Sf. Iustin Popovici

Adaptarea spiritului vremii la duhul veşniciei lui Hristos

Orice efort sau încercare de a armoniza creştinismul cu duhul vremii, cu mişcările trecătoare ale feluritelor epoci istorice sau cu regimurile politice nu face decât să elimine acea trăsătură aparte a creştinismului care face din el unica religie hristocentrică din lume. Neadaptarea Dumnezeu-omului Hristos la spiritul vremii, ci mai degrabă adaptarea spiritului vremii la duhul veşniciei lui Hristos, la dumnezeiasca umanitate a lui Hristos – aceasta este unica şi adevărata misiune a Bisericii lui Hristos în lume, a Bisericii Ortodoxe şi apostolice.

Continuare …

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Iată, în patru cuvinte, întreaga soartă a tuturor oamenilor din  toate timpurile!  În patru cuvinte, întreaga istorie a neamului omenesc! În patru cuvinte, istoria ta şi a mea. În patru cuvinte, cea mai mare revoluţie în toate lumile omeneşti, cea mai importantă cotitură, cel mai mare macaz. Atunci când trenul vieţii omeneşti, care alerga pe şinele morţii, şi-a schimbat dintr-odată direcţia spre nemurire, totul s-a schimbat. Întorsătura nemaivăzută! Ce s-a întâmplat cu neamul omenesc?

Continuare …

Duminica a V-a din post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Iată a V-a Duminică din Marea Patruzecime, duminica [ce pecetluieşte săptămâna] marilor privegheri şi marilor nevoinţe, săptămâna marilor tânguiri şi suspine, Duminica celei mai mari sfinte între sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca…
Patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre sfinţi. Ani întregi nu a gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4). Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti.

Continuare …

Omul vine cu dorinţa, dar Dumnezeu dăruieşte harul, şi din această lucrare se naşte personalitatea creştină

Persoana Dumnezeu-omului Hristos prezintă în sine imaginea ideală a personalităţii şi cunoaşterii umane. Persoana lui Hristos trasează şi defineşte calea vieţii creştine în orice aspect al ei. În El se află cea mai desăvârşită împlinire a unirii mistice a lui Dumnezeu cu omul în vreme ce, în acelaşi timp, El descoperă atât lucrarea lui Dumnezeu în om, cât şi a omului în Dumnezeu. Dumnezeu şi omul care conlucrează reprezintă latura fundamentală a activităţii creştine în lume. Omul lucrează cu Dumnezeu şi Dumnezeu cu omul (cf. I Cor. 3, 9).  Lucrând înlăuntrul şi în jurul său, creştinul se dăruieşte pe sine cu totul nevoinţei, dar el face acest lucru şi este în stare să îl facă doar prin neîncetata activitate a puterii divine care este harul.

Continuare …

Adevărata educaţie şi adevărata iluminare nu sunt nimic altceva decât o iradiere a sfinţeniei

Educaţia şi practica vieţii nu reprezintă nimic altceva decât prelungirea şi iradierea sfinţeniei. Sfântul emite lumină şi datorită acestui lucru el iluminează şi educă. Educaţia presupune sfinţenia în întreaga sa fiinţă. Adevărata educaţie ne-o oferă, de fapt, sfântul. Fără sfinţi nu există adevăraţi dascăli şi educatori. Nici nu există adevărată educaţie fără sfinţenie. Fără de lumină nu există iluminare. Sfinţenia este sfinţenie prin intermediul dumnezeieştii lumini.

Continuare …

Educaţia Teandrică şi Umanistă

Existenţa educaţiei ne descoperă faptul că omul este o fiinţă incompletă şi nedesăvârşită, aşa cum s-a observat şi continuă să se observe din experienţa neamului omenesc. Toate filosofiile, toate religiile, ştiinţele şi multele civilizaţii dau mărturie asupra acestui lucru.
Omul este o fiinţă care trebuie desăvârşită şi împlinită. De aceea, scopul principal al educaţiei este acela de a-l desăvârşi şi împlini pe om. De îndată, însă, se ridică următoarea întrebare inevitabilă: cu ce anume poate fi desăvârşit şi împlinit omul?
Observat din orice latură, omul este, după esenţa sa, „deschis” altor fiinţe şi altor lumi. El nu este în nici un fel acea monadă închisă a lui Leibniz. Cu întreaga sa fiinţă, atât cu eul său natural, cât şi cu cel psihic, omul împlineşte, conştient sau subconştient, voit sau instinctiv, imensă şi neînţeleasa reţea de viaţă ce înconjoară întreaga lume. Educaţia, dacă se doreşte a fi cu adevărat umană, trebuie să înceapă de la faptele observabile, precum şi de la principiile logice fundamentale.

Continuare …

Predică la Duminica a cincisprezecea după Cincizecime a Sfântului Iustin Popovici: Despre cele două porunci cele mai mari

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Fiecare Sfântă Duminică este câte o sfântă şi minunată Buna-Vestire a Evangheliei şi în ea se cuprinde întregul adevăr al Cerului şi al pământului, întotdeauna fiecare cuvânt din Evanghelie este astfel.
În Sfânta Evanghelie de astăzi, oamenii Îl ispitesc pe Dumnezeu! Cum îndrăzneşti, cum poţi tu, omule, să-L ispiteşti pe Dumnezeu?… Se spune în Sfânta Evanghelie: Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii. (Matei 22, 35-40)
Cu adevărat, toată legea Cerului şi a pământului. Da, în această lume pământească nu există altă lege în afară acestora două, cele mai importante porunci date nouă de Domnul Hristos. Întâia poruncă: iubirea faţă de Dumnezeu; cea de-a doua: iubirea de oameni.

