Author Archives: admin

Rugăciune către Sfânta Treime a Părintelui Sofronie de la Essex

Sfânta Treime, Tată, Fiule, şi Duhule;
Preaînalte Dumnezeule, Împărate şi Făcătorule a toată veşnicia,
Care ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tău, şi ai scris împrejur în chipul văzut al firii noastre asemănarea Fiinţei Tale nevăzute, fă-ne să aflăm milă şi har în ochii Tăi ca să Te putem slăvi în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale, împreună cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie.

Continuare …

Acatistul Sfintei Treimi

Condacul 1:
Împărate al veacurilor şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al cel cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, că cei ce suntem luminaţi cu Sfânta Taină a Botezului întru numele Tău cel întreit sfânt deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu că Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru, ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru că din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt.

Continuare …

Răspunsurile teologiei contemporane la criza societăţii. Volum de studii misiologice, apărut la Sibiu

Editura „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent primul volum din lucrarea „Reflecţii critice asupra misiunii creştine“, scrisă de pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu. Volumul adună studiile autorului în limba română, prezentate la diferite simpozioane şi conferinţe.

Lucrarea părintelui Aurel Pavel vine să întâmpine atât nevoile misionare ale Bisericii, cât şi cele din disciplina Misiologie Ortodoxă şi Ecumenism, predată în Facultăţile de Teologie din întreaga ţară.

Continuare …

Catedrala în construcție “Sf. Ierarh Nicolae” străjuită de pini seculari și scăldată într-un ocean de trandafiri

Din Mila și cu Ajutorul lui Dumnezeu la data de 4 iulie 2008 a avut loc sfințirea pietrei de temelie la catedrala “Sf. Ierarh Nicolae” – inima Sfintei Mănăstiri Suruceni, care astăzi se află în faza finală de construcție.

Străjuită de pini seculari și scăldată într-un ocean de trandafiri, în bătaie de toacă și dangăt de clopote își așteptă ceasul târnosirii…

Continuare …

Hramul Mănăstirii de la Poarta Albă Galeşul – ctitorită în 2012 de Părintele Iustin Pârvu întru veşnica pomenire a deţinuţilor politici din lagărele comuniste

Duminică 1 iunie 2014, de ziua Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful, a avut loc sărbătoarea hramului Mănăstirii de la Poarta Albă Galeşul – mănăstire ctitorită în 2012 de Părintele Iustin Pârvu întru veşnica pomenire a deţinuţilor politici din lagărele Canalului.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei

Troparul Sfântului Ierarh Mihail Mărturisitorul, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Mihail, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Continuare …

Sfaturi din Patericul Lavrei Sfântului Sava – Despre trezvie

1. Nu fi trândav, nu dormita când citesti si nu te pleca degrab catre somn.

2. Alunga trândavia în rugaciune si ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor.

3. Sa nu viseze mintea ta la locurile unde sunt ospete si veselie.

4. Lucreaza cu osârdie, pâna la sudoare, ziua si noaptea, ca sa nu îngreunezi pe nimeni.

Continuare …

Societatea civilă creştină din România salută protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Patriarhia Română

Bucureşti, 4 iunie 2014 – Coaliţia pentru Familie şi Constituţie (www.coalitiapentrufamilie.ro), for al societăţii civile, constituit din peste 30 de asociaţii şi fundaţii, sprijină protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale, Patriarhia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte privind educaţia religioasă în şcoli.

Ju­ris­pru­denţa CEDO în materia auto­nomiei cultelor, cu aplicare la statutul personalului de cult în şcoli, este astfel pusă în aplicare, în sfârşit, şi în Romania.

Continuare …

Pr. Dumitru Stăniloae – Cine a fost egoist în timp devine nefericit în veşnicie

În creştinism există două concepţii despre Dumnezeu, una ce vine din Biblie şi care aparţine vieţii şi experienţei creştine şi alta ce vine din filosofia greacă. Prima Îl prezintă pe Dumnezeu ca Dumnezeul Cel viu, plin de interes şi grijă pentru umanitate. A doua Îl prezintă pe Dumnezeu ca nemişcat şi de nemişcat.

