În prezent, nu se cunoaște în ce măsură construcția veche s-a mai păstrat sub pământ. Biserica, renumită în special pentru faptul ca Sfântul Ioan de Kronstadt a slujit în ea la începutul secolului XX, a avut hramul „Sfântul Apostol Andrei, Întâiul chemat”.
Conform unui anunț al Agenției TASS, citat de revista rusească Pravoslavie, se pare, acum, că Biserica Sfântul Andrei din Kronstadt, care a fost distrusă de bolșevici în 1932, va fi reconstruită.
Conform raportului amintit mai sus, în timpul unor lucrări de restaurare în zonă au fost descoperite mai multe rămăşiţe ale lăcașului ortodox amintit, urmând să înceapă cercetări arheologice si istorice pe această temă.

Din bunătatea lui Dumnezeu există anumite plăceri nevinovate şi în această lume, care ne-au fost lăsate nouă, celor răniţi de boldul morţii, spre a ne uşura această cale a pribegiei, a necazurilor şi întristărilor, dar de plăcerile acestea trebuie să ne folosim cu mare cumpătare şi să nu ne lipim deloc de ele, ci să năzuim către fericirea făgăduită mai degrabă pe calea cea strâmtă a ostenelii, privegherii, rugăciunii, înfrânării, curăţiei şi a toată virtutea, în care este cu neputinţă a spori fără mari necazuri şi ispite.

Continuare …

Dacă vrei să ceri, rugându-te lui Dumnezeu, ceva bun și de folos, se cuvine să te pregătești înainte de a te ruga, ținând puternică și neclintită credința, și să iei din vreme măsuri împotriva îndoielii și necredinței. Căci rău îți va fi dacă în timpul rugăciunii inima va slăbi în credință, nerămânând statornică în ea. Atunci nici să nu-ți treacă prin minte că vei primi de la Dumnezeu ce-ai cerut, îndoindu-te că ți se va da, fiindcă L-ai jignit pe Dumnezeu; iar Dumnezeu îl lipsește de dar pe cel ce îi aduce jignire.

Continuare …

Omul care crede că toată averea sa este dar de la Dumnezeu şi mulţumeşte cu osârdie pentru toate Dătătorului tuturor bunătăţilor, împărtăşind cu plăcere din averea sa celor care îi cer. Iată cine este sărac cu duhul, şi tocmai aceşti săraci cu duhul sunt fericiţi, după cuvântul Domnului, căci unde este smerenie, mărturisirea propriei sărăcii, propriei ticăloşii, acolo este Dumnezeu, iar unde este Dumnezeu, acolo este curăţirea de păcate, acolo sunt pacea, lumina, libertatea, îndestularea şi fericirea.

Continuare …

Atunci când suntem mustrați pentru ceva anume, acest lucru nu trebuie să ne enerveze și să ne arunce în deprimare, ci trebuie să ne liniștim ca niște oameni neînsemnați și imorali și să ne întoarcem spre Dumnezeu prin rugăciune făcută cu râvnă, pentru ca El să vindece slăbiciunile noastre și goliciunea noastră să o umple cu harul Său.
A ne enerva mai ales atunci când suntem defăimați pentru slăbiciunile noastre adevărate înseamnă a pune rană pe rană, patimă pe patimă.

Continuare …

“Astăzi, iubiţi fraţi, la Denie s-au citit trei parabole: prima – despre smochinul neroditor; a doua – despre tatăl care avea doi fii, dintre care unul la rugămintea tatălui: fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea a răspuns: nu vreau, iar după aceea s-a răzgândit şi s-a dus, pe când celălalt la aceeaşi rugăminte a răspuns: mă duc, dar nu s-a dus; în fine, a treia parabolă e despre gospodarul care avea o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a lăsat-o în seama lucrătorilor şi a plecat, iar apoi, când a venit vremea culesului, a trimis slugile sale la lucrătorii viei ca să ia roadele. În înverşunarea lor, lucrătorii pe unele dintre slugi le-au bătut, pe altele le-au omorât şi, în cele din urmă, L-au omorât şi pe Fiul Lui Cel Unul-Născut (v. Mt. 21,18-43). Să vorbim acum despre prima parabolă.

Continuare …

Din cauza nenumăratelor imperfecţiuni existente în raporturile noastre reciproce, pot apărea multe situaţii critice şi, dacă ar fi să ne supărăm de fiecare dată, ar însemna să nu ne mai rămână de trăit decât câteva luni!
În plus, supărarea şi enervarea nu pot îndrepta lucrurile, ci dimpotrivă, le pot degrada, datorită propriei lor… degradări. Mai bine să fim mereu calmi, egali cu noi înşine, plini de dragoste şi respect faţă de oamenii cu o moralitate în suferinţă şi în special față de apropiaţii, rudele şi subalternii noştri.

