Articole

„Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi noi…”

“(…) Deci care este preocuparea mea pentru fraţii şi surorile mele, iubiţi în Hristos? Ea constă în aceea ca, trăind în lume, să nu cadă pradă vreunei aberaţii în ce priveşte căile mântuirii noastre în Dumnezeu. Pe vremuri credinţa în Hristos era una de obşte, şi copiii, din cea mai fragedă pruncie, se învăţau să se roage lui Dumnezeu şi să trăiască cu Dumnezeu. Înainte vreme se putea păstra o astfel de rânduială: Tânărul mergea la şcoala unde se învăţa theologia cărturărească deja pregătit, nu numai spre a crede în Iisus Hristos, dar şi spre a-L iubi.

Continuare …

Rugăciunea Domnească

Mântuitorul ne învaţă cum să ne rugăm, apoi ne redă şi cuvintele pe care trebuie să le spunem atunci când trebuie să ne rugăm. El ne descoperă rugăciunea unică, numită în Biserică şi „Rugăciunea domnească”: Deci voi aşa să vă rugaţi: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, în veci. Amin”.

Continuare …

Atunci când se săvârşeşte Sf. Liturghie, Altarul este plin de îngeri

Preoția este o foarte mare lucrare la Dumnezeu, nespus de mare. Preotul ține locul lui Dumnezeu pe Pământ. Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare, care nu mai pot fi depășite: a creat o femeie distinsă care a născut pe Dumnezeu, și a creat preoția, care Îl coboară pe Dumnezeu din Cer și Îl naște pe Dumnezeu pe Sfânta Masă.

Continuare …

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău.

Continuare …

„Cred, Doamne, în iubirea Ta, cred în crucea Fiului Tău, cred. Vino şi ajută necredinței mele!” (Marcu 9:24)

A ne întoarce către Dumnezeu cu nădejde, chemându-L în ajutor, nu e încă de ajuns, căci sunt multe lucruri în viața noastră care depind de noi înşine. De câte ori nu cerem în mod repetat: „Doamne, ajută-mă! Doamne, dă-mi răbdare, dă-mi neprihănire, dă-mi curăția inimii, dă-mi cuvânt adevărat!” Dar când ni se oferă prilejul de a ne potrivi faptele cu rugăciunea pe care o facem, urmăm mai curând înclinațiile inimii, căci ne lipsesc curajul şi duhul hotărârii pentru a pune în lucrare cerințele adresate lui Dumnezeu în rugăciune.

Continuare …

Simţurile, gândirea şi mintea

Gândirea are în slujba ei cinci simţuri; mintea are un singur simţ. Simţul minţii este gândirea. Raţionali sunt acei oameni la care gândirea stăpâneşte peste simţuri. Oamenii inteligenţi însă sunt mai presus decât cei raţionali, aşa cum cei raţionali sunt mai presus decât cei care se călăuzesc după simţuri.

Continuare …

✝) Duminica III-a după Rusalii (Despre grijile vieții)

Dumnezeiasca Pronie şi ochiul viclean
a) Cum „lucrează” dumnezeiasca Pronie

Dacă am şti ce părinte avem, am chiui ca nebunii de prea mare bucurie.
Nu-L cunoaştem şi de aceea nu strigăm ca nebunii. Nu-L cunoaştem şi de aceea nu urmăm calea ce ne conduce aproape de El. Ne spune chiar Părintele nostru: Nu vă îngrijoraţi, spunând: Ce vom mânca?, sau: Ce vom bea?, sau: Cu ce ne vom îmbrăca? – deoarece pe toate acestea păgânii le caută -, căci ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea.

Continuare …

Tot ce-i de prisos şi peste trebuinţă firească e necumpătare, iar aceasta e calea diavolului spre suflet

Puterile sufletului: mintea, iubirea şi voinţa, după orânduirea cea străveche, îşi aveau lucrarea şi ţinta către Dumnezeu. Această tindere spre Dumnezeu a sufletului era lucrarea cea după fire; şi pe temeiul stăruinţei în această tindere, urma să creştem de la chip la asemănare. Aşa eram în sfatul, în ascultarea şi vederea lui Dumnezeu.
În urma păcatului, cel viclean a ţintuit puterile sufletului încă de la început de firea celor văzute, întrucât toţi cei părtaşi de firea omenească îşi mărgineau puterea raţiunii şi a minţii la înfăţişarea lucrurilor sensibile şi nu mai aveau nici o înţelegere pentru cele mai presus de simţuri.”

Continuare …

Noi minuni ale Sf. Luca al Crimeei: Vindecarea unei eleve de ganglionii limfatici

Sfinții sunt Hristos prelungit în veacuri, spunea cu ani în urmă Sfântul Iustin Popovici. Ei nu fac minuni cu puterile lor proprii, ci Însuși Dumnezeu se preaslăvește în faptele minunate întâmplate la moaștele lor sau ca urmare a rugăciunii către ei.
Astfel, tămăduirea Lui se prelungește prin ei chiar și până astăzi, ei fiind crinii înfloriți ai pustiei contemporaneității noastre profund împătimite și secularizate. Una dintre verigile acestui lanț sfânt este Sfântul Luca al Crimeei, mare martir și mărturisitor ortodox, geniu providențial al Bisericii și medicinei vremii sale, unul dintre cele mai recente daruri făcute de Dumnezeu fiilor Lui de azi.