Continuare …

Ce sunt creştinii?

Creştinii sunt purtători de Hristos şi datorită acestui fapt sunt purtători şi posesori ai vieţii celei veşnice, iar aceasta după măsura credinţei şi a sfinţeniei care vine din credinţă. Sfinţii sunt creştini desăvârşiţi fiindcă ei au fost sfinţiţi în cel mai înalt grad prin nevoinţele sfintei credinţe în Domnul Hristos Cel înviat şi pururea fiitor, iar moartea nu are nici o putere asupra lor.

Continuare …

„Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în vecii vecilor” (Evrei 13, 8)

Misiunea Bisericii, dată de Hristos şi pusă în practică de Sfinţii Părinţi, este aceasta: ca în sufletul oamenilor noştri să fie sădită şi cultivată conştiinţa că fiecare membru al Bisericii Ortodoxe este o persoană sobornicească, o persoană care există pentru veşnicie şi este divino- umană; că fiecare persoană este a lui Hristos şi este, prin urmare, frate cu orice fiinţă umană, un slujitor al tuturor oamenilor şi al tuturor lucrurilor create. Acesta este obiectivul oferit Bisericii de către Hristos. Oricare altul nu aparţine lui Hristos, ci lui Antihrist.

Continuare …

Biserica, Trupul tainic al lui Hristos

Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna e pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi. Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? Oare reprezentanţii Bisericii, dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanţii apostoliceşti ai Bisericii? A se îndreptăţi în acest caz cu aşa-zisa iconomie bisericească înseamnă nu altceva decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.

Continuare …

Biserica, veşnicie întrupată înlăuntrul hotarelor timpului şi spaţiului

Misiunea Bisericii este şi de a le oferi membrilor săi convingerea că starea adevărată a personalităţii umane este aceea alcătuită din nemurire şi veşnicie şi nu din vremelnicie şi moarte, precum şi convingerea că omul este un călător care se îndreaptă din împărăţia timpului şi a morţii spre nemurire şi veşnicie.

Continuare …

Fiecare om este o Evanghelie vie a lui Hristos

Ce este omul? Omul este făptura cu chipul lui Hristos, omul este alcătuit din suflet și trup; trupul este din pământ, iar sufletul de la Dumnezeu.
Chipul lui Dumnezeu, icoană vie a lui Dumnezeu – aceasta este sufletul fiecărui om, nu numai al creștinului, ci al fiecărui om îndeobște, chiar și al păgânului. Domnul a creat un om, pe Adam și Eva, și din ei întreg neamul omenesc. Pe Adam și Eva i-a făcut după chipul și asemănarea Sa (Facerea 1, 27; 2, 7).

Continuare …

Sf. Iustin Popovici – Predică la Duminica Femeilor Mironosiţe

“Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Şi toate morţile le alungă de pe pământ, toate iernile fug de pe pământ, toate păcatele, toţi demonii. Biruinţa, singura adevărată biruinţă în această lume pământească este biruinţă asupra morţii. Nimeni nu este mai puternic decât moartea, nimeni dintre oameni; nimeni dintre îngeri, nimeni dintre diavoli, numai El, Domnul Hristos Cel Înviat!

Continuare …

Dumne­zeu prin învierea Lui îi „condamnă” pe oameni la nemurire

Pentru noi, creştinii, viaţa aceasta pe pământ este o şcoală, în care învăţăm cum să ne asigurăm nemurirea şi viaţa veşnică. Căci ce folos avem de la viaţa aceasta, dacă prin ea nu o putem dobândi pe cea veşnică? Dar, ca să învie împreună cu Hristos, omul trebuie mai întâi să moară împreună cu El şi să trăiască viaţa lui Hristos, ca şi cum ar fi viaţa lui proprie. Dacă va face aceasta, atunci în ziua învierii va putea spune, împreună cu Sfântul Grigorie Teologul: „Ieri m-am răstignit cu Hristos, astăzi sunt slăvit împreună cu El, ieri am murit împreună cu El, astăzi înviem împreună cu El.”

Continuare …

Sfântul Iustin Popovici: Omul fără Dumnezeu nu are sens

Nu există nimic mai tragic și nimic mai trist ca neamul omenesc înhămat la jugul apăsător al timpului și al spațiului. Trage după sine timpul fără să cunoască nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia. Trage după sine spațiul, dar nici natura, nici sensul și nici scopul acestuia nu le cunoaște. Absența scopului îl conduce, așadar, în captivitatea absurdului! Absența scopului rivalizează cu absurdul dar tragicul câstigă întotdeauna.

Continuare …

Să transformăm fiecare clipă a vieţii noastre într-un suspin de rugăciune, într-un strigăt de rugăciune, într-un plâns de rugăciune

Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este tot­deauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în ini­mă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregi­me în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de la diavol.

Continuare …