Sunt suficiente postul trupesc și semnele exterioare ale pocăinței? Nu. Nu. Trebuie să fie schimbată viața. Vreți o dovadă cu privință la aceasta? Ascultați ceea ce spune prorocul.
Despre spre post l-am auzit spunând nişte lucruri care m-au impresionat foarte mult. Într-un cuplu de proaspăt căsătoriţi, soţul ţinea toate posturile cu regularitate, în timp ce soţia nu era obişnuită din familia ei să postească. Nu avea nimic împotriva postului, dar pur şi simplu nu era obişnuită cu el. Când soţul a expus această problemă Părintelui Porfirie, el i-a sfătuit în felul următor:
Pare demodată insistenţa bimilenară a Bisericii ca oamenii să postească. După cum pare o concepţie arhaică aceea care ar susţine în secolul XXI că anumite alimente sunt „rele”. Iată cel puţin două motive pentru care anumiţi creştini „emancipaţi” ai Bisericii, indiferent pe ce treaptă a ei s-ar afla, scormonesc scuze sau inventează formule de evitare a postului în viaţa lor privată (deci, ascunsă). Dar, după cum Biserica nu are nimic împotriva unor alimente, tot astfel nici aceşti pseudo-creştini nu au nimic în comun cu ortodoxia, ca manifestare plenară a Bisericii – şi de aceea, permanent ascetică.
Noi, cei trăitori pe pământ, mult am rătăcit de la calea mântuitoare. Îl mâniem pe Domnul şi prin neţinerea sfintelor posturi – acum creştinii dezleagă la carne şi în sfintele păresimi, şi în orice post, miercurile şi vinerile nu le ţin. În vreme ce Biserica are pravilă: cei ce nu ţin sfintele posturi şi toate miercurile şi vinerile din an, mult păcătuiesc”.
Într-un sat, nişte părinţi credincioşi şi-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă şi îngăduitoare. În ajunul postului, socrul i-a spus: „Draga mea, noi, în familie, avem un obicei – în timpul postului mâncăm mai simplu. Slănina o ascundem în cămară şi postim. Eşti de acord să ţii post?”. „Da”, a răspuns nora.