Sfântul Siluan Athonitul îi spunea unui misionar rus, care vorbea cu indignare și dispreț despre credința chinezilor, că este cu neputință să-i aduci la adevăr:
Sfântul Siluan Athonitul despre felul în care trebuie să vorbim despre credință
Mitr. Antonie de Suroj
„Doamne, binecuvântează-mă să fiu o făptură nouă în această zi care nu a mai fost niciodată”
Mulți oameni muncesc greu; pe parcursul zilei își pierd toate puterile și nu pot începe ziua citind rugăciuni lungi doar pentru a-și împlini, după cum cred ei, datoria față de Dumnezeu. Despre acest lucru aș vrea să spun câteva cuvinte.
„Să nu îngădui niciodată ca frica nebunească față de demoni să-ți micșoreze încrederea de copil în Dumnezeu”
Sunt unii preoți care învață să nu ne uităm la televizor, să nu folosim carduri bancare și altele asemenea. Însă acestea sunt lucruri aproape imposibil de împlinit în lumea de astăzi. Faptul că nu ai un televizor în casă nu înseamnă că te-ai ferit cu totul de influențele informației sau ale lumii.
Să nu ne „afirmăm” impunându-ne realizările în fața celorlalți
Hristos ne cheamă să murim nouă înșine. Ce înseamnă oare aceasta? Afirmația este ambiguă, precum toate cele ce se spun despre moarte. Să însemne oare o autodistrugere? Mulți presupun că așa ar fi, și caută s-o aplice în acest sens. Din fericire, ei greșesc, dar rămân afectați de teroarea ei. Înțeles cum se cuvine, „a muri pentru sine” înseamnă acceptarea acestui proces de stingere treptată a ceva ce există în noi, realizând că în noi există un sine profund și real aparținând veșniciei și un sine superficial care trebuie să se dizolve.
Iubirea numai atunci poate dărui, când uită de sine…
Noi toţi credem că ştim ce este iubirea şi că ştim să iubim. În realitate, foarte adesea ştim doar să ne desfătăm cu relaţiile omeneşti. Ni se pare că iubim pe cineva pentru că avem faţă de el un sentiment de duioşie, pentru că ne este bine cu el; dar iubirea este ceva mult mai mare, mai exigent şi, uneori, mai tragic.
Câtă iubire și compasiune poate purta un om în sine
Există o zicală rusească: recolta slabă este de la Dumnezeu, iar foametea este de la oameni. Astăzi am putea hrăni întreaga lume, dar stăm pe rezerve, numai ca să nu le vindem prea ieftin. Iată ce se întâmplă. Dacă toate rezervele care zac în Europa, care nu sunt vândute, ci sunt păstrate cu mare grijă și pe bani mulți, ar fi împărțite, oamenii nu ar muri de foame. Sunt de acord: acolo unde se sfârșește iubirea începe calculul. Iubirea nu constă într-un sentiment, nu într-o trăire în care inima se topește, ci în a te raporta cu responsabilitate la întreaga creație.
Pocăinţa este schimbarea inimii ce ne întoarce cu faţa către Dumnezeu
Pocăinţa este cotitura vieţii, răsturnarea gândurilor, schimbarea inimii ce ne întoarce cu faţa către Dumnezeu într-o nădejde plină de bucurie şi freamăt, în încrederea că, chiar dacă nu merităm mila lui Dumnezeu, Hristos a venit pe pământ nu ca să judece, ci ca să mântuiască, a venit nu la cei drepţi, ci la cei păcătoşi.
„Acesta este adevărul, aceasta este frumusețea absolută”
Sfatul meu este următorul: citește Evanghelia și marchează locurile în care inima ta se încălzește, mintea ți se limpezește, voința prinde viață și simți o forță în tine; acele locuri despre care poți spune: „Cât de frumos este! Cât de adevărat!”
Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem?
Gândiţi-vă numai cum ar fi dacă am conştientiza că fiecare clipă a vieţii noastre ar putea fi şi cea din urmă, că acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desăvârşire, că vorbele pe care le spunem ar putea fi şi ultimele, şi că ele trebuie să exprime toată frumuseţea, înțelepciunea, cunoaşterea şi, mai presus de orice, toată dragostea pe care am dobândit-o de-a lungul întregii vieţi, oricât de lungă sau scurtă ar fi fost ea! Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt!
Slujirea începe cu smerenia
Și mirenii sunt datori să-și împlinească rostul lor. Nu se cuvine a-l așeza pe preot, mai ales dacă este tânăr, pe un piedestal atât de înalt, încât să ajungă să creadă despre sine că ar fi un fel de geniu duhovnicesc. Trebuie sprijinit, pentru ca să nu-i fie teamă să fie un preot obișnuit, chiar și unul cu daruri modeste, dacă aceasta este măsura lui.
A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi
A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi nu numai în suflet, ci chiar în trupul nostru, astfel încât viaţa Sa să devină viaţa noastră şi viaţa noastră să devină viaţa Lui. Iată de ce, de multe ori, atunci când, după ce ne împărtăşim, săvârşim faptele întunericului, Îl tragem şi pe Dumnezeu oarecum cu forţa şi într-un chip dureros după noi, pe acelaşi drum pe care, în zilele Patimilor, El a fost dus la Răstignire, la suferinţă şi ocară. Trebuie să ţinem minte aceasta.
Tot ceea ce se întâmplă este fie îngăduit de Dumnezeu, fie rânduit de înțelepciunea și iubirea Sa
Pentru creștin nu există întâmplare; pentru creștin nimic din cele ce se petrec pe pământ nu este lipsit de sens. Tot ceea ce se întâmplă este fie îngăduit de Dumnezeu, fie rânduit de înțelepciunea și iubirea Sa. De aceea, prima datorie a creștinului este să pătrundă sensul împrejurărilor, al situației în care a fost așezat. Să pătrundă acest sens în mod creator, intrând în planul Celui care l-a așezat tocmai în acea împrejurare.
Cât de „adevărați” suntem la rugăciune
Să ne amintim şi de faptul că trebuie întotdeauna să ne apropiem de Dumnezeu ştiind că nu Îl cunoaştem. Cel spre Care trebuie să ne întoarcem este Dumnezeul tainic, misterios, Care Se descoperă după cum înţelege El. Ori de câte ori venim dinaintea Lui, nu ne aflăm în faţa unui Dumnezeu pe Care încă nu Îl cunoaştem. Trebuie să fim deschişi oricărei manifestări a Persoanei şi a prezenţei Lui.
Nu vom putea înțelege, până nu vom vedea întregul plan al lui Dumnezeu
Prea adesea creștinii au obiceiul ca, ori de câte ori apare o problemă sau un pericol, să se întoarcă la Domnul și să strige: „Doamne, apără-ne, mântuiește-ne, luptă pentru noi.”
Spovedania adevărată
Pune-ți această întrebare: dacă soția mea, copiii mei, cel mai apropiat prieten al meu sau colegii de serviciu ar ști cutare sau cutare lucru despre mine, mi-ar fi rușine sau nu? Dacă mi-ar fi rușine – mărturisește-l.
„Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață”
Ceea ce m-a frapat mai mult decât o dată, atunci când citeam sau predicam despre anumite pasaje din Evanghelie, este faptul că noi propovăduim Judecata ca fiind Vestea cea bună.
„Vreau și eu să învăț să mă rog…”
Astăzi aș vrea să încep o discuție pe tema: ce îi veți spune unui copil care vă întreabă: cum trebuie să mă rog? ce trebuie să fac?