
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta.


Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta.

Sfinţii Părinţi, ca unii ce cunosc această luptă sfântă, ne înfăţişează şi modul în care trebuie să ne raportăm la vise. Ne vom apleca mai îndeaproape asupra învăţăturii patristice cu privire la acestea.

Aşadar, tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu.

Doamne, Dumnezeul meu, Tu care ai făcut cerurile şi pământul, care ai dat viață tuturor lucrărilor Tale, în acest ceas în care sufletul meu stă întristat şi plin de mânie, întinde mâna Ta cea atotputernică şi mă scoate din această întristare în care singur m-am afundat. Primește, Doamne, umilita mea rugăciune pe care o îndrept către Tine cu siguranța că mă vei ajuta.

Părintele nostru contemporan, Paisie, a spus odată unor maici:


Este mai bine să fim păcătoși în Biserică decât să părem virtuoși în afara ei. Nu trebuie să deznădăjduim niciodată. Faptul că uneori nu reușim să facem tot ce ne propunem nu înseamnă că am eșuat. Nu există păcat mai mare decât iubirea lui Dumnezeu; nu există păcat care să nu poată fi biruit prin iubirea Sa. De aceea, să ne spovedim, să ne împărtășim și să rămânem aproape de Biserică.

Un mod simplu de a înțelege „ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui” este următorul: Ce este iadul? Iadul este locul din care Dumnezeu lipsește. Astfel, dacă atunci când trecem prin încercările și greutățile vieții, ne socotim vrednici de aceste suferințe și poate de unele și mai mari, chiar și de iad, ni se va da harul să le îndurăm fără a fi nimiciți de ele.

– Gheronda, unii consideră că nu au condiţii pentru a duce o viaţă duhovnicească şi spun: „Nu ai ce lua de la cel care nu are”.

Să nu începeți prin a vă fi frică de ceva, pe motiv că nu sunteți îndeajuns de puternici, fiindcă „ajunge zilei răutatea ei”. Nu vă temeți de ziua de mâine, ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Celui ce v-a făcut astăzi să vă bucurați de pace duhovnicească toate îi sunt cu putință.

Să nu mire pe nimeni că eu amintesc cam des despre boala aceasta a sufletului. Astăzi lumea este bântuită mai mult ca oricând de răutatea aceasta şi cele mai multe crime – despre care aflăm din ziare – sunt urmările deznădejdii.

Cele mai multe din suferinţele pe care le întâlnim noi în consiliere, sunt din această categorie (a deznădejdii). Şi nu e lucru mic, nu e lucru puţin. Deznădejdea este deznădejde şi e mare, chiar dacă motivul pare derizoriu. Un om poate să nu deznădăjduiască dacă i-a murit un copil şi, în ciuda durerii cumplite – nu există durere mai mare pe lume decât să pierzi un copil – şi altul poate să deznădăjduiască pentru că n-a câştigat la Loto. Deznădejdea nu se măsoară după obiectul ei, ci după intensitatea trăirii.