– M-am depărtat de Dumnezeu şi nu reuşesc să mă apropii de El. Cum reuşesc să mă apropii de El?
– Păi eu zic că primul pas l-ai făcut cu această întrebare şi cu faptul că El ai scris cu E mare. E un început.
Sunt tot felul de cărţi despre educaţie scrise de parcă părinţii ar fi deja sfinţi şi odraslele lor ar trebui, prin urmare, să fie tot sfinte. De fapt, părinţii înşişi cad fără încetare în păcat, şi copiii văd încă din scutece păcatul în jurul lor. Şi atunci, cum să îi pedepsească cei ce n-au fost în stare să dezrădăcineze păcatul din ei înşişi, ba şi-au stricat singuri copiii? Oare nu vom auzi glasul Domnului: „Mai întâi scoate bârna din ochiul tău”?
Odată, demult, pe când sfinţii obişnuiau să coboare pe pământ şi să stea de vorbă cu oamenii, iată că şi cel mai sobru dintre ei, Sfântul Ilie, a cerut îngăduinţă de la Dumnezeu să umble cu pasul pe pământ şi să-şi cerceteze neamurile, ce mai zic şi ce mai fac, şi cum mai merge lumea. Dumnezeu l-a slobozit să se ducă, iar Sfântul Ilie a bătut pământul în lung şi în lat, după care s-a întors, cam căzut pe gânduri şi codindu-se să dea ochii cu Dumnezeu. Dar Domnul nu l-a lasat cu una cu două, ci a prins a-l descoase, să vadă cu ce s-a folosit din această călătorie: