Părintele Porfirie: „Cel ce a biruit lenevia, a trecut dintr-o dată în spaţiul duhovnicesc”

Sfinţenia: să liturghiseşti după Sfânta Liturghie. Să prăznuieşti după praznic. Să lucrezi după lucru. Părintele Porfirie lucra de mână multe ore în pustia de la Kavsokalivia. Totodată lucra şi cu mintea, rostind tainic cuvintele rugăciunii şi capitole întregi din Noul Testament. După lucrarea de toată ziua, lucra şi noaptea în chilia lui, cu rugăciune, cu metanii şi cântări ale Bisericii noastre. Din păcate, astăzi suntem leneşi şi în timpul lucrului şi după aceea – ne întindem pe canapea, uitându-ne la televizor ceasuri întregi. Trăim în trândăvia noastră, care naşte cugete, supărări, căutarea plăcerilor trecătoare.

Continuare …

Bătrânul Auxentie – nevoitorul din Sfântul Munte care umbla desculţ

În afară de rugăciunea inimii pe care o spunea neîncetat, Bătrânul Auxentie mai știa și alte rugăciuni pe de rost. Știa tot Acatistul Buneivestiri împreună cu canonul și le spunea adeseori. Stihuia în fiecare seară din Psaltire pe de rost. Iubea mult slujbele. Îi plăceau în mod deosebit rugăciunile de la Împărtășanie și le citea cu mult dor. Nu voia să piardă nici o literă din slujbă. Uneori când nu auzea bine se ducea lângă citeț, în timp ce alte dăți striga: „mai tare”. Bătrânul Auxentie și-a ținut făgăduința de a păzi neagonisirea. Era foarte sărac.

Continuare …

Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri

Ca preot, te confrunţi uneori cu cereri neobişnuite. De la „a deschide cartea”, până la a se solicita „părticele pentru acasă”, a citi o rugăciune pentru „dezlegarea cununiilor” sau a se cere voie „să se dea de pomană” la Prohodul Domnului (că doar e o înmormântare, nu?), credeam că le-am auzit pe toate. Până când, nu demult, o persoană m-a contactat telefonic, cerându-mi să-i botez din nou copilul, doar pentru că se certase cu naşul acestuia şi îşi dorea un alt naş. Bietul om chiar nu ştia că botezul nu se repetă niciodată, încât a trebuit să duc serioasă muncă de lămurire pentru a-l convinge să se împace cu situaţia dată.

Continuare …

Toate sunt de la Dumnezeu şi sunt pentru fiecare dintre noi

Aduceţi-vă aminte de cele pe care le discutam mai demult despre ţăranul care vrea să cureţe ogorul său de buruieni, de ierburi si de bălării si care îl ară uscat, nu umed.
Trebuie să fie uscat, foarte uscat. Grea muncă, foarte grea, dar o face. Întoarce astfel pământul, şi încă o dată vara, iar razele puternice ale soarelui ard si rădăcinile buruienilor si tot. Acest sărman ţăran, care nu ştie în rest prea multe, ştie cu toate acestea ce trebuie să facă cu ogorul său. Un altul care nu cunoaşte aceste lucruri s-ar duce la el şi, văzând ce face, i-ar spune „Ai înnebunit? Ce faci?”.

Continuare …

Părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oaşa: „Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ”

S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească –

Continuare …

„Eu sunt Calea Adevărul şi Viaţa”

Atunci când facem ceva rău ori vorbim ce nu trebuie, când gânduri întunecate ne macină mintea sau un văl negru ni se aşează pe inimă, dacă ajungem să facem măcar puţină lumină în noi înşine, vom simţi primele mustrări de conştiinţă. Dar aceste păreri de rău ale conştiinţei nu sunt încă ceea ce se înţelege prin pocăinţă. Ne putem petrece toată viaţa reproşându-ne purtarea noastră greşită în fapte sau în cuvinte, gândurile şi simţămintele noastre întunecate, fără însă a ne îndrepta. Mustrările de conştiinţă pot face din viaţa noastră un adevărat iad, dar ele nu ne deschid împărăţia cerească.

Continuare …

Nimic fără Dumnezeu

Când un oaspete înnoptează la un gospodar, întreabă ce fac copiii gazdei, vorbeşte cu argaţii, dar neîncetat se gândeşte la stăpânul casei. Despre gospodar cugetă, despre el întreabă, lui îi trimite salutări, lui îi face daruri, pe el îl salută, lui îi mulţumeşte, şi împreună cu toţi cântăreţii îi viersuieşte cântări şi osanale.
Toate acestea sunt cu totul fireşti, chiar şi pentru Europenii de dreapta ori de stânga, fără de minte. Da, sunt cu totul fireşti. Şi ce e firesc a fost ţinut de poporul Evreiesc câteva mii de ani, începând de la Noe, făuritorul de arcă, până la Apostolul Petru, cârpitorul de mreje.

Continuare …

Duminica Samarinencei

Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).
Iubiţi fraţi!
Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac.
Învăţătura aceasta ne-a
vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Continuare …

Fiecare să se cerceteze, și astfel să se apropie de Sfântul Potir

Sfânta Biserică, prin Legea Sa, adică prin pravilele canonice ale Sfinților Părinți, vorbește despre cei ce sunt opriți de la Sfânta Împărtășanie o vreme. Aceasta îi îndepărtează de la Împărtășanie atâta timp cât nu se pocăiesc, pe cei ce au săvârșit ucidere cu vrere. De asemenea, sunt opriți toți cei ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau care au mers la vrăjitori, câtă vreme nu se pocăiesc. Și cât timp nu se pocăiesc, toate acele femei care au făcut avort, căci acesta este un păcat foarte mare, strigător înaintea lui Dumnezeu, pe acestea Biserica le oprește de la Sfânta Împărtășanie, precum și pe cei ce nu s-au împăcat cu semenii lor, care își urăsc aproapele, care nu pot ierta din inimă.

