Jean-Claude Larchet

„Dacă sufletul este sănătos, boala trupească nu-i poate pricinui omului nici o pagubă”

Din punct de vedere spiritual, sănătatea, potrivit multor Părinţi, face parte dintre lucrurile „de mijloc”, adică cele care în sine nu sunt nici bune, nici rele, ci, „după dispoziţia celui care se foloseşte de ele, pot fi întrebuinţate şi spre bine, şi spre rău” (Sfântul Ioan Casian).
Sănătatea fizică, este adevărat, corespunde stării originare şi normale a naturii umane, cea a condiţiei sale paradisiace, şi poate fi socotită, din această pricină, un bine în sine, arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, însă, pe de altă parte, ea nu slujeşte la nimic omului şi nu constituie pentru el un bun adevărat dacă nu este bine folosită, adică dacă nu este pusă în slujba binelui, prin împlinirea poruncilor lui Hristos şi spre slava lui Dumnezeu.

Continuare …

Trupul este o dimensiune a persoanei omeneşti

Dacă noi, ca oameni, avem toţi o aceeaşi natură (care ne distinge prin caracteristicile sale proprii de natura fiinţelor care aparţin altor specii şi genuri), noi suntem în acelaşi timp persoane distincte şi diverse. După natura noastră, suntem toţi asemănători; dar ca persoane, suntem toţi diferiţi şi fiecare dintre noi este unic. Natura este ceea ce sunt; persoană, cel care sunt. Ca persoane, fiecare dintre noi îşi asumă natura omenească care ne este comună într-un fel singular, unic; altfel spus este om într-un fel care nu-i este propriu decât lui.

Continuare …

Rostul şi înţelesul duhovnicesc al icoanei

Dacă icoana este o formă de artă, atunci ea nu este o artă obişnuită, oricare ar fi ea, ci o artă sacră, atât în ceea ce priveşte rostul ei, cât şi modul de realizare. Icoana are rostul de a fi cinstită de către credincioşi în cadrul liturgic al bisericii sau în cadrul privat al căminului, „biserica de acasă”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Cinstirea ei se arată prin semne exterioare: înaintea icoanei creştinii ortodocşi fac metanii mici sau mari (încinări şi prosternări); o sărută cu mult respect şi iubire, făcând semnul Crucii; aprind lumânări şi, fireşte, se roagă; adesea o poartă în procesiuni.

Continuare …

Dumnezeu a poruncit milostenia nu atât pentru ajutorarea nevoiaşilor, cât pentru folosul duhovnicesc al celor ce o fac

Practicile caritabile în Biserica Ortodoxă
“S
e cade ca de la bun început să risipim o neînţelegere manifestată în mod curent în ceea ce priveşte locul practicilor caritabile în Biserica Ortodoxă. În Occident adeseori se crede că Biserica Ortodoxă este mai mult „contemplativă” decât „activă” şi că are în privinţa carităţii o concepţie mai curând interiorizată decât exteriorizată, mai degrabă personală decât socială, duhovnicească, şi nu instituţională.

Continuare …

Omul nu este om deplin şi nu trăieşte cu adevărat decât dacă trăieşte în Duhul

Omul a fost creat cu trup şi suflet şi a primit suflarea de viaţă, pentru ca să primească Duhul şi să fie astfel cu totul înduhovnicit şi să trăiască în Duhul cu toată fiinţa lui. Numai îndeplinind aceasta, omul îşi împlineşte destinul, trăind potrivit adevăratei sale naturi: „Omul adevărat este omul duhovnicesc care este în noi”, scrie Clement Alexandrinul. Omul nu este om deplin şi nu trăieşte cu adevărat decât dacă trăieşte în Duhul; altfel el este mutilat, nedesăvârşit şi ca şi mort. Sfântul Irineu spune aceasta cu toată claritatea:

Continuare …

Jean-Claude Larchet: Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă!

Dintru început ia-ţi îndreptar credinţa, ca să dai rost şi noimă vieţii tale, s-o cârmueşti, adică, cu toate ale sale către Dumnezeu. Fără de El e vană şi deşartă, şi nimicnicie. Cu El, viaţa-i bogată şi plină de tâlc.
Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă. Fă-ţi cale către El cu faptele şi gândurile tale.

Continuare …

De-ţi judeci fratele, e mare primejdia să cazi în acelaşi păcat!

De-ţi judeci fratele, e mare primejdia să cazi în acelaşi păcat, după cum spun Părinţii. Astfel, un bărbat sfânt a văzut pe cineva păcătuind şi, lăcrimând cu amar, şi-a zis: „Acesta astăzi a greşit, iar eu mâine neîndoielnic voi greşi!”

