Articole

Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre cinstea datorată preoților

Să audă cei care defăima pe preoţi si să se înveţe de la David câtă evlavie a arătat faţa de împărat (Saul – n.n.), cu toate că mult mai cinstit este preotul decât împăratul, pentru că este chemat la mai mare începătorie. Să înveţe unii ca aceştia să nu judece, nici sa ceară socoteală, ci să se supună şi să se plece. Că tu nu ştii viaţa preotului, cu toate că pare uşoară şi comodă. Si David ştia cu deamănuntul toate câte făcea Saul.

Continuare …

Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii

Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu.

Continuare …

Biserica este un mediu de progres duhovnicesc

Un progres adevărat nu se poate realiza decât în Biserică, decât în mediul bisericesc care creează o atmosferă de participare. Altfel este o slujbă când ţi se spun anumite lucruri, când ţi se fac anumite chemări când ţi se sugerează anumite idei. Oamenii, în general, îşi creează în societatea lor şi în viaţa lor particulară o prelungire a Bisericii.

Continuare …

„Doamne, scapă-mă!”

Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu” (Iacov I, 6 – 7); numai credinţa îi dă atât cât vrea. „Numai credinţă să ai, spune Sfântul Ambrozie, numai să crezi!”. Cine crede puţin, puțin primeşte; cine crede mult, mult primeşte.

Continuare …

Cârma din zare

Oare de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii, şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul e următorul: drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfătuieşte neamurile şi, prin rostul lor, face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni; pe când dacă nu-i are, oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale după faptele lor. Familia, cu roadele ei împovărate de fărădelegi, Îl aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie ca smochinul fără roadă.

Continuare …

Să ne învăţăm cu sârguinţă a căuta rugăciunile Părinţilor şi a nu cuteza a face ceva sau a ne despărţi cumva de dânşii fără de a lor blagoslovenie

Un stareţ oarecare era în Thebaida, şezând într-o peşteră, şi avea un ucenic iscusit. Și avea stareţul obicei ca în fiecare seară să-l sfătuiască pe dânsul cele de folos, iar după sfătuire făcea rugăciune şi-l slobozea să doarmă.
Şi s-a întâmplat odată că oarecare mireni evlavioşi, ştiind de multa nevoinţă a stareţului, au venit la dânsul pentru a-i face mângâiere.

Continuare …

„Doamne, Doamne ridică-mă iarăşi în Rai!”

Domnul ne iubeşte mai mult decât iubeşte o mamă pe copiii ei şi ne dă harul Duhul Sfânt, dar noi trebuie să-l păzim cu tărie, pentru că nu e nenorocire mai mare decât faptul de a-l pierde. Când sufletul pierde harul, el se mâhneşte tare şi se gândeşte: „Trebuie că l-am întristat pe Stăpânul”. În aceste minute de întristare, sufletul e ca şi cum a căzut din cer pe pământ şi vede toate întristările de pe pământ. Ah!

Continuare …

O mare minune a Sfântului Nectarie de Eghina: vindecarea Stareţului Nectarie Vitalis

Părintele Nectarie Vitalis, foarte cunoscut în Lavrio pentru faptele lui şi pentru mila faţă de cei sărmani şi față de cei excluşi din lume în aceste vremuri grele, a mărturisit cele prin care a trecut atunci când era cât pe ce să moară de cancer… Ce se va spune în continuare a tot fost povestit de mai multe ori, inclusiv în cartea „Am vorbit cu Sfântul Nectarie” – Atena 1997, a celebrului scriitor M. Manolis Melons.

Continuare …

Înapoi la viață

De multe ori timpul se arată cel mai mare dușman al omului. Mulți spun că nu există, că noi am împărțit și fragmentat viața în zile și ore. Însă există un ceas care nu se atârnă pe pereţi, nu se pune la mână şi nici nu curge prin filele de hârtie ale agendelor, ci păşeşte uneori tăcut, alteori zgomotos şi neglijent peste sufletele şi trupurile noastre. Calcă peste ele şi scrijelește cu răni adânci istoria noastră personală.

Continuare …

Când te rogi pentru cineva, îl copleșești cu iubire

Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâuriţi, îl călăuziţi spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Dar trebuie să murim pentru noi înşine. Aţi înţeles?

Continuare …

Părinţii să-şi încredinţeze copiii lui Dumnezeu

Dumnezeu a dat primilor zidiţi, lui Adam şi Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună-creatori cu El. În continuare părinţii, bunicii, etc. sunt şi ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăruiesc trupul.
Dumnezeu, într-un anumit fel, este obligat să se intereseze de copii. Atunci când copilul se botează, Dumnezeu îi pune la dispoziţie un înger pentru a-l apăra.

Continuare …

“Cunoştinţa mântuirii trebuie, cu orice preţ, reaprinsă între oameni”

Sfânta Scriptură, prin Apostolul Pavel, împarte oamenii în două cete: în trupeşti şi duhovniceşti.
Cei ce se ţin de trup poftesc cele trupeşti, iar cei ce se ţin de duh cele duhovniceşti. Ci pofta cărnii este moarte, deoarece este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. De aceea cei ce sunt în carne, nu pot să placă lui Dumnezeu”.

Continuare …

Știi că iubești atunci când îl chemi pe celălalt să locuiască în inima ta

Sufletul creştinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare, să trăiască printre visări. Să zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile lui Dumnezeu, în tăcere.
Cel ce voieşte să devină creştin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubeşti şi să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubeşti.

Continuare …

Tămăduirea femeii gârbove

În această pericopă evanghelică vedem marea milostivire, iubirea şi puterea Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptate spre binele femeii necăjite. Vedem în acelaşi timp şi făţărnicia brutală a mai-marelui sinagogii, auzim o acuzaţie gravă drept răspuns lui: “Făţarnice!”
Ce este făţărnicia? În ce privinţă l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe acest mai-mare al sinagogii? Făţărnicia – este ceva caracteristic pentru mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care vrea să pară ce nu este de fapt.

Continuare …

Deosebirea dintre lumesc şi duhovnicesc

În manifestarea lor cea mai înaltă, sentimentele lumești și pământești sunt atât de apropiate de cele duhovnicești, încât este greu pentru omul modern să facă diferența între ele. El înțelege că „emoțional” înseamnă „duhovnicesc”… Câteodată are impresia că primește „mulțumire duhovnicească” de la cele lumești, însă nu face decât să se amăgească și să se înșele singur.

Continuare …