Atât cât puteți, săvârșiți rugăciunea Domnului. Deoarece, din nefericire, astăzi oamenii pierd foarte mult timp cu nimicuri. Cei mai mulți dintre noi, cei mai mulți oameni se vaită permanent că nu le ajunge timpul, că nu au timp. Și dacă am face un “control” al felului în care își consumă, își petrec timpul, am vedea că petrec foarte mult timp ocupându-se cu lucruri de nimic.
Supunerea sinceră, adevărată faţă de voia lui Dumnezeu în toate întâmplările din viaţa noastră ne aduce, într-adevăr, sentimentul că ne aflăm în cer, fiind în afara cerului. Ea este cea dintâi şi cea mai adâncă temelie a iubirii făpturii raţionale faţă de Făcătorul şi Dumnezeul ei.
Oricine ai fi tu, cititorule, de vei primi cu inimă mulţumitoare, ca din mâna Domnului, tot ce ţi se va întâmpla în viaţă (plăcut sau neplăcut) din voia sau cu îngăduinţa Domnului fericit vei fi şi bine-ţi va fi!
Paradoxul este explicabil: virtuţile sunt şi ele supuse relativităţii şi nu devin eficace decât puse în slujba Binelui divin şi practicate în numele lui Hristos. Altfel, vegetarienii, antialcoolicii, abstinenţii sexuali, harnicii, insomniacii îşi pot pune meritele la dispoziţia demonului. La extaz ajung şi călugării prin rugăciunea inimii, şi nărăvitul heroinei. Domnul ne-a pus în gardă spunând că demonul poate lua chip de înger luminos.
Mare scofală că aţi întâmpinat neplăceri! Toate acestea sunt în firea lucrurilor. Adică, nu aveţi de ce să vă tulburaţi. Iată la ce să vă gândiţi mai bine: cum să suportaţi o lovitură peste obraz şi, mai mult, cum după această palmă să întoarceţi şi celălalt obraz? Căci aceasta este porunca Domnului! Dacă ceea ce s-a întâmplat este o palmă peste un obraz, întoarceţi-l şi pe celălalt. Iar dumneavoastră vreţi să o ștergeți! Bună elevă a lui Hristos! Iar acesta-i abia alfabetul, adică stă scris pe primele pagini, la începutul Evangheliei.
Troparul:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu noi robii Tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Petre Ţuţea – Cuvântul care Zideşte (Interviu 1990) – interviu realizat în 1990 de către Vartan Arachelian.
(Toate drepturile rezervate TVR şi TVR Cultural)
1. „Stinsu‑s‑au iscodind iscodiri”. Adică a pierit toată credinţa, toată simplitatea atunci când iscodeşti toate şi toate pricinile.
2. Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitatea noastră, la prostimea noastră, ca să nu mai iscodim cu mintea toate şi să ne pierdem credinţa.
Nu te întrista din pricina singurătăţii pe care o ai de îndurat acolo unde trăieşti. Dacă, aşa cum scrii, te simţi ca în pustie, să ştii că foarte mulţi tocmai în pustie s-au mântuit. Dar toţi aceşti pustnici ai lui Dumnezeu s-au înălţat până în preaînalta tovărăşie a lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut îndura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au văzut faţă omenească, şi totuşi nu spuneau: „Suntem singuri! Ne plictisim!”. Căci Dumnezeu era cu ei şi ei erau cu Dumnezeu.
Troparul Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului, glasul al 2 lea:
Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic eşti de neînduplecat; îndrăzneală ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Stăteam odată de vorbă cu un cunoscut, un bun slujbaş al Statului, om plăcut şi de treabă. Ştiindu-l cam indiferent faţă de cele religioase şi că nu cam dă pe la biserică, i-am făcut puțin reproş pentru nepăsarea lui într-o chestiune atât de importantă.
Dar omul meu nu mi-a rămas dator cu răspunsul. Iată cum s-a dezvinovăţit:
– Dacă slăbește credința ce putem face?
– Dacă ești într-o stare de recrudescență interioară, sigur slăbește credința. Să nu slăbească! Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și o coborâre. Pentru că, te mai părăsește harul, ca să nu te mândrești, să nu spui: “Ia uite eu unde am ajuns!” Te mai părăsește harul ca să te smerești. Dar nu trebuie să-ți pierzi credința. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu.
Slavă Domnului că ne iubeşte atât de mult şi că ne iartă păcatele şi prin Duhul Sfânt ne descoperă tainele Lui.
Pentru mândrie se pierde harul şi, împreună cu el, iubirea de Dumnezeu şi îndrăzneala în rugăciune; şi atunci, sufletul e chinuit de gândurile cele rele şi nu înţelege că trebuie să se smerească şi trebuie să iubească pe vrăjmaşi, fiindcă altfel nu poate să placă lui Dumnezeu.
Vrednică eşti cu adevărat, să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită, şi cu totul fără de prihană, şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea mai cinstită decât heruvimii, şi mai preamărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine,adevărat,Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Troparul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ieropolei, cel întocmai cu Apostolii, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
– Ce sa facem să scăpăm de împietrirea inimii?
– Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluție. Nu să vă mângâiați cu faptul că le auziți. V-am dat un sfat: să fiți veseli.
– La inima asta cum ajungem?
Oare să ne rugăm numai când ne ispiteşte satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar dacă ne ispiteşte şi Dumnezeu îi dă voie, este un prilej în plus să nu mă stăpânească fiara asta nenorocită.
Avem nevoie de o stare de prezenţă continuă, căci harul lui Dumnezeu ne ajută. Că nu putem fără harul lui Dumnezeu să ne mântuim. Este cu neputinţă să te mântuieşti, oricât ai fi de nevoitor, numai cu faptele tale, fără harul lui Dumnezeu.
Un ultim mod în care ne putem ruga ţine de utilizarea, mai mult sau mai puţin continuă, a rugăciunii rostite cu vocea, care serveşte ca un cadru sau ca un baston de-a lungul zilei şi vieţii noastre.
Mă gândesc aici la ceva care este întrebuinţat mai ales de ortodocşi. Este ceea ce noi numim „Rugăciunea lui Iisus”, o rugăciune centrată pe numele lui Iisus. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Această rugăciune este folosită de călugări şi de maici, dar şi de laici.