Jean-Claude Larchet

Sf. Simeon Noul Teolog: Mai bine cu fratele în iad decât în ceruri fără el

Text:Am văzut un om care pentru cei ce cădeau în cuvânt sau în faptă şi stăruiau în cele rele până într-atât se întrista şi suspina, încât se părea că numai el cu adevărat trebuia să dea socoteală pentru toţi aceia şi să fie predat osândei. L-am văzut pe altul care voia cu atâta râvnă mântuirea fraţilor lui, încât de multe ori cu lacrimi fierbinţi se ruga din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu sau să-i mântuiască pe aceia, sau sa fie osândit şi el împreună cu ei, nevrând să se mântuiască singur, din pricina unei dispoziţii prin care imita pe Dumnezeu, ca Moise; căci legat de ei duhovniceşte prin iubire în Duhul Sfânt, nu voia să intre nici măcar în Împărăţia cerurilor despărţit de ei.”

Continuare …

Restrângerea vieții comunitare

Noile media sunt în acelaşi timp rezultatul şi sursa unei restrângeri a vieţii comunitare.
De o anumită manieră, dezvoltarea telefoniei mobile este legată de o restrângere a vieţii comunitare. După cum observă un eseist contemporan, „avem nevoie de o mediere electronică pentru a comunica, ca să ne adaptăm la o lume care ne atomizează pe fiecare dintre noi şi ne fragmentează viaţa”.

Continuare …

Noile mijloace de comunicare, obstacole ale comunicării

Noile mijloace de comunicare sunt adesea, în mod paradoxal, mijloace de non‑comunicare sau de comunicare proastă, de‑a dreptul obstacole în calea comunicării.
Se poate constata de la bun început cum caracterul prin definiţie scurt al SMS‑urilor şi al mesajelor de pe Twitter sărăceşte conţinutul mesajelor, îl lipseşte de orice nuanţă şi de orice subtilitate, ca şi de cele mai elementare formule de politeţe de introducere şi de încheiere.

Continuare …

Cuviosul Gavriil Georgianul, un “Nebun pentru Hristos” al vremurilor noastre

Iubirea faţă de cei simpli

P
ărintele Gavriil cel nebun pentru Hristos avea mare milă și dragoste pentru cei umili, neștiuţi, neajutoraţi, necăjiţi, puţini la minte, nesocotiţi, uitaţi și alungaţi de lume.
Egumena Teodora Makhviladze dă această mărturie:
Încetul cu încetul, m-am încredinţat că vorbele și faptele părintelui oglindeau marea sa credinţă și iubire de aproapele. Întreaga viaţă și-a închinat-o împlinirii acestor două porunci: iubirea de Dumnezeu și de semeni. Nu stătea niciodată pe gânduri când era vorba să aline un suflet «amărât și umilit», de orice rang, neam și credinţă ar fi fost omul acela.”
Mitropolitul Isaia își amintește o întâmplare trăită de el în tinereţe, la Mănăstirea Samtavro, la o Vecernie:
Printre măicuţele și poporenii care luau parte la slujbă, era și o femeie puţină la minte din Mţkheta, care tot vorbea despre oile pe care când le pierdea, când le găsea, și iar le pierdea, și iar le găsea, și tot așa, nu mai sfârșea să vorbească despre ele…

Continuare …

O comunicare lipsită de conţinut, care-şi este propria finalitate

După cum tocmai am văzut, pentru homo communicans comunicarea în sine este mai importantă decât conţinutul acesteia. Este important şi chiar vital să comunici, nu contează ce şi cui. Comunicarea în sine răspunde unei nevoi, nu ceea ce avem de spus, de citit, de auzit ori de privit.
Lucrul acesta este în mod deosebit adevărat în cazul dependenţelor: cei care sunt dependenţi de televizor se pun în faţa lui mai înainte de a
şti ce‑or să vadă, sau îl lasă să meargă aproape tot timpul, fără să le pese ce program urmăresc;

Continuare …

Apariţia lui Homo Conncticus şi a lui Homo Communicans

Nu este exagerat să spunem că noile media au format, într‑un timp scurt, un nou tip de om: homo connecticus şi homo communicans. Desigur, orice om este prin fire „în relaţie” şi „în comunicare”; aşa cum a subliniat cu tărie Aristotel acum aproape 2400 de ani, omul este un „animal social”, şi cum au arătat recent, în două moduri diferite, curentul psihanalitic şi curentul personalist, persoana umană nu există şi nu se dezvoltă decât „în relaţie”, limbajul având în această relaţie un rol fundamental.

