Sf. Iustin Popovici

Ce este Adevărul?

Dacă adevărul ar fi orice altceva, iar nu Dumnezeu-Omul Hristos, el ar fi mărunt, neîndestulător, trecător, muritor. Aşa ar fi el, dacă ar fi concept, sau idee, sau teorie, sau schemă, sau raţiune, sau ştiinţă, sau filosofie, sau cultură, sau om, sau omenire, sau lume, sau toate lumile, sau oricine, sau orice, sau toate acestea împreună. Dar adevărul este Persoană, şi încă Persoana Dumnezeu – Omului Hristos, drept care este şi desăvârşită, şi netrecătoare, şi veşnică. Pentru că în Domnul Iisus adevărul şi viaţa sunt de-o-fiinţă: adevărul veşnic şi viaţa veşnică (v. Ioan 14:6; 1:4-17).

Continuare …

Oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea

Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine. El a intrat deja înlăuntrul vasului vieţii noastre, al trupului şi al sufletului nostru. Şi întocmai precum S-a aflat El într-o corabie cu apostoli, tot astfel este El, exact Acelaşi şi acum în vasul vieţii mele şi al vieţii tale. Şi ori de câte ori se stârneşte o furtună în sufletul nostru şi vânturi viclene vor să ne doboare, El este Mântuitorul nostru.

Continuare …

Propovăduirea credinţei ortodoxe

Este într-adevăr foarte greu ca viaţa veşnică să-şi croiască drum în sufletul omenesc – atât de strâmt – şi încă şi în mai îngustul trup omenesc. Aflaţi în spatele gratiilor, locuitorii acestui pământ se împotrivesc cu tenacitate împotriva a tot ceea ce vine din afară. Prinşi în temniţa timpului şi a spaţiului ei sunt incapabili – din pricina atavismului sau poate a inerţiei – să primească ceva ce vine de dincolo de timp şi de spaţiu, ceva care este veşnic. O astfel de invazie este socotită a fi o agresiune la adresa lor şi ei răspund prin război.

Continuare …

Chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul oamenilor

Evanghelia mântuirii ne spune astăzi o mare şi sfânta taină în legătură cu “Cina cea mare” (Luca 14,16-24). În această lume noi toţi luăm parte la cina Domnului.
Domnul a pregătit cina cea mare, creând această lume: soarele, cerul, stelele, pământul, plantele, iarba, păsările, animalele. Toate acestea alcătuiesc imensa masă la care ne-a aşezat Domnul pe noi, neamul omenesc; la masa acestei mari Cine, care se întinde pe pământ peste toate cele cinci continente, peste cer şi peste întregul univers. Creând această lume, Domnul a creat tot ceea ce noi vedem, ca şi multe lumi nevăzute.

Continuare …

Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune

Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este totdeauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în inimă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregime în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc.

Continuare …

Urmaţi credinţa Sfinţilor Părinţi (Filioque – scurt istoric)

În prima jumătate a secolului al VI-lea, în Apus, printre creştinii din Spania s-a răspândit învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt şi din Fiul [cf Filio, Filioque]. O contribuţie deosebită în acest sens a avut episcopul Seviliei de atunci, Isidor. La Sinodul III de la Toledo (589), această învăţătură a primit într-o măsură caracter sobornicesc, încât participanţii sinodului, după cuvintele Crezului niceo-constantinopolitan: „credimus… et in Spiritum sanctum, dominum et vivificantem, ex Patre…” au adăugat: „et ex filio (procedentem)”. Astfel aşezată în rândul dogmelor, s-a răspândit din ce în ce mai mult în Spania, lucru la care au contribuit în mod deosebit sinoadele de la Toledo: IV (634), VI (638), XI (675) şi XVI (693).

Continuare …

Sf. Iustin Popovici: Sfânta sobornicitate a unității și unitatea sfintei sobornicități sunt de la Duhul Sfânt

Harismele sunt felurite, dar e Același Duh… toate acestea le lucrează Unul și Același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește” (I Corinteni 12, 4; 11)
Duhul Sfânt este în toate infinit, nemărginit, pentru că este Dumnezeu. Harismele Sale sunt infinite, nemărginite. Dar, cu toată diversitatea lor, ele sunt unite în El: o unitate în multiplicitate și o multiplicitate în unitate. La oameni harismele acestea sunt diferite.

Continuare …

Duminica a V-a după Rusalii

Aţi auzit ce s-a petrecut in ţinutul Gadarenilor atunci când Domnul a pus piciorul pe meleagurile lor. Doi demonizaţi, doi oameni in care intraseră diavoli, L-au intâlnit şi au strigat: Ai venit aici mai inainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 28-29) şi, mai departe, aţi auzit cum Domnul a izgonit diavolii din aceşti oameni şi cum ei şi-au revenit din nebunia lor, din posedarea lor diavolească. Ce este diavolul? Diavolul este demenţa desăvârşită, nebunia desăvârşită, căci diavolul este luptător impotriva lui Dumnezeu.