Ortodoxia Răsăriteană a făcut mari eforturi pentru a combina şi armoniza cele două concepţii. A căutat să concilieze ambele moduri de gândire despre Dumnezeu prin intermediul învăţăturii despre firea şi energiile divine, afirmând că, în vreme ce, prin firea Sa, Dumnezeu rămâne nemişcat, El iese (se manifestă) în exterior prin energiile Sale.

Continuare …

Sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381. Erezia pnevmatomahilor. Apolinarismul

1. Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, 381.

In 381, Teodosie cel Mare (379-395) dorind sa restabileasca linistea si ordinea in Biserica, a convocat pe intaistatatorii Bisericii din jumatatea orientala a Imperiului sau la un Sinod ecumenic. Sinodul s-a deschis in Constantinopol, la inceputul lunii mai 381 si a durat pana la 9 iulie acelasi an. Au participat 150 de episcopi, printre care mai de seama au fost urmatorii : Meletie al Antiohiei, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nisa, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars s. a.

Continuare …

Viața Sfântului Marelui Împarat și întocmai cu Apostolii Constantin și a maicii lui, Elena

Împaratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împaratul cel mai dinainte, care se nascuse din fiica lui. Deci, Consta si Elena au fost parintii marelui Constantin. Consta a avut si alti copii cu alta femeie, cu numele Teodora, care a fost fiica a împaratului Maximian Erculie. Aceasta a nascut lui Consta pe Constantie, tatal lui Galie si al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian si o fiica, Constantia, care a fost data dupa Liciniu. Iar din Elena este nascut Constantin cel Mare, care a fost si mostenitor al împaratiei tatalui sau.

Despre Consta, tatal lui Constantin, se povesteste ca, desi se arata a fi închinator de idoli, dupa obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idoleasca ca ceilalti închinatori de idoli;

Continuare …

Sfânta Liturghie – Izvor de har şi bucurie

Un monah a spus cândva: „Nu e treaba mea să construiesc case sau să le văruiesc. Nu e treaba mea să scriu şi să citesc. Care e chemarea mea? E aceea, dacă e cu putinţă, de a muri în Dumnezeu. Atunci voi trăi şi voi fi mişcat de o altă putere.

Atunci voi putea face toate lucrurile – să sap, să fac ordine, să citesc şi să scriu – în chip liber, fără a mă alipi de nimic. Pot merge oriunde, însă oriîncotro merg, trebuie să merg căutând «singurul lucru de care e nevoie» (cf. Lc. 10,42).

Continuare …

Utilizarea psalmilor la rugăciunile particulare este foarte importantă

Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul rugăciunii și al laudei pe care poporul lui Israel le aducea lui Dumnezeu.

De la început au fost adoptați în rugăciunea creștină fără mare dificultate, mai ales pentru caracterul lor inspirat dar și pentru faptul că Biserica a regăsit în ei profețiile care s-au împlinit în Iisus Hristos.

Continuare …

Apariții editoriale: Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Mărturisitor jertfelnic şi ctitor darnic

La Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut recent lucrarea Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Mărturisitor jertfelnic şi ctitor darnic, vol. 1.

„În Patriarhia Română, anul 2014 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române An omagial euharistie şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu alături de cei patru fii ai săi, Sfinţii Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi de sfetnicul său, Sfântul Ianache.

Continuare …

Evoluția monahismului în spațiul pruto-nistrean: istorie, contribuție și perspective (I)

Mănăstirea – rod al credinței strămoșești – este poarta cerului şi casa lui Dumnezeu. Prin aşezământul acesta se ajunge în cer, prin această rânduială monahală se aduce cerul pe pământ.

De la întemeierea lor, mănăstirile au fost și rămân a fi un veritabil nucleu de promovare a evlaviei şi a credinței.

Continuare …