Continuare …

Captivi în internet

„Că iată moartea intră pe ferestrele noastre” (Ieremia 9, 21)

„O societate tot mai bolnavă, dar şi tot mai puternică, a făcut din lumea concretă un spaţiu şi un decor al maladiei sale”
(Guy Debord, La société du spectacle)

Continuare …

Iubirea de vrăjmaşi, semn şi criteriu al desăvârşirii duhovniceşti

Referindu-se la porunca lui Hristos dată cu privire la iubirea de vrăjmaşi: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mt. 5, 48), mulţi Părinţi văd în capacitatea de a iubi pe vrăjmaşi un semn al desăvârşirii duhovniceşti.
Iubirea de vrăjmaşi e într-adevăr un criteriu al împlinirii primei porunci, aceea ce a iubi pe Dumnezeu (Mt 22, 37-38), căci, după cuvintele
Sfântului Ioan Teologul: „Dacă spune cineva că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. (…) Cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său” (1 Ioan 4, 20-21). Sfântul Maxim se face în mod nemijlocit ecoul acestei ultime afirmaţii: „Cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte întru totul şi pe aproapele său”.

Continuare …

De unde începe tristețea

O primă cauză a tristeţii poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, aşadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau dezamăgirea adusă de ea. În acest caz, leacul tristeţii este în esenţă lepădarea dorinţelor şi plăcerilor „trupeşti”, înstrăinarea de „bunurile” materiale şi deplina lor dispreţuire. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „cel ce fuge de toate poftele lumeşti se aşază pe sine mai presus de toată întristarea lumească” şi dă ca leac al întristării dispreţuirea celor materiale.

Continuare …

Prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos, osânda morţii veşnice a fost strămutată

Prin lucrarea Sa mântuitoare, Hristos l-a izbăvit pe om de moarte şi i-a dăruit viaţa veşnică. Căci, spun Părinţii, pentru aceasta S-a şi întrupat. „Cu mult temei ar putea spune cel care cunoaşte mai adânc învăţătura creştină, că nu naşterea (lui Hristos) e pricina morţii Sale, ci că, dimpotrivă, din cauza morţii a primit Dumnezeu să Se nască. Nu de aceea s-a supus naşterii trupeşti Cel veşnic viu, pentru ca ar fi dorit viaţă, ci pentru că voia să ne cheme pe noi iarăşi de la moarte la viaţă.”

Continuare …

„Rugaciunea este doctorie”

Rugăciunea, fiind pricinuitoarea primirii depline a harului, este prin aceasta pricinuitoarea tămăduirii omului şi a întoarcerii sale întru sănătate.
Prin ea, omul I se adresează lui Hristos – Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, pentru a primi de la El vindecarea de toată răutatea. Numai Dumnezeu singur este ajutorul și sprijinitorul său. „Ştim – spune Sfântul Varsanufie, că cei bolnavi au nevoie totdeauna de doctor şi de leacurile de la el (…)

Continuare …

Credinciosul care postește trebuie să înceteze să-și mai hrănească egoismul, gândindu-se mai mult la Dumnezeu

Postul este un prilej privilegiat de înnoire lăuntrică și de sporire duhovnicească și un post bine împlinit aduce după sine o rodire bogată și bineplăcută.
Postul cantitativ are mai ales o funcție regulatoare față de postul calitativ: el permite slăbirea trupului și obținerea rezultatelor dorite pentru suflet atunci când postul calitativ nu este suficient.

Continuare …

Preotul trebuie să dea dovadă de adevărată iubire creștină față de fiecare dintre enoriașii săi

Potrivit cuvintelor și sfaturilor Sfântului Apostol Pavel, adresate ucenicilor săi Tit și Timotei – și prin ei și nouă, tuturor urmașilor din generație în generație –, observăm că exigențele ce se cer slujitorilor bisericești se referă mai ales la patimile de care trebuie să se ferească și la virtuțile pe care se cuvine să le caute, acestea dobândind un accent mai deosebit când le punem pe seama clericilor.

Continuare …

Cunoaşterea neclară a binelui şi răului este cea care naşte mulţimea de patimi rele

Că plăcerea şi durerea sunt rele se vede şi din felul în care strâmbă conştiinţa morală a omului căzut. Într-adevăr, acesta în chip „firesc” preţuieşte lucrurile după plăcerea sau durerea pe care i-o produc; şi judecata sa morală socoteşte plăcerea drept bine, iar durerea ca rău.

Continuare …