În primul rând, vreau să le spun fetelor, femeilor, că a vrea să te măriți este o dorință normală- însă ideea vulgară de a te mărita „cu cine o fi, numai bărbat să fie și să mă pot cununa cu el în rochie albă” trebuie eradicată.
[Evr. 11, 33-40; 12, 1-2; Mt. 10, 32-35, 37-38; 19, 27-30]. Sfânta Biserică săvârşeşte pomenirea sfinţilor în toate zilele anului; dar întrucât sunt şi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu care s-au nevoit neştiuţi de nimeni, nedescoperiţi Bisericii, aceasta, cu ţelul de a nu-i lăsa lipsiţi de cinstire, a rânduit o zi în care proslăveşte pe toţi cei ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, ca să nu rămână nici unul neproslăvit de ea.
“Sfinţenia este firea omului, cea pe care trebuie să o dobândim în această vremelnicie şi nu este pentru om nimica deosebit, în sensul că se deosebeşte de vremelnicie, de viaţa biologică, sfinţenia este firea care veşniceşte în Dumnezeu, deci este firea omului. Şi fie în căsătorie, fie în monahism, fie dacă sunt alte căi, tot sfinţenia este ce caută el.
“Aşadar tot cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri; iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“.
Domnul îndeamnă pe ucenicii Săi să propovăduiască cu îndrăznire Evanghelia, nu numai prin făgăduirea bunătăţilor, ci şi prin ameninţări; şi-şi termină îndemnurile Sale cu nişte cuvinte pline de tristeţe. Uită-te cât de precise sunt cuvintele Sale.
În această primă Duminică de după Rusalii sărbătorim sfinţenia şi pe sfinţi. Aţi ascultat pericopa evanghelică pe care Biserica a rânduit-o pentru ziua de astăzi. Sunt în ea cuvintele Mântuitorului pe care El le-a spus, pe de o parte, ucenicilor Săi, iar pe de alta, nouă, tuturor. Spune Domnul: „Cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri; dar pe cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela mă voi lepăda şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri”.
‒ Ştiţi ce proprietăţi are ceapa?, m-a întrebat Părintele.
‒ Cum să nu! Dilată vasele de sânge.
‒ De unde ştii? Cine te-a învăţat? Aşa e, ceapa are proprietatea de a dilata vasele de sânge. Face mult bine la inimă, la vase, la tensiunea arterială, la toate! Întăreşte organismul. Să-i spui doamnei Sofia să o folosească des!
E bine să subliniem extrema supleţe ce trebuie să existe între părinte şi ucenic. Unii ucenici îşi pot vedea zilnic părintele, chiar oră de oră, să se roage, să mănânce, să lucreze împreună cu el, sau, cum se întâmpla adesea în pustia Egiptului, să îşi împartă chilia cu el. Alţii îl pot vedea numai o dată pe lună sau pe an; alţii îl pot vizita pe stareţ o singură dată în viaţa lor şi aceasta să le ajungă pentru a fi îndrumaţi pe calea cea bună. În plus, există diferite tipuri de părinţi duhovniceşti; câţiva dintre ei sunt chiar taumaturgi, ca Sfântul Serafim de la Sarov.
Viaţa noastră este plină de tulburare şi nelinişte. Cu toţii suntem îngrijoraţi, cu toţii suntem nemulţumiţi, cu toţii ne plângem, fie că suntem bogaţi sau săraci, stăpânitori sau oameni simpli.
Dar tulburarea şi grija nu se datorează atât situaţiilor exterioare şi condiţiilor de viaţă, cât neorânduirii şi bolii noastre sufleteşti.
Aşa cum ochiul bolnav vede întuneric şi în cea mai puternică lumină, la fel şi sufletul bolnav este tulburat chiar şi când este linişte.
Se pare că este foarte clar şi că nu necesită lămuriri. Sufletul doritor de curăţie, şi mai ales, cel ce a gustat deja din dulceaţa liniştii lăuntrice, nu poate să nu sufere când se stârnesc în el patimile murdare sau când i se tulbură în vreun fel liniştea lăuntrică. El este atunci, nemulţumit de sine şi se mânie din pricina stării neplăcute în care se află. Dorind să se păzească pe viitor de asemenea situaţii, el trebuie să-şi impună regulile cunoscute pentru respingerea cauzelor acestei stări.
