Cum vine omul la smerenie?

Ferice de omul care-şi recunoaşte neputinţa. Fiindcă această recunoaştere i se face lui temelie şi rădăcină, şi început a toată bunătatea. Căci de ar cunoaşte cineva cu adevărat şi ar simţi propria lui neputinţă, atunci şi-ar aduce imediat sufletul din lenea care întunecă cunoaşterea, şi ca o comoară ar strânge pentru el paza.

Continuare …

Cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa

Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.

Continuare …

Să primim insultele celorlalți fără să ne tulburăm

Să te străduiești cu orice chip să păstrezi pacea sufletească și să nu te tulburi de insultele celorlalți. Vei reuși asta dacă te înfrânezi prin orice mijloc de la mânie și-ți păstrezi mintea și inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.
Să primim insultele celorlalți fără să ne tulburăm, ca și când nu ne-ar fi adresate nouă.

Continuare …

Tăierea voii înseamnă lepădarea de omul cel vechi: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”

Tăierea voii înseamnă lepădarea de omul cel vechi: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.
Când nişte pelerini i-au înregistrat cuvintele şi convorbirea fără să ştie (fiind orb), s-a necăjit cumva şi a spus: „Da, vor să mă scoată sfânt. Pentru ce au venit la mine? Să vadă un sfânt sau un drac, cum sunt? Da, „Sfântul!”

Continuare …

Limba este sabie cu două tăișuri

Cine își reține și își înfrânează limba, acela își înfrânează și trupul. Cine își stăpânește limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat. Mulți au căzut de ascuțișul săbiei, dar mai mulți din cauza limbilor, pentru că limba este sabie cu două tăișuri, care pe nesimțite înjunghie trupul și sufletul vorbăreților în deșert din adunările deșarte.

Continuare …

Unde este dreptatea ta, dacă nu ai dragoste?

Să nu urăşti pe păcătos; căci toţi purtăm câte o vină; şi dacă pentru Dumnezeu te porneşti împotriva lui, plângi pentru el. Dar pentru ce să-l urăşti? Păcatul din el urăşte-l, iar pentru el roagă-te, ca să te asemeni cu Hristos, care nu se mânie împotriva celor păcătoşi, ci se ruga pentru ei.

Continuare …

Evanghelia este o poveste de dragoste dintre Dumnezeu și om

El ni se prezintă așa și ne învață așa: “Uitați-vă la Mine” așa zice El: “Uitați-vă la Mine” și întreaga Evanghelie nu este altceva decât o poveste de dragoste dintre El și om: El îl caută pe om, îl caută ca pe un singur om în această lume. Fiecare dintre cei pe care-i întâlnește – și, până la urmă, fiecare dintre noi – suntem priviți de Hristos ca și unicul om care este în această lume, dându-ne atenție maximă. Hristos nu ne ia la grămadă, Hristos ne ia pe fiecare-n parte într-o poveste personală de dragoste.

Continuare …