea lui Hristos și să prindem curaj pentru a ne continua lupta, pentru a ieși învingători.
Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui
Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creștinul crede și se încredințează pe sine lui Dumnezeu până la moarte, iar atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuiește.
Atunci când încredințăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.
Postul este strajă bună a sufletului, nădejde al trupului, armă pentru viteji și școala nevoitorilor
Postul este dar de demult, dar neveștejit, fără de vârstă, însă neîncetat înnoit, ce înflorește întru întreaga lui frumusețe.
Postul este strajă bună a sufletului, însoțitor de nădejde al trupului, armă pentru cei viteji, școală a nevoitorilor.
„Găseşte uşa inimii tale! Vei afla că este uşa către Împărăţia lui Dumnezeu”
Evanghelia ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu este, în primul rând, înlăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăţia lui Dumnezeu în noi, dacă nu ne putem întâlni cu Dumnezeu înlăuntru nostru, chiar în adâncul fiinţei noastrre, atunci şansele de a-L întâlni în afara noastră sunt foarte mici.
Omul cel tainic al inimii
Fiecare dintre noi trăieşte o viaţă dublă. Există omul vieţii dinafară, pe care îl văd ceilalţi, şi există omul vieţii de taină, pe care îl vede Dumnezeu. Cineva chiar a zis că în orice om sunt patru persoane: cea pe care o ştie lumea, cea pe care o ştiu oamenii apropiaţi, cea pe care o ştie numai el însuşi şi cea pe care o ştie doar Dumnezeu. In cea mai mare parte, aceste patru persoane nu seamănă una cu alta decât puţin.
Împărtăşania preţuieşte pentru om cât toate pomenile
Mulţi pustnici, care au trăit departe de biserici şi preoţi, se temeau să nu moară neîmpărtăşiţi, şi se rugau fierbinte lui Dumnezeu să le trimită înainte de moarte un preot cu Sfânta Împărtăşanie.
Ridică-ți crucea și urmează-I Domnului
Și chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. (Marcu 8, 34)
Cât de greu și de dureros pare aceasta! Domnul a cerut ca oricine vine la El să se lepede de sine. Dar ceea ce poruncește nu este nici greu, nici dureros când El Însuși ne ajută, în așa fel încât ceea ce ne cere să poată fi îndeplinit.
Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său
Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă. Frica lașă este o slăbire a credinței, arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute. Frica lașă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simțire plină de tremurare a inimii, clătinată și speriată de nenorociri îndoielnice. Frica lașă este lipsa încredințării. Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre.
Numai omul tăcut poate să-L înfățișeze cu adevărat pe Dumnezeu
Postul cel Mare, în înțelesul de perioadă afierosită în întregime lui Dumnezeu, este timpul natural al credinciosului, al omului afierosit Domnului. La rândul său, pustia este cadrul firesc al monahului, al omului care vrea să-L întâlnească pe Dumnezeu.
Nu este întâmplător faptul că pustia a fost considerată o imagine a Bisericii și a Împărăției cerurilor și că este mireasa lui Hristos, care naște cei mai mulți și cei mai buni fii.
Postul Mare este un popas în goana obişnuită a vieţii şi un prilej de transfigurare
Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge că viaţa îl oboseşte, totuşi nu face nici un pas spre o schimbare esenţială. Dietă severă ţine, dar post nu. La psiholog merge, la televizor stă cu orele, dar la duhovnic nu se duce, nici la biserică.
10 îndemnuri pentru perioada Postului Mare
Una dintre cele mai cunoscute opere ale Sfântului Nicolae Velimirovici este „Inima în Marele Post. Călăuză duhovniceasca spre Înviere”, un adevărat ghid duhovnicesc în călătoria fiecăruia dintre noi pe drumul Postului Paștilor, până la ultima stație – întâlnirea cu Hristos Cel Înviat. Am selectat din această carte 10 îndemnuri ziditoare de suflet pentru perioada Postului Mare, pe care vi le prezentăm în continuare:
Săptămâna întâia a Postului Mare
În vremea războiului duhovnicesc, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul [1], luptătorul trebuie să astupe izvoarele apelor celor dinafara cetăţii şi să nu se îndeletnicească decât cu rugăciunea şi cu muncirea trupului prin filosofia cea lucrătoare, adică cu ostenelile trupeşti.
Apele cele dinafară cetăţii sunt cugetele trimise de fiecare simţ din lumea sensibilă, care străbat sufletul asemenea unui râu ce trece prin cetate.
Cum să luăm în serios postul în lumea noastră?
Pentru mulţi, dacã nu pentru majoritatea creştinilor ortodocşi, Postul Paştelui constã dintr-un numãr limitat de reguli şi prescripţii exterioare, predominant negative: abţinerea de la anumite mâncãruri, de la dans şi alte distracţii.
Cât de des aducem ca jertfă însăși inima noastră, însă fără roadă și curăție
Fiul lui Dumnezeu este jertfa adusă omului: oare omul se va da în lături să se jertfească lui Dumnezeu? Nu e răsplată omenească, alta în afara jertfei, care să fie vrednică de Dumnezeu. Prinoasele Vechiului Testament, fiind doar preînchipuiri, au fost desființate după împlinirea celor preînchipuite, însă miezul lor, care stă în arderea de tot lăuntrică, în tăierea-împrejur a inimii și umilința duhovnicească a rămas neschimbat.
Amintiți-vă întotdeauna de Dumnezeu și de lucrurile Lui
Răcirea duhovnicească începe prin uitare. Omul uită binefacerile lui Dumnezeu, de Dumnezeu Însuși și de mântuire. Uită și primejdia de a rămâne fără Dumnezeu; pomenirea morții dispare. Într-un cuvânt, dispare întreaga noastră latură duhovnicească. Aceasta este pricinuită atât de vrăjmași, cât și de răspândirea gândurilor din pricina faptelor (deșarte) și îndeosebi a părtășiei cu lumea.
Maica Domnului ne-a făgăduit că este cu noi în toate zilele
După înălțarea la ceruri a Mântuitorului Hristos, Maica Domnului era marea mângâiere a Sfinților Apostoli și a celor ce crezuseră și urmaseră dumnezeiescului învățător.
Inima Maicii Domnului ascundea multe taine și negrăite bucurii. Văzuse atâtea lucruri minunate, auzise atâtea cuvinte nemaiauzite, atâtea taine îi va fi încredințat Fiul ei, Domnul Hristos, pe care ea le pusese în inima sa.