„Dincolo, oricât am jindui, nu mai putem face nimic niciodată: verbul a face piere, e ca și cum nici n-ar fi fost vreodată. Rămâne însă, în toată groaznica lui plinătate și semnificație, verbul a fi – el și nimic altceva. Atunci să te văd, omule! Atunci când ai rămas doar cu ființa ta, orice devenire fiind exclusă… Fără prieteni, fără televizor, fără zgomotul vecinilor… Atunci se va vedea și ce ți-ai clădit, pe care ți le-ai ales: oile sau caprele.” (Pr. Nicolae Steinhardt)
În Duminica a XXI-a după Rusalii numeroși credincioși s-au rugat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie. Pericopa evanghelică din această Duminică ne deschide o fereastră către lumea de dincolo, în care faptele vieții pământești sunt trecute prin oglinda Adevărului: un bogat nemilostiv, care ajunge după moarte să sufere și un sărac, pe nume Lazăr, care se bucură de Împărăția lui Dumnezeu. Bogatul nu pierde fericirea veșnică pentru că a fost bogat, ci pentru că nu a pus bogăția în slujba binelui, pentru că nu a făcut binele pe care putea să-l facă.
Mântuitorul nu pomenește numele bogatului, ci numai pe cel al săracului. Numele bogatului ne rămâne necunoscut în toată desfășurarea pildei, pe când Lazăr este numit atât pe pământ, cât şi în cer. „Acest lucru arată că Lazăr, fiindcă trăiește cu Dumnezeu, soteriologic era o persoană, un adevărat ipostas, pe când bogatul, deși era om, cu toate acestea, soteriologic nu era ipostas. Acest fapt arată că omul adevărat este acela care are suflet, trup, dar și harul lui Dumnezeu în suflet și trup. Pe când omul care nu-L are pe Duhul Sfânt este ontologic persoană, însă nu este persoană în relația cu Dumnezeu, din simplul motiv că s-a făcut rob față de lucruri. Mintea lui, în loc să se întoarcă la Dumnezeu, se întoarce spre materie și devine subjugat materiei, ” explică IPS Hierotheos Vlachos.
Dumnezeu nu ne cere să fim săraci, El nu condamnă bogăția, ci reaua ei întrebuințare. El nu ne cere să fim săraci, ci să nu transformăm bogăția într-un scop al vieții. Pentru că atunci când banii și bunurile materiale devin prioritare, pierdem ceea ce avem mai de preț, sufletul. De aceea Hristos ne cheamă să ne schimbăm viaţa în bine, să luptăm cu patimile, să dărâmăm idolii lăcomiei şi mândriei ascunși în inima noastră şi să lăsăm în locul lor să vină lumina şi iubirea Lui cea mântuitoare.
„Cât de vrednice de râs sunt patimile! Cât de vrednic de râs este omul când este stăpânit de patimi! Nesmerit și egoist în lumea aceasta, nepocăitul bogat și acolo în amarnicul loc al osândei lui, vrednic fiind de toată întristarea și plânsul, deși nu mai are nici o putere, se arată poruncitor. Cu adevărat în iad nu este pocăință, nici schimbare. Ceea ce va rodi cineva în acest stadion al vieții de aici, aceea îl va însoți veșnic! Aceasta am subliniat-o adeseori. Ne referim aici la aceasta iarăși ca la o poziție importantă care ne preocupă în mod real. Patimile nu sunt numai tiranii noștri neîmblânziți în veșnicie! În afara trupului nostru ele ne apasă la învinuirea chinuitoare în fața paznicilor veșnici ai iadului, dar și pe dinlăuntru ne chinuiesc nebunia și iuțimea patimilor sălbatice pe care le-am câștigat ca o pradă rușinoasă prin viața trândavă și fără luare aminte!,” ne spune Părintele Iosif Vatopedinul.
Dumnezeu să ne dea înţelepciune să ne trăim această viaţă la adevărata ei valoare. Să ne deprindem a trăi cu și pentru El încă de aici de pe pământ, căci viaţa de dincolo nu va fi decât o continuare firească a zidirii începute pe „temelia pusă aici” (I Tim. 6, 19).
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În această zi este prăznuit Sfântul Mărturisitor Gavriil Georgianul, cel Nebun pentru Hristos. Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au avut posibilitatea să se închine la răclița cu părticele din sfintele lui moaște, păstrate la Mănăstire Suruceni.
