„Astăzi S-a născut vouă Mântuitor, Care este Hristos Domnul.”
(Luca 2, 11)
Pastorală la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir
Articole
Mesajul Sfintei Mănăstiri Suruceni la Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos
Să dăm, credincioșilor, slavă lui Dumnezeu, Celui ce din multă milostivire S-a întrupat și cu sărăcia, și cu smerenia Sa a îmbogățit pe toți cei ce în ticăloșie sărăciseră, și a dat frumusețea cea dintâi celor ce cu credință strigă: Binecuvântat ești, Mântuitorule, Unule Iubitorule de oameni. (Stihiră la laude, Utrenia Înainteprăznuirii Nașterii Domnului)
„Sau Dumnezeu va veni pe pământ, sau lumea va pieri”
„În peşteră Te-ai sălăşluit, Hristoase Dumnezeule, ieslea Te-a primit, păstorii şi magii Ţi s-au închinat” (Stihiră la stihoavnă). Văzând neamul omenesc pierind din pricina păcatelor, Fiul lui Dumnezeu Se pogoară pe pământ. „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, Unul-Născut…ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere” (Gal. 4, 4-5).
Omilie la Sfânta Naştere a lui Hristos
“Naşterea lui Hristos cea familiară, dintâi şi a Lui proprie, cea a dumnezeirii, să fie cinstită cu tăcerea! Dar mai degrabă să poruncim gândurilor noastre să nu caute, nici să se preocupe cu aceea. Căci cum îşi va imagina mintea ceva la care nu a mijlocit timpul, nici veacul, al cărui mod nu este înţeles, la care nu este privelişte, nici cine să o relateze? Dar cum se va servi limba de înţelesuri? Tatăl era şi Fiul S-a născut. Nu zi: Când? ci alungă întrebarea! Nu căuta cum, căci nu e cu putinţă a se răspunde! Căci „când” este temporal, iar „cum” face modul naşterii lunecos spre cele trupeşti.
Dumnezeu, Cel ce nu renunţă la tine
Hristos Se naşte într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, pentru că în casă de om „nu mai era loc de găzduire” (Luca 2, 7). Adam şi Eva nu au fost alungaţi din rai, până nu au alungat ei raiul din inima lor. Adică s-au lepădat de cuvântul lui Dumnezeu şi au primit minciuna diavolului, care aduce iad, întotdeauna. Dumnezeu nu a renunţat însă la a (re)veni în inima omului.
În Ortodoxie numai prin suferință scapi de suferință
Concepția altor religii diferă față de creștinism prin aceea că vor să scape de suferință. În Ortodoxie, numai prin suferință scapi de suferință. Deci nu se poate salva lumea decât cu jertfă. (…)
Cel care tace este superior celui care vorbeşte mult
Tăcerea este urmarea şi rodul unei creşteri cu adevărat împărăteşti şi nobile; cel ce a învăţat să tacă, a învăţat să şi vorbească, pentru că tăcerea este rodul înţelepciunii, cu nimic mai prejos decât faptul de a vorbi cineva cu pricepere şi cumpătare; aşadar, cel ce nu ştie să tacă nici nu poate să poarte o discuţie.
Legea nu prevedea naşterea mai presus de fire
Evanghelistul Matei, scriind Evanghelia sa pentru evrei, are scopul de a dovedi că Iisus e Mesia cel aşteptat şi făgăduit de prooroci. Drept aceea aduce dovada istorică, înşirând de câte trei ori patrusprezece neamuri de la Avraam până la Iisus, între care, de două ori patrusprezece sunt de la David.
Tot acum se împlineau şi cele şaptezeci de săptămâni de ani de la Daniil. Acum se împlineau toate proorociile venirii lui Mesia.
Să faci din durerea aproapelui tău propria ta durere…
Când am plecat să studiez la Salonic, aveam 18 ani. Clima de acolo era cu totul diferită de cea din Cipru: frig, umezeală. Mi-a plăcut întotdeauna să mânânc bine, iar în acel climat mi se făcea foame mereu, simțeam că nu mă satur niciodată. Acolo l-am întâlnit pe un duhovnic foarte bun, un ascet. Locuiam împreună într-un cămin numit „Sfânta Teodora”, și într-o zi l-am întrebat: „Părinte, ce avem astăzi la cină?” Iar el mi-a răspuns: „Mănâncă un iaurt.” Cum să mă satur doar cu un „iaurt”? Îmi trebuia o strachină întreagă de mâncare. I-am zis: „Părinte, nu rezist mult timp doar cu iaurt,” iar el mi-a răspuns din nou: „Un iaurt este suficient.”
