Theologica

Calea cunoştinţei lui Dumnezeu este bunătatea

Bunătatea este un atribut al fiinţei lui Dumnezeu, Singurul cu adevărat bun. „De ce Îmi zici bun?“, îl întreabă Mântuitorul pe tânărul care, venind la Dânsul, vrea să ştie ce să facă pentru a moşteni viaţa cea veşnică. „Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu“ (Matei 19, 17; v. şi Marcu 10, 18; Luca 18, 19). Omul nu poate fi bun prin sine însuşi, ci doar cu darul lui Dumnezeu, Care îl cheamă la înmulţirea binelui în lume.

Continuare …

Să renunţăm la orgoliul de a inventa drumuri căci Hristos este Calea

Să ne aducem aminte de prima pescuire minunată relatată în Evanghelii (v. Luca 5, 1-11). O noapte întrea­gă s-au trudit Simon Petru şi ceilalţi apostoli pescari şi nu au reuşit să prindă nici măcar un peşte. La îndemnul Mântuito­ru­lui, ei au aruncat din nou mrejele şi au prins atât de mult peşte, încât au umplut amândouă corăbiile. A vrut Domnul să dea o lecţie de pescuit lui Pe­tru şi celorlalţi? Cu siguranţă, nu. Doar a vrut să-i înveţe diferenţa între a lucra cu pute­rile proprii, după mintea proprie, şi a face totul ascultând de Dumnezeu.

Continuare …

Euharistia

Euharistia (ευχαριστία, ή — euharistia, i = mulţumire, recunoştinţă), Sfânta Euharistie – Taina Sfântă care constituie centrul cultului creştin. E piatra de temelie a cultului Legii celei Noi pusă de Mântuitorul la Cina cea de Taină (ultima cină pascală pe care o ia cu ucenicii Săi), când „a luat lisus pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat lor (ucenicilor) şi a zis:«Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu». Şi luând paharul, mulţumind le-a dat şi au băut din el toţi. Şi a zis lor: «Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă»” (Marcu 14, 22-24; cf. Matei 26, 26-28).

Continuare …

Nu numi pe Dumnezeu drept

Mergând pe firul unor tot mai adecvate reprezentări ale lui Dumnezeu, Sfinții Părinți au înțeles neputințele și limitele acestui demers. Chiar inventarul – niciodată complet – al numelor lui Dumnezeu nu ar putea asigura o imagine satisfăcător de cuprinzătoare. Iar cunoașterea lui Dumnezeu depășește infinit orice reprezentare, este trans-conceptuală. Iată de exemplu cum sfântul Isaac Sirul remarcă încurcătura umană pe care o resimțim în fața atributelor cu care Îl numim pe Dumnezeu.

Continuare …

„Să producem sfinţi!”

Chiar şi fără să vrem ne lovim cu toţii zilnic de calităţile lumii în care trăim: stridentă, maladivă şi confuză în acelaşi timp. Vieţuim ca martori ai trecerii printr-o mare răvăşire exterioară, văzută, dar mai ales printr-una lăuntrică, nevăzută. Iar sentimentul care te încearcă în faţa presiunii exercitate de evenimentele cotidiene asupra propriei persoane este greu de descris.
Uneori simţi un fel de cleşte uriaş care te striveşte, alteori o mocirlă fără margini în care te scufunzi, iar câteodată pare că prezenţe străine îţi invadează spaţiul sufletesc cel mai intim într-o asemenea măsură încât,

Continuare …

Efort și conlucrare

Trebuie să alungăm departe de noi gândul că Sfânta Împărtăşanie ar putea rodi înlăuntrul nostru de la sine, că nu ar conta modul în care ne pregătim să o primim sau dacă ne pregătim să o primim, modul în care avem grijă să-i îngăduim să rodească în noi.
Nu, nici cuvântul lui Dumnezeu (pe care îl citim în Evanghelii sau îl ascultăm), nici harul lui Dumnezeu pe care îl primim prin Sfânta Împărtăşanie nu pot rodi în noi decât în funcţie de strădania şi de conlucrarea noastră.

Continuare …

Pacea Sfântului Prooroc Iezechiel

Iezechiel (al cărui nume înseamnă Dumnezeu întăreşte) a fost deportat în Babilon, împreună cu regele Ioiachin în anul 597 î.Hr., stabilindu-se în satul Tel Abib, pe malul râului Chebar.
Contextul în care activează Iezechiel ca profet este acela al exilului babilonian, perioadă de mari încercări pentru evrei. Iezechiel este şi marele inspirat al viziunilor ample. Dintre ele, vrednice de amintit, pe lângă cea a viitorului Templu, sunt două: carul divin, înconjurat de mărire şi câmpul de oase uscate care prind carne şi viaţa, prefigurând învierea de la sfârşitul veacurilor.

Continuare …

Nu deznădăjdui văzând că ai eşuat

Ţi se pare că viaţa ta a ajuns în punctul cel mai de jos, că nu ai realizat mai nimic din ceea ce ţi-ai propus. Ai avut atâtea visuri şi acum rătăceşti printre ruinele lor. Crezi că eşti un om de nimic, iar cei din jur îţi întăresc această idee. Te simţi ca un trădător, iar prima persoană pe care ai trădat-o eşti tu însuţi. Ştii că ai avut atât de multe daruri de la Cel de Sus, dar constaţi că ţi-ai bătut joc de ele. Deznădejdea îţi dă târcoale precum o hienă care aşteaptă să mori. Un ratat! Aşa te vezi. Iar rataţii nu merită decât dispreţul şi uitarea. Cine sau ce te-ar mai putea scoate din această capcană întinsă de iscusitul vânător care este diavolul?

