Sf. Tihon din Zadonsk

Al cui eşti tu?

Auzim că oamenii se întreabă unul pe altul: al cui eşti tu? Iar cel întrebat răspunde: eu sunt robul cutărui stăpân sau sunt fiul cutărui tată, ş.a.m.d. Dacă însă creştinul este astfel întrebat, ce ar trebui el să răspundă? Cu adevărat, fiecare creştin trebuie să răspundă: „Eu sunt robul lui Hristos“, „căci robul care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului” (1 Cor. 7: 22; Rom. 10: 9; Col. 3: 24).

Continuare …

Iubirea soției e o mare putere!

Te plângi, roaba lui Dumnezeu, de bărbatul tău, te necăjeşti de soarta ta cea amară. Şi cum să nu te necăjeşti, cum să nu te întristezi? Rar e zi de la Dumnezeu în care nenorocitul tău de bărbat să nu fie beat, rar e zi de la Dumnezeu în care să nu auzi de la el ocări, iar câteodată te şi bate… Omul beat parcă e nebun: greu e să-i faci pe plac, caută mereu nod în papură… Şi atunci, cum să nu se necăjească nevasta, cum să nu plângă?

Continuare …

Fericirea trecătoare

Citim în Cărţile lui Moise, în Numeri, că, atunci când fiii lui Israil au ieşit din Egipt, au cârtit: „Cine ne va hrăni cu carne? Căci ne aducem aminte de peştele pe care-l mâncam în Egipt în dar, de castraveţi şi de pepeni, de ceapă, de praz şi de usturoi; şi a ascultat Domnul cârtirea lor şi s-a aprins tare mânia Domnului şi a fost aprins între ei focul de la Domnul” (Num. 11:4,5,10,3).

Continuare …

Din mâhnirea Lui ne-a venit pacea deplină şi bucuria veşnică

Din patimile lui Hristos, ca din izvorul mântuirii, a venit toată buna noastră aşezare. Moartea Lui este pricina vieţii noastre. Patimile Lui sunt pricina bucuriei noastre. Prin judecarea şi osândirea Lui, noi am fost izbăviţi de judecata şi osânda veşnică. Cu rănile Lui noi ne-am vindecat. Cu lanţurile cu care a fost legat, ne-a dezlegat pe noi din legăturile păcatelor, pentru care îi cântăm împreună cu Proorocul: „Rupt-ai legăturile mele. Ţie-ţi voi aduce jertfă de laudă” (Psalm 115: 7-8).

Continuare …

Cuvântul dumnezeiesc şi rugăciunea sunt armele creştinului

Ascultă deci, şi ia aminte: când diavolul te îndeamnă spre păcat, să-i răspunzi în inima ta: „Nu vreau aceasta, căci este împotriva lui Dumnezeu; Dumnezeu ne-a oprit de la aceasta”; când diavolul stârneşte în inima ta gânduri spurcate şi de desfrânare, tu să-i răspunzi: „Dumnezeu nu a poruncit aceasta”; când diavolul îţi arată lucrurile altuia şi te îndeamnă să le furi, să spui în inima ta: „Dumnezeu a poruncit: «Să nu furi, să nu doreşti nimic din cele ale aproapelui tău»” (leş. 20:15,17).

Continuare …

Dragostea multora s-a răcit, s-au înmulţit fărădelegile

Auzim uneori că în lume are loc un război civil. Aceasta se întâmplă atunci când locuitorii unei patrii sau ai unui oraş se ridică unii împotriva altora. Asemenea fac şi creştinii când se ridică unul împotriva altuia şi se rănesc. Creştinii au o unire strânsă între ei; ei sunt uniţi printr-o legătură mult mai însemnată decât locuitorii unei ţări sau ai unui oraş. Ei toţi au o singură credinţă; mărturisesc un Singur Dumnezeu – pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh -, pe Care Îl cheamă, Căruia i se roagă şi Îl slăvesc; ascultă acelaşi cuvânt dumnezeiesc, se botează cu acelaşi Botez; toţi sunt într-o unică Biserică, toţi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine; sunt chemaţi la aceeaşi viaţă veşnică; de la acelaşi Hristos îşi iau numele de creştini ş.a.m.d.

Continuare …

Sfântul Tihon de Zadonsk sau credinţa dusă până la capăt

La începutul secolului al XVIII-lea, mai exact în anul 1724, avea să se nască în Rusia pravoslavnică unul dintre marii luminători ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Tihon de Zadonsk, episcop de Voronej şi Eleţk, cunoscut şi ca făcător de minuni. Viaţa lui a fost o pildă de neobosită slujire lui Dumnezeu şi oamenilor. Cărturar, dar şi om de rugăciune şi adâncă nevoinţă ascetică, Sfântul Tihon a făcut să rodească în sufletul său curat darurile credinţei în Hristos, Mântuitorul său.

Continuare …

Cugetări despre minciună şi vicleşug

Minciuna şi vicleşugul sunt patimi ce vin de la diavolul, care este tatăl minciunii şi al oricărui vicleşug. Vai locului aceluia în care patimile acestea s-au înmulţit, căci nici un bine nu poate exista acolo. La ce bine să ne aşteptăm acolo unde oamenii se înşeală unii pe alţii? Căci acolo nu poate exista încrederea, fără de care unitatea societăţii nu poate rezista.

