Osândirea de sine

„Osândirea de sine este întotdeauna însoțită de smerenie”. Această osândire de sine este o povară duhovnicească care, odată intrată în suflet, „va zdrobi și strivi și stoarce din el vinul cel mântuitor care bucură inima omului, cu alte cuvinte, omul cel lăuntric. Un astfel de vin este și smerenia. Osândirea de sine, însoțită de mâhnirea care îi este specifică, este distrugătoare a patimilor și umple sufletul de cea mai binecuvântată bucurie” (Sf. Grigorie Palama, Epistola către Xenia). Spune Sfântul Ioan Scărarul: „De aceea suntem datori a ne osândi și dojeni necontenit, pentru că prin defăimarea cea de bunăvoie să ne putem curăți de păcatele cele făcute fără de voie”.

Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 53

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la moarte, Sfinţite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Continuare …

Nu căutaţi niciodată la trup şi la frumuseţea lui, ci la suflet

Căutaţi dragostea. Cereţi în fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Împreună cu dragostea vine tot binele şi toate virtuţile. Iubiţi, ca şi voi să fiţi iubiţi de ceilalţi. Daţi-I lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste. „Cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16).

Continuare …

Încearcă să faci din viața ta întreagă o slujbă adusă lui Dumnezeu

„ Încearcă să faci din viața ta întreagă o slujbă adusă lui Dumnezeu. Dacă faci o lectură acasă , începe printr-o scurtă și arzătoare rugăciune pentru ca Dumnezeu să te învețe și să te lumineze în credință , în evlavie și in cunoașterea atentă a datoriilor tale. Nu citi niciodată numai pentru a umple sau a consuma timpul, pentru a nu înjosi CUVÂNTUL, care trebuie să servească în întregime mântuirii noastre și nu de umplutură, de divertisment sau de petrecut timpul agreabil”.

Continuare …

Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Condac 1:
Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Continuare …

Creștinii trebuie să îl urmeze pe Hristos

„Pe voi toți câți credeți în Domnul vă cheamă să-L urmați, să ridicați povara Lui, crucea Lui. Nu vă temeți, deci! Înaintați cu îndrăzneală! Să nu vă înspăimânte atacurile diavolilor, care vă împiedică să mergeți pe acest drum. Scuipați-l pe diavol, alungați-l cu crucea Domnului, în numele Lui. Priviți în înălțime și Îl veți vedea pe Însuși Domnul Iisus Hristos, care umblă împreună cu voi și ușurează drumul vostru. Amin.”

Continuare …

Postul adevărat este…

Postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este post adevărat.

Pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri. Trebuie să postim astfel ca postul să fie primit şi bineplăcut lui Dumnezeu.

Continuare …

Puterea Tainei Sfântului Maslu

În neputinţele mele, printre picături, ca de obicei, nădăjduiesc să vă răspund la scrisoarea dumneavoastră. Mă rugaţi să fac rugăciuni pentru mama dumneavoastră suferindă şi pentru fiul ei bolnav, care este principalul sprijin al familiei şi împreună cu aceasta să îi alin în necazul lor. Deşi sunt nevrednic şi păcătos, totuşi nu pot să refuz să fac acestea pentru că porunca Apostolului spune: „vă rugaţi unul pentru altul ca să vă vindecaţi” (Iacov 5, 16).

Continuare …

Teologia ortodoxă ‒ medicină pentru suflet

Pe când eram student la universitate, am vizitat Muntele Athos şi am întâlnit oameni sfinţi care trăiau predania ortodoxă. Am văzut limpede deosebirea între vieţuirea după predania ortodoxă şi viaţa pe care am întâlnit-o în alte cercuri religioase. În acelaşi timp, cu ajutorul profesorilor mei de la universitate, am început să studiez textele patristice.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul

Troparul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul, glasul 1:

Stâlp al răbdării ai fost râv­nind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufle­tele noastre.

Continuare …

Gânduri pentru intelectuali: Credința mângâie în fața morții

Un filolog povestea odată unui prieten o întâmplare interesantă. Într-o zi, pe când se plimba printr-un cartier mărginaş al oraşului său, auzi ieşind dintr-un bordei sărăcăcios nişte gemete sfâşietoare. Împins de curiozitate, intră înăuntru şi dădu peste o bătrână care se zbătea în chinurile morţii. Auzind că a intrat ci-neva în odaie, bătrâna întrebă abia şoptind:

Continuare …