Gândul că eşti şi tu supus greşelii, spune Sfântul Ioan Scărarul, e marele leac împotriva osândirii şi clevetirii. „Să nu te sfieşti niciodată de cel ce cleveteşte pe aproapele în faţa ta.

Continuare …

Ţel să-ţi fie viaţa în unire cu Dumnezeu

Făptura omenească e mai presus de lume, cât e cerul mai presus de pământ. Nu poate viaţa în trup să-i pună vreun hotar. „Omul – spunea Pascal – se întrece nemăsurat de mult pe sine„. Mari daruri i s-au dat, pe care, însă, cu nechibzuinţă le îngroapă ori le risipeşte. Şi se lipeşte de lut, uitându-şi zestrea şi menirea.

Uitând că „omul – cum spunea Pascal – întrece omul în chip neţărmurit”. Talanţii din pildă sunt puterile omeneşti, ce trebuie întoarse cu dobândă Stăpânului. Cunoaşte că ai să dai seama de darurile tale şi lucrează ca să-ţi aducă bun câştig.

Continuare …

Nu te lăsa de rugăciune, chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit

Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că  te rogi cu vorbe străine şi de neînţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează. Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.

Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu. Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească.

Continuare …

Roadele duhovnicești ale iubirii de vrăjmași

Iubirea vrăjmașilor naște în suflet mulțime de roade. „Cel ce iubește din simțire lăuntrică pe cei care-l vorbesc de rău sau îl nedreptățesc sau îl urăsc și-l păgubesc și se roagă pentru ei ajunge în scurtă vreme la o mare sporire”, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, care vede în iubirea de vrăjmași izvor de smerenie, de plâns duhovnicesc, al dezlipirii de lume, al nepătimirii și cale către contemplație.

Smerenia este nu numai o condiție a iubirii vrăjmașilor, ci și un efect al ei.

Continuare …

Când Duhul Sfânt, amestecându-Se cu sufletul, Se uneşte cu cel după chip, prin revărsarea harului Său se naşte omul duhovnicesc şi desăvârşit

Omul a fost creat cu trup şi suflet şi a primit suflarea de viaţă, pentru ca să primească Duhul şi să fie astfel cu totul înduhovnicit şi să trăiască în Duhul cu toată fiinţa lui.

Numai îndeplinind aceasta, omul îşi împlineşte destinul, trăind potrivit adevăratei sale naturi: „Omul adevărat este omul duhovnicesc care este în noi”, scrie Clement Alexandrianul.

Continuare …

Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă

Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă. Fă-ţi cale către El cu faptele şi gândurile tale. Cel care le-a făcut pe toate, a pus în toate un temei dumnezeiesc.

 Împărtășește-te de ele, dar, duhovniceşte, cum le-a gândit pe ele Dumnezeu, cu gândul pururea la El. C-ai să dai seama de cum te-ai folosit de toate cele ale vieţii tale.

Continuare …

Jean-Claude Larchet: Fără Hristos spiritualitatea nu este decât o iluzie

Doctor în filosofie şi teologie în cadrul Universităţii din Strasbourg, autor a peste optsprezece cărţi de teologie, publicate la edituri de prestigiu şi traduse deja în multe limbi, şi a numeroase studii de spiritualitate şi teologie patristică, Jean-Claude Larchet a devenit un nume de referinţă între teologii ortodocşi contemporani. Teologul francez propune în interviul de faţă un demers echilibrat, bazat pe Revelaţia biblică şi Tradiţia Bisericii, într-un limbaj actual. Secretul său tocmai acesta pare să fie: cunoaşterea rodeşte cu adevărat numai dacă se raportează la Hristos, hrănindu-se din experienţa duhovnicească a Bisericii. Păşind astfel, provocările şi problemele vremii noastre primesc răspuns, întărindu-ne.

Continuare …

Orice patimă se stârneşte, se arată şi creşte întotdeauna mai întâi prin gând

Orice patimă se stârneşte, se arată şi creşte întotdeauna mai întâi prin gând. Lupta cu patimile porneşte, aşadar, de la lupta cu gândurile. Gândurile rele sunt ispite aduse de draci (unii Părinţi numesc de aceea gândurile „duhuri”), ca şoapte ce îndeamnă la păcat, şi-n urmă la împătimire.

Începe lupta cu gândurile alungând pe dată ispita cu care te momesc, neascultând şoptirile viclene, neluând aminte cu nici un chip la ele. De stai să cugeți şi să priveşti la ele, sporesc şi se întăresc. Iar de alungi din prima clipă gândul rău, scapi şi de el, şi de păcat.

Continuare …