Continuare …

Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, cu Învierea Lui El i-a condamnat la nemurire

Pentru lovirea pe care a primit-o, Dumnezeu S-a întors îmbrăţişând; pentru insulte, binecuvântând; pentru moarte, cu nemurire. Niciodată oamenii nu a arătat atâta ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit; şi niciodată Dumnezeu nu a arătat dragostea lui faţă de oameni ca atunci când a înviat. Omenirea a vrut să-L omoare pe Dumnezeu, dar Dumnezeu, prin Învierea Lui, i-a adus pe oameni la viaţă, Dumnezeul cel răstignit şi înviat în prima zi dintr-o moarte groaznică!

Continuare …

Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni (Fapte 5, 29)

Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui.
Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăieşte ea, şi pentru ce trăieşte. Iată din ce se zideşte nemurirea şi veşnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfinţenia sfinţeniilor, măsura tuturor măsurilor.

Continuare …

Adaptarea spiritului vremii la duhul veşniciei lui Hristos

Orice efort sau încercare de a armoniza creştinismul cu duhul vremii, cu mişcările trecătoare ale feluritelor epoci istorice sau cu regimurile politice nu face decât să elimine acea trăsătură aparte a creştinismului care face din el unica religie hristocentrică din lume. Neadaptarea Dumnezeu-omului Hristos la spiritul vremii, ci mai degrabă adaptarea spiritului vremii la duhul veşniciei lui Hristos, la dumnezeiasca umanitate a lui Hristos – aceasta este unica şi adevărata misiune a Bisericii lui Hristos în lume, a Bisericii Ortodoxe şi apostolice.

Continuare …

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Iată, în patru cuvinte, întreaga soartă a tuturor oamenilor din  toate timpurile!  În patru cuvinte, întreaga istorie a neamului omenesc! În patru cuvinte, istoria ta şi a mea. În patru cuvinte, cea mai mare revoluţie în toate lumile omeneşti, cea mai importantă cotitură, cel mai mare macaz. Atunci când trenul vieţii omeneşti, care alerga pe şinele morţii, şi-a schimbat dintr-odată direcţia spre nemurire, totul s-a schimbat. Întorsătura nemaivăzută! Ce s-a întâmplat cu neamul omenesc?

Continuare …

Duminica a V-a din post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Iată a V-a Duminică din Marea Patruzecime, duminica [ce pecetluieşte săptămâna] marilor privegheri şi marilor nevoinţe, săptămâna marilor tânguiri şi suspine, Duminica celei mai mari sfinte între sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca…
Patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre sfinţi. Ani întregi nu a gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4). Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti.

Continuare …

Omul vine cu dorinţa, dar Dumnezeu dăruieşte harul, şi din această lucrare se naşte personalitatea creştină

Persoana Dumnezeu-omului Hristos prezintă în sine imaginea ideală a personalităţii şi cunoaşterii umane. Persoana lui Hristos trasează şi defineşte calea vieţii creştine în orice aspect al ei. În El se află cea mai desăvârşită împlinire a unirii mistice a lui Dumnezeu cu omul în vreme ce, în acelaşi timp, El descoperă atât lucrarea lui Dumnezeu în om, cât şi a omului în Dumnezeu. Dumnezeu şi omul care conlucrează reprezintă latura fundamentală a activităţii creştine în lume. Omul lucrează cu Dumnezeu şi Dumnezeu cu omul (cf. I Cor. 3, 9).  Lucrând înlăuntrul şi în jurul său, creştinul se dăruieşte pe sine cu totul nevoinţei, dar el face acest lucru şi este în stare să îl facă doar prin neîncetata activitate a puterii divine care este harul.

Continuare …

Adevărata educaţie şi adevărata iluminare nu sunt nimic altceva decât o iradiere a sfinţeniei

Educaţia şi practica vieţii nu reprezintă nimic altceva decât prelungirea şi iradierea sfinţeniei. Sfântul emite lumină şi datorită acestui lucru el iluminează şi educă. Educaţia presupune sfinţenia în întreaga sa fiinţă. Adevărata educaţie ne-o oferă, de fapt, sfântul. Fără sfinţi nu există adevăraţi dascăli şi educatori. Nici nu există adevărată educaţie fără sfinţenie. Fără de lumină nu există iluminare. Sfinţenia este sfinţenie prin intermediul dumnezeieştii lumini.

Continuare …

Educaţia Teandrică şi Umanistă

Existenţa educaţiei ne descoperă faptul că omul este o fiinţă incompletă şi nedesăvârşită, aşa cum s-a observat şi continuă să se observe din experienţa neamului omenesc. Toate filosofiile, toate religiile, ştiinţele şi multele civilizaţii dau mărturie asupra acestui lucru.
Omul este o fiinţă care trebuie desăvârşită şi împlinită. De aceea, scopul principal al educaţiei este acela de a-l desăvârşi şi împlini pe om. De îndată, însă, se ridică următoarea întrebare inevitabilă: cu ce anume poate fi desăvârşit şi împlinit omul?
Observat din orice latură, omul este, după esenţa sa, „deschis” altor fiinţe şi altor lumi. El nu este în nici un fel acea monadă închisă a lui Leibniz. Cu întreaga sa fiinţă, atât cu eul său natural, cât şi cu cel psihic, omul împlineşte, conştient sau subconştient, voit sau instinctiv, imensă şi neînţeleasa reţea de viaţă ce înconjoară întreaga lume. Educaţia, dacă se doreşte a fi cu adevărat umană, trebuie să înceapă de la faptele observabile, precum şi de la principiile logice fundamentale.

Continuare …