Continuare …

Fericit sufletul care se roagă cu stăruinţă şi cu credinţă

Toţi îşi închipuie că sunt creştini dacă au mărturisit credinţa în Hristos şi au câteva virtuţi mărunte; puţini sunt însă adevăraţii creştini, şi anume aceia care sunt bogaţi în Duhul (Sfânt), aceia care se bucură de cereasca poftă a Duhului Sfânt şi ale căror suflete sunt împodobite cu odăjdiile harismelor cereşti, aceia pentru care creştinismul nu-i doar mărturie în cuvinte şi o simplă credinţă (doar de faţadă), ci creştinism înseamnă puterea şi lucrarea Duhului Sfânt; sunt aceia care, fără încetare pipăie cu mâinile sufletului aurul ceresc (adică acea cunoaştere a tainelor Duhului Sfânt); aceştia sunt adevăraţii creştini.

Continuare …

Există primejdia ca „pacientul” să-şi socotească duhovnicul un idol?

Aş vrea să vă întreb ceva, spuse Athanasie. Cu adevărat, lucrarea părintelui duhovnicesc este foarte mare. El tămăduieşte boala duhovnicească a omului, care ţine mai ales de întunecarea minţii. Energiile sufletului lucrează în chip potrivnic firii lor, apar gândurile, raţiunea este divinizată, iar omul suferă de teamă, nesiguranţă, confuzie etc. Nu credeţi totuşi că există primejdia ca „pacientul” să-şi socotească duhovnicul un idol? Nu este oare cu putinţă să-şi idolatrizeze părintele duhovnicesc, iar aceasta, într-o anume măsură, să submineze iubirea sa pentru Hristos?

Continuare …

Cugetări despre minciună şi vicleşug

Minciuna şi vicleşugul sunt patimi ce vin de la diavolul, care este tatăl minciunii şi al oricărui vicleşug. Vai locului aceluia în care patimile acestea s-au înmulţit, căci nici un bine nu poate exista acolo. La ce bine să ne aşteptăm acolo unde oamenii se înşeală unii pe alţii? Căci acolo nu poate exista încrederea, fără de care unitatea societăţii nu poate rezista.

Continuare …

Nu trâmbiţa înaintea ta a poruncit Domnul (Matei 6, 2)

(…) şi, totuşi, aproape toţi trâmbiţează sau, mai bine zis, aproape la toţi se trâmbiţează. Cineva se apropie de inimă, pune lângă ea gura sa şi trâmbiţează, iar omul ascultă şi este încântat. Măcar de ne-ar potoli gândul că sunetul acestei trâmbiţe, chiar dacă, să zicem, este a noastră, totuşi el este produs de o putere străină nouă! Iar asta nici măcar nu ne trece prin minte; dimpotrivă, lauda ni se pare atât de dreaptă, încât a te pune de-a curmezişul ei este oarecum nepotrivit.

Continuare …

Teologul are drept scop dobândirea theoriei, iar călugărul, dobândirea ascezei

Părintele Arhimandrit Sofronie ne atrage atenţia asupra diferenţei dintre teologia conjuncturală şi teologia cea după Dumnezeu: „Până când inima nu s-a curăţit de patimi, contemplarea lui Dumnezeu este imposibil de atins. Numai o inimă curăţită de patimi e capabilă de a se pătrunde de uimirea şi de smerenia specifice contemplării Creatorului a toate acea uimire şi smerenie care linişteşte mintea, umplând-o de o bucurie negrăit de calmă.

Continuare …

Oamenii mincinoşi nu sunt crezuţi nici atunci când spun adevărul

Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare (Efes. 4, 25).
Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul (Ps. 5, 6).
Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug (Ps. 33,12).
Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ (Ps. 139,11).

Continuare …

„Dacă sufletul este sănătos, boala trupească nu-i poate pricinui omului nici o pagubă”

Din punct de vedere spiritual, sănătatea, potrivit multor Părinţi, face parte dintre lucrurile „de mijloc”, adică cele care în sine nu sunt nici bune, nici rele, ci, „după dispoziţia celui care se foloseşte de ele, pot fi întrebuinţate şi spre bine, şi spre rău” (Sfântul Ioan Casian).
Sănătatea fizică, este adevărat, corespunde stării originare şi normale a naturii umane, cea a condiţiei sale paradisiace, şi poate fi socotită, din această pricină, un bine în sine, arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, însă, pe de altă parte, ea nu slujeşte la nimic omului şi nu constituie pentru el un bun adevărat dacă nu este bine folosită, adică dacă nu este pusă în slujba binelui, prin împlinirea poruncilor lui Hristos şi spre slava lui Dumnezeu.

Continuare …

Cuvântul rostit este cel care atestă existenţa cuvântului lăuntric caracteristic sufletului raţional

Cuvântul rostit este una dintre trăsăturile specifice omului; prin intermediul acestuia el îşi exteriorizează sentimentele şi gândurile şi îşi dezvoltă toate puterile spirituale pe care şi le extrage din starea lor potenţială şi le actualizează; pune bazele progresului, dezvoltării şi evoluţiei sale şi ajunge la perfecţiunea prin care se distinge. Cuvântul rostit, primul cuvânt ieşit de pe buzele sale, a marcat definitiv primul capitol al istoriei sale de pe pământ şi a fost primul impuls spre progres, iar abandonarea stadiului în care se afla a însemnat pecetluirea testamentului în care era scris destinul omului pe pământ.

Continuare …