Continuare …

Oamenii mincinoşi nu sunt crezuţi nici atunci când spun adevărul

Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare (Efes. 4, 25).
Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul (Ps. 5, 6).
Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug (Ps. 33,12).
Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ (Ps. 139,11).

Continuare …

Jertfa și Învierea lui Hristos

Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului că-l socoteşti pe el?” (Psalm 143, 3). Pentru mine S-a pogorât din cer, ca să mă înalţe. Pentru mine, Dumnezeu-Fiul S-a făcut Om, ca să mă facă părtaş firii Sale dumnezeieşti (II Petru 1, 4). Pentru mine S-a născut în trup, ca să mă renască în duhul. Pentru mine a răbdat prigonire, ca pe mine, cel izgonit din Rai, să mă conducă iarăşi în Rai.

Continuare …

Temeţi-vă şi feriţi-vă să faceţi rău aproapelui

Se întâmplă uneori ca omul să sape o groapă pentru o oarecare trebuinţă a sa, dar din întâmplare să cadă el însuşi în ea. Tot aşa răul pe care oamenii vicleni îl uneltesc împotriva aproapelui lor se abate adeseori chiar asupra lor. Deseori, otrava pe care o pregătesc aproapelui lor o beau ei înşişi şi mor. Deseori se rănesc ei înşişi cu sabia pe care o ridică asupra aproapelui lor. Deseori pătimesc o defăimare mai mare atunci când caută să-l ponegrească cu clevetiri pe aproapele lor.

Continuare …

Întoarce-te, creştine, pocăieşte-te, omorându-ţi trupul cu patimile şi cu poftele lui

Creştinii se leapădă de Hristos atunci când cu buzele şi prin cuvânt Îi întorc spatele lui Hristos. Într-adevăr, aceasta este lepădarea de Hristos, aceasta este o faptă cumplită şi pierzătoare, pentru că lepădarea de Hristos înseamnă a te lepăda de viaţă şi a te arunca neîndoielnic în braţele morţii. Dar mai este şi o altă lepădare de Hristos, asemenea acesteia. Ea se săvârşeşte prin fapte şi viaţă nelegiuită. Despre o asemenea lepădare vorbeşte Apostolul: „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru bun, netrebnici” (Tit. 1: 16)

Continuare …

Sfântul Tihon din Zadonsk: Cugetări, deosebiri, trăsături între trup şi duh

1. Trupul şi duhul
Căci cei ce sunt după trup, cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, pentru că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8, 5-8).
Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui” (Romani 8, 9).

Continuare …

„Dumnezeu celor smeriţi le dă har” (Iac. 4: 6)

Vedem că, deşi izvorul are apă curată, totuşi pe fundul lui este mocirlă, noroi. Tot aşa şi în adâncul inimii omului se află tot felul de necurăţii. Precum scârboasa mocirlă şi duhoarea, aşa se ascund în sufletul omului înfumurarea şi înălţarea minţii, iubirea de argint, mânia, răutatea şi invidia, necurăţia dobitocească şi orice ticăloşie. Necurăţia de pe fundul izvorului se vede abia când apa este lovită cu o cârjă sau cu vreo altă unealtă; atunci, din cauza mocirlei sau a noroiului care se află la fund, toată apa din izvor devine tulbure. Tot aşa şi necurăţia patimilor şi a firii rele, dobitoceşti, care se află în adâncul inimii omului, se arată la vremea ispitirii. Cine ar şti că pe fundul izvorului se află noroi sau mocirlă, dacă nu ar lovi apa şi dacă de acolo nu s-ar ridica şi nu s-ar arăta murdăria? Tot aşa, de unde am şti ce fel de ticăloşii şi necurăţii se ascund în adâncul inimii omului, dacă nu ar ieşi de acolo şi nu s-ar vădi prin faptele cele din afară?

Continuare …

Sfântul Tihon din Zadonsk – Otrava ascunsă în om

Se întâmplă ca oameni răi să dea cuiva otrava înălțării de sine: așa ne-a vărsat în fire otrava aducătoare de moarte a păcatului, vrăjmașul nostru, șarpele cel vechi. Dacă se întâmplă să se otrăvească, omul, chiar, dacă înainte era sănătos, ajunge în mare suferință: și firea noastră era curată, neprihănită, sfântă, bună dar când otrava vicleanului șarpe a pătruns în ea, a căzut în boală și nenorocire nevindecată. Aflându-se în om, otrava îi îmbolnăvește tot trupul: și otrava cea aducătoare de moarte a șarpelui ne-a îmbolnăvit toate puterile sufletești și trupești.

Continuare …

Să ne facem bine unul altuia, dar să tăcem…

Vezi că pomul îşi dăruieşte rodul tuturor, dar tace; fântâna pe toţi ne adapă, dar tace; la fel şi celelalte făpturi ale lui Dumnezeu ne aduc folos, însă rămân tăcute. Căci ele aşa au fost rânduite de către Ziditorul şi, necuvântând, propovăduiesc slava şi lauda lui Dumnezeu, dându-ne prilej şi nouă, celor care le folosim spre trebuinţa noastră, să slăvim şi să lăudăm bunătatea Domnului.

Continuare …