Continuare …

Dacă oamenii, fiinţe slabe, repede trecătoare, muritoare, fac atâtea fapte mari şi minunate, graţie talentului şi însuşirilor cu care i-a înzestrat Dumnezeu; dacă uneori milioane de oameni se supun unui singur om, de ce nu s-ar cuveni oare să ne supunem cuvântului Celui ce îi aduce la viaţă pe toţi oamenii?

Continuare …

La ce chemare neînchipuit de înaltă a fost chemat neamul omenesc în primul rând prin zidirea sa după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar în al doilea rând prin rezidirea şi răscumpărarea lui din cădere de către Fiul lui Dumnezeu prin baia celei de-a doua naşteri, care este Botezul, prin pecetluirea cu Sfântul Duh, prin Pocăinţă şi prin împărtăşirea Dumnezeieştilor Taine – a Trupului şi a Sângelui Domnului!

Continuare …

Când te rogi lui Dumnezeu şi sfinţilor, trebuie să te sileşti a lepăda orice împătimire lumească faţă de oameni şi lucruri, sau orice părtinire faţă de oameni şi lucruri, şi să te sileşti a-i iubi pe toţi ca pe nişte fraţi şi surori cu toată voirea de bine, ca pe tine însuţi.
Fără saţ, cu bucurie şi neîncetat proslăvesc pe Domnul Atoatefăcătorul îngerii din cer, a căror mulţime este fară număr, precum şi sfinţii oameni – iar noi, cei pământeşti şi care ne-am făcut ca de pământ, ne-am îngroşat, cât suntem de leneşi la rugăciune, slavoslovie şi mulţumire!

Continuare …

După făgăduinţa Domnului, Duhul adevărului rămâne în Biserică, îi povăţuieşte la tot adevărul pe păstori, precum şi pe ceilalţi membri binecinstitori, ai Bisericii. Priviţi cum a orânduit El dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre, cât de frumoase, de măreţe, de înţelepte, de instructive, de pline de umilinţă şi zdrobitoare sunt ele!

Continuare …

Există o viaţă ipostatică nesfârşită, începătoare a toate, de la care îşi trage obârşia viaţa tuturor făpturilor înţelegătoare, cuvântătoare şi necuvântătoare. Făpturile înţelegătoare şi cuvântătoare au primit fiinţare după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, după chipul înţelepciunii, bunătăţii, dreptăţii, păcii, fericirii, libertăţii, puterii, nemuririi Lui.

Continuare …

Cerul este Mie scaun şi pământul reazim picioarelor Mele (Fapte 7, 49). Prin Cer se înţeleg cu precădere Minţile Cereşti, altfel spus Puterile îngereşti, mai ales cele mai înalte – Scaunele, Heruvimii şi Serafimii, Arhanghelii şi toate Puterile Cereşti. Pe acestea Dumnezeu odihneşte şi Se poartă, aşa cum au văzut prorocii Iezechiil şi Isaia.

Continuare …

Nefericit este cel ce iubeşte peste măsură comodităţile vieţii şi care s-a înconjurat cu acestea.
La orice inconfort se va simţi stingherit, dezarmat, fiindcă nu este obişnuit să rabde. Şi totuşi, toată viaţa creştinului este „inconfortabilă”, o cale îngustă şi plină de asperităţi, o cruce care impune privaţiuni şi cere o imensă răbdare.
Nu umbla după un trai lesnicios, nu îndrăgi înlesnirile lumii acesteia, ci iubeşte pe Hristos, purtătorul Crucii.

Continuare …

“Oamenilor lumii dintâi, dinainte de potop, li s-a dat vreme de pocăinţă 120 de ani, şi ei au fost preîntâmpinaţi că pentru păcatele lor va veni pedeapsă asupra tuturor de la Dumnezeu – potopul. Vremea trecea, iar oamenii erau din ce în ce mai stricaţi şi nu cugetau la pocăinţă şi nu credeau propovăduitorului pocăinţei, dreptului Noe – şi cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit întocmai.
Evreii nu-i credeau pe proroci că vor fi robiţi de împăratul Babilonului, şi au continuat să se închine la idoli – şi au mers în robie, şi Ierusalimul a fost nimicit, şi toată bogăţia strămutată în Babilon.

Continuare …