Continuare …

Dacă ne vom ierta unii pe ceilalţi, atunci şi Dumnezeu ne va ierta pe noi

Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12). Dintru început, să observăm că aceasta cerere uneşte două componente care se întreţesc: iertarea păcatelor noastre şi iertarea păcatelor comise împotriva noastră. Hristos Domnul spune: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, iartă-vă şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6, 14-15). Aici, în această împletire, în această relaţie, se află şi misterul profund al iertării cerute în Rugăciunea Domnească. […]

Continuare …

Ascunderea lui Dumnezeu este cea mai mare expresie a smereniei și a dragostei Lui

Viața de zi cu zi a mănăstirii nu este numai o viață practică sau prozaism și banalitate, ci acestea pot fi ca niște aripi care acoperă o altă realitate, o trăire mai adâncă, pe care o trăiește atât fiecare membru al obștii separat, cât și întreaga obște, ca o singură inimă și un singur suflet. Această trăire este participare „după măsura vârstei”[2], adică a puterii, a cuprinderii, a dispoziției și nevoinței fiecărui membru în experierea Bisericii. Atunci devine evident că în mănăstire trăiește Dumnezeu, nu numai oamenii.

Continuare …

Rugăciunea de taină

Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. (Matei 6, 6)
La temelia fiecărei vieţi trăite întru sfinţenie trebuie să se afle o convorbire vie, statornică, a sufletului cu Dumnezeu, în tainiţa inimii omului, departe de oameni, faţă către faţă cu Dumnezeu dacă se poate spune aşa. Întreaga semnificaţie a rugăciunii constă în această directă, intimă, personală relaţie a omului cu Dumnezeu, prin care omul are acces la tronul Celui Preaînalt.

Continuare …

Privegherea înseam­nă întâlnire, înseamnă convorbire cu Însuşi Dumnezeu

Pururea pomenitul Stareţ, Părintele Haralambie, în lupta sa dusă împotriva patimilor şi puterilor întune­ricului, a dobândit multe cununi. Dar cununa cea mai preţioasă a dobândit-o în lupta sângeroasă dusă împotriva patimii acediei. Cu toate că aceasta se vede din descrierea vieţii lui, am considerat că este folositor să afierosim un capitol separat despre aceasta, alcătuit din convorbiri cu fiii lui duhovniceşti.
Redau aici convorbirea cu un monah din mănăs­tirea vecină.

Continuare …

Sfaturi ale cuviosului Gheronda Efrem Katunakiotul

Valoarea ascultării
Iubite suflete, simt ca un fel de râvnă în sufletul meu să vă zic două cuvinte. Sfinții Părinți spun că atunci când există suflete care sunt dispuse să asculte, Dumnezeu îl binecuvintează și pe cel ce urmează să vorbească. „Fericiți cei ce vorbesc în urechile celor ce ascultă”. Același lucru l-am observat și eu ieri seara în sufletul meu. M-a mișcat râvna să vă vorbesc, lucru care nu se întâmplă în Katunakia. Când un om vine în Katunakia, fie mă găsește bolnav, fie, dacă mă găsește sănătos, după jumătate de oră de vorbit mă doare în piept. Nu pot vorbi mai mult. Dar nu am observat același lucru la părinții de aici. Se pare că sufletele voastre sunt dispuse cu bunăvoință înaintea lui Dumnezeu să asculte cuvântul unui alt gheronda.

Continuare …

Cum de nu văd pelerinii aventurilor şi petiţionarii fericirii că trec pe lângă ceea ce caută

Nenorocirea este că veacuri de-a rândul ‒ şi acum mai mult decât oricând ‒ până şi oamenii de bună credinţă (mai ales ei) văd în creştinism un fel de vag şi blând cretinism, bun pentru bigoţi, creduli şi fiinţe pierdute cu firea.
În vreme ce creștinismul e clocot, e scandal, e „curată nebunie”, mai îndrăzneţ şi mai exigent decât orice teorie extremistă de „aventură și happening” ‒ e cel mai formidabil „happening”!

Continuare …

Călugăria – lupta pentru dobândirea desăvârșirii

Având ca punct de plecare pocăința, Monahul începe lupta pentru dobândirea desăvârșirii și îndumnezeirii în sânurile și după credința Bisericii, al cărei membru nedespărțit este. Având ca primă bază lepădarea de lume și înstrăinarea, pune cele dintâi temelii ale lui. Monahul este „produsul” pocăinței și nu înțelege pocăința în cadrele strâmte numai ale încetării faptelor rele, ci o înțelege ca pe o completă omorâre a răului, până la nivelul simplei gândiri, îndârjindu-se, ca să spunem așa, să șteargă din memoria lui și simpla amintire a răului. După pocăință, a doua lui performanță este dobândirea virtuților până în punctul de a le vedea ca pe o lucrare firească, având ca model viața atotvirtuoasă a Domnului nostru Iisus Hristos. Următorul și ultimul pas al lui este răpirea minții lui prin harul Duhului Sfânt în dumnezeiască vedere.

Continuare …