Continuare …

Mintea noastră este prea mică şi nu poate cuprinde infinitul

Să căutăm deci să recâştigăm moştenirea pierdută, să avem frică şi credinţa în Dumnezeu, însă fără a-I cerceta intenţiile. Mintea noastră este prea mică şi nu poate cuprinde infinitul. Noi înşine nu putem şti cum iau naştere gândurile noastre atât de variate; cum vom avea deci pretenţia să declarăm că am înţeles intenţiile lui Dumnezeu?! Cel ce se afundă în cercetare se rătăceşte căutând să afle ce şi cum lucrează Dumnezeu.

Continuare …

Prin învierea lui Hristos, plinătatea vieţii este introdusă în pomul uscat al omenirii

Tatăl primeşte jertfa Fiului „prin iconomie”: „omul a trebuit să fie sfinţit prin umanitatea lui Dumnezeu” (Sfântul Grigorie de Nazianz, Predica 45, Despre Sfintele Paşti). Chenoza culminează şi se sfârşeşte prin moartea lui Hristos, pentru a sfinţi întreaga condiţie umană, inclusiv moartea. Cur Deos homo? (Pentru ce S-a făcut Dumnezeu om?) Nu numai din pricina păcatelor noastre, ci şi pentru sfinţirea noastră, pentru a introduce toate momentele vieţii noastre decăzute în acea viaţă adevărată, care nu cunoaşte niciodată moartea.

Continuare …

Trădarea lui Iuda

Trădarea lui Iuda (Mt. XXVI, 14-16; Mc. XIV, 11-12; Lc. XXII, 3-6).
În strânsa legătură cu hotărârea sinedriului de a-L prinde pe Mântuitorul (Mt. XXVI, 3-5), toți evangheliștii ne comunică despre trădarea lui Iuda, încheind cu sinedriștii o înțelegere în acest sens. Iuda se înfățișează la arhierei, zicându-le:Ce voiți să-mi dați și eu îl voi da în mâinile voastre. Iar ei s-au învoit cu el pe 30 de arginți. Și de atunci căuta un prilej ca să-l dea în mâinile lor” (vers. 14-16).

Continuare …

Sâmbăta lui Lazăr, anticiparea Învierii Domnului

Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul şi puntea de legătură între Postul Paştilor şi Săptămâna Patimilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămână, Învierea lui Hristos – biruinţă asupra morţii.

Continuare …

Creştinismul se opune simplei conservări a vieţii biologice şi este orientat către reînvierea omului

Creştinismul, ca eveniment duhovnicesc personal, înseamnă ştergerea întregului trecut, o „creare din nou” a omului. El aboleşte o lume veche a stricăciunii, iar prin frumuseţea unică, cerească, a vieţii de nevoinţă se manifestă lumea nouă care se consolidează şi creşte prin lucrarea întru trezvie a sufletului. Această lume nouă este unul din capetele de pod ale „cetăţii viitoare”; omul îşi cheltuieşte întreaga viaţa având ca ţintă această „cetate viitoare”, iar „cetatea stătătoare” se preschimbă  într-un teren al încercării şi al nevoinţei duhovniceşti.

Continuare …

Apostolii au fost chemaţi să elibereze prin învăţătura lor lumea de păcat

„Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20, 21)
Hristos spune că a trimis pe apostoli aşa cum Tatăl L-a trimis pe El, ca ei să poată înţelege pe deplin misiunea lor: aceea de a chema pe păcătoşi la pocăinţă şi de a avea grijă de cei care au fost prinşi de cel rău, fie că este vorba de trup sau de suflet.

Continuare …

Deschizându-ne sufletul faţă de părintele nostru duhovnicesc, îl invităm pe Dumnezeu să intre în viaţa noastră

Această invitaţie, însă, nu poate fi făcută fără un mijlocitor. De aceea, e necesar ca în ungherele cele mai adânci ale minţii şi sufletului nostru să intre un altul, căruia să-i împărtăşim fiecare gând, fiecare emoţie, fiecare intenţie, fiecare rană, fiecare bucurie.
În zilele noastre, majoritatea oamenilor consideră că o astfel de deschidere este deosebit de dificilă, în primul rând datorită faptului că, de la o vârstă fragedă, oamenii sunt încurajaţi să fie puternici, agresivi şi în stare să se descurce fără ajutorul nimănui.

Continuare …

Trupul este o dimensiune a persoanei omeneşti

Dacă noi, ca oameni, avem toţi o aceeaşi natură (care ne distinge prin caracteristicile sale proprii de natura fiinţelor care aparţin altor specii şi genuri), noi suntem în acelaşi timp persoane distincte şi diverse. După natura noastră, suntem toţi asemănători; dar ca persoane, suntem toţi diferiţi şi fiecare dintre noi este unic. Natura este ceea ce sunt; persoană, cel care sunt. Ca persoane, fiecare dintre noi îşi asumă natura omenească care ne este comună într-un fel singular, unic; altfel spus este om într-un fel care nu-i este propriu decât lui.

Continuare …

Vocaţia preoţească în Tratatul despre preoţie al Sfântului Grigorie de Nazianz

Într-o lume secularizată, în care plăgi precum disperarea, falsele religii, stresul şi patimile biciuiesc trupul umanităţii, într-o societate aflată într-o profundă suferinţă şi care nu ne poate lăsa indiferenţi, preotul, ca unul luat dintre oameni şi rânduit pentru oameni, are un rol covârşitor, şi anume acela de a se jertfi şi de a da dovadă de un eroism moral pentru a schimba faţa lumii. El are sarcina şi misiunea  să facă să locuiască prin Duhul Sfânt, Hristos în inimile oamenilor şi să-l facă pe om părtaş fericirii celei de sus.

Continuare …