Ca să fie Dumnezeu totul întru toate (I Corinteni 15, 28). Domnul, ca Făcător şi Duh Atoateplinitor, Nesfârşit, vrea să fie totul întru toate: şi lumină, şi putere, şi har, şi înţelepciune, şi frumuseţe, şi margine a doririlor, şi năzuinţă atotputernică – iar diavolul, care a căzut din trufie şi nesupunere, vrea şi el să fie totul în toate duhurile căzute, de un cuget cu dânsul: întuneric al iadului şi putere a răutăţii, împreunare a tuturor patimilor şi năzuinţă spre tot răul.
Să alergăm la Cel ce poate să ne mântuiască din moartea păcatului, cu rugăciune intensă și lacrimi fierbinți și vrăjmașul va pleca degrab. Căci se spune în Psalmi: Și Mă cheamă pe Mine în ziua necazului tău și te voi izbăvi și Mă vei preaslăvi. Te-a rănit vrăjmașul? Dar Domnul te-a tămăduit. Te-a tulburat acela? Dar Cel ce a zis mării Taci, liniștește-te! a potolit și gândurile care se zbuciumă în noi precum valurile. Și o, binefacere!, nu apucăm bine să-L chemăm, și Cel Bun vine cu milă și îndurări și împlinește rugăciunea celui ce se roagă și risipește norul întristării și aduce în inimă lumină prin gândurile bune.
“L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Şi aici L-am auzit spunându-mi: Îndrăzneşte să înţelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!
După 11 ani de nevoinţă şi de jertfire pentru aproapele la Coliba „Cinstitei Cruci”, în anul 1979 Cuviosul Paisie s-a hotărât să se mute, dintr-un motiv duhovnicesc, la o altă chilie.
La 27 februarie, ziua în care i s-a arătat Sfânta Eufimia, la îndemnul bătrânului Ioachim, a aflat Coliba Panaguda, care până atunci fusese casa în care stătea cel responsabil cu vița de vie a Sfintei Mănăstiri Kutlumuş. Aceasta a considerat-o ca pe o binecuvântare a Sfintei Eufimia şi, plin de recunoştinţă, i-a mulţumit pentru purtarea ei de grijă. Părinţii mănăstirii au primit cererea Cuviosului cu multă bucurie.
L-am cunoscut pe Părintele Siluan Osseel la Essex, în iarna trecută. Era înconjurat de un grup din parohia sa – „Sfântul Nectarie”din Eindhoven – printre care se aflau şi câţiva români, astfel ajungând să ne apropiem puţin unii de alţii. Înainte cu o zi de plecare, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în flamandă, după care ne-a dăruit o cărticică în care era cuprinsă convertirea lui la Ortodoxie, petrecută în urma întâlnirii cu Părintele Sofronie Saharov. Răsfoind-o, mi-am dat seama că lipseşte exact momentul convertirii, aşa că, după masa de seară, l-am rugat să povestească pentru cititorii revistei noastre mai multe despre cum s-a petrecut această trecere.
Condac 1:
Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pămantul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!
„Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30)
Egalitatea Fiului cu Tatăl
Noi întrebăm astăzi de este Fiul de aceeaşi putere şi slavă ca şi Tatăl şi de aceeaşi fiinţă cu Dânsul. Totuşi, noi practic nu întrebăm, ci prin harul lui Hristos am şi aflat ceea ce căutăm, şi ţinem aceasta tare, şi voim acum a o dovedi şi potrivnicilor.
Dar eu mă ruşinez când trebuie să vorbesc despre aceasta; căci, în adevăr, nu este oare de râs a voi să dovedeşti un lucru aşa de clar? Nu este, oare, lucru nebunesc a întreba de este Fiul de aceeaşi fiinţă cu Tatăl? Căci noi trebuie numai să privim natura, spre a dobândi răspunsul.
Ziua Pogorârii Duhului Sfânt însemnează şi ieşirea omului din omenesc şi frică, în dumnezeiesc şi senin dumnezeiesc. Apostolii, deşi văzuseră, ba chiar şi ei făcuseră lucruri mai presus de fire, ei, care s-au încredinţat de marea realitate a învierii din morţi, încă mai plăteau tribut: tremurau din toate fibrele neputinţei omeneşti.
Duhul Sfânt, prin pogorârea Sa, a şters frica din fire. Putere de sus şi limbă de foc s-a dat omului. De acum nu mai grăiau din ale lor, ci din Duhul Sfânt. Aşa e firesc: Dumnezeu să grăiască omului despre Sine, din om. Dar atunci omul ia foc şi lumină dumnezeiască.