Să ne lăsăm în mâna lui Hristos
Hristos a fost osândit din toate părţile: de către Imperiul Roman în zelul acestuia pentru legalitate şi ordine; de Biserica Vechiului Testament, întemeiată pe Legea lui Moise, primită pe Muntele Sinai; de mulţimea care primise atât de mult bine din mâinile Sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lăsat singur, condamnat şi pe cale de a Se pogorî la cei ce şedeau în întunericului iadului.
Cuvântul iubitor nu enervează niciodată
A-i povăţui pe copii este o îndatorire a părinţilor − aşadar, şi a dumneavoastră. Şi de ce să vă temeţi? Cuvântul iubitor nu enervează niciodată, doar cel poruncitor n-aduce nici un fel de roadă. Pentru ca Domnul să-i binecuvânteze pe copii ca să scape de primejdii trebuie să vă rugaţi zi şi noapte. Dumnezeu este Milostiv!
Parintele Petroniu Tanase: „În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut”
De obicei, omul înţelept, la încheierea unui soroc de vreme, se uită în urmă şi-şi face socotelile timpului trecut: face bilanţul pierderilor şi câştigului şi ia învăţăminte pentru anul ce a început. Aşa trebuie să facă tot creştinul la acest început de an nou.
Omul capabil de viață spirituală simte mai puțin timpul
Dacă timpul ar fi singura formă de existență, învăluită din toate părțile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranțele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera și nu ai teamă” ar fi cel mai înțelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic față de toate, dacă în curând nu ne așteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ți gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea amețelii alcoolice și în paroxismul simțurilor periferice dezlănțuite!
Ferește-te de pericolul generozității nebunești și a risipei
Pentru că trăieşti în lume şi ai familie, nu cred că poţi să împarţi săracilor toată averea ta. Prin urmare, trebuie să găseşti „tăietura de aur” şi fii statornic în urmarea ei: nici să nu întorci spatele semenilor tăi, nici să le împarţi tot ce ai.
Eşti dator să asiguri copiilor tăi, cu cea mai mare grijă, lucrurile de care au cu adevărat nevoie. Dacă-ţi prisoseşte ceva, dă şi săracilor.
Cum mă eliberez de păcat, dacă sunt pătimaș?
Această transformare a părţii pătimitoare a sufletului, precum şi reîntoarcerea sa la o viaţă firească, au constituit obiectul unei controverse dogmatice între Sfântul Grigorie Palama şi filosoful Varlaam, în secolul al XIV-lea.
Varlaam, care condamna rugăciunea practicată de isihaşti, considera că nepătimirea este o mortificare a părţii pasionale a sufletului şi nimic mai mult.
Nu există odihnă pentru cel plictisit dacă acesta nu se uită la Tine
În zori, când mă trezesc, gândurile mele cuviincioase zboară direct la Tine; cele dintâi avânturi ale sufletului meu se îndreaptă către zâmbetul Tău; prima şoaptă din urechea mea este numele Tău, cea dintâi surpriză cu care mă întâlnesc eşti Tu, lângă mine.
Ca un băieţaş după ce a avut un coşmar şi care-şi îmbrăţişează mama, bucurându-se că visul nu l-a despărţit de mama sa, la fel şi eu, când mă trezesc, Te îmbrăţişez şi mă bucur deoarece călătoria mea în somn nu m-a îndepărtat de mâna Ta.
Toate sunt de la Dumnezeu şi sunt pentru fiecare dintre noi…
Aduceţi-vă aminte de cele pe care le discutam mai demult despre ţăranul care vrea să cureţe ogorul său de buruieni, de ierburi şi de bălării şi care îl ară uscat, nu umed. Trebuie să fie uscat, foarte uscat. Grea muncă, foarte grea, dar o face. Întoarce astfel pământul, şi încă o dată vara, iar razele puternice ale soarelui ard şi rădăcinile buruienilor şi tot. Acest sărman ţăran, care nu ştie în rest prea multe, ştie cu toate acestea ce trebuie să facă cu ogorul său. Un altul, care nu cunoaşte aceste lucruri, s-ar duce la el şi, văzând ce face, i-ar spune: „Ai înnebunit? Ce faci?”. Pentru că pământul uscat este foarte greu de arat. Ţăranul însă ştie. Aşa îl va ara, iar atunci când va veni ploaia va fi cel mai bun lucru pe care l-ar fi putut face cu ogorul său.