Unii au multă mândrie, mult egoism, şi de aceea nu-i ajută Dumnezeu. Ani de-a rândul vin câţiva la Colibă şi mă întreabă: „Ce vrea Dumnezeu de la mine, Părinte?”. Întreabă de parcă Dumnezeu ar avea nevoie de ei, nu ei de Dumnezeu.
Nimeni nu este îndepărtat de la chemarea vieții celei sfinte, care are felurite măsuri și chipuri de petrecere. (IPS Ierótheos Vlachos)
„…Purtătorule de biruinţă Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sfântului).
Fraţi creştini,
Părintele Haralambos Papadopoulos – Încercările ne zdrobesc coaja groasă a egoismului
Un om gospodar avea un singur fiu. El a înfiat un sărac și a început să îl privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat însă a venit într-ascuns un vrăjitor negru și l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său.
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.
Astăzi sărbătorim a treia Duminică după Paşti şi, precum săptămâna trecută, auzim despre diferite momente ale Pătimirii, Răstignirii şi învierii. Săptămâna trecută am auzit despre Toma – că nu a crezut până ce nu a văzut; nu doar văzut, ci până nu a atins rănile lui Hristos – pentru a demonstra că Cel Care biruieşte moartea este de fapt Cel Răstignit.
O persoană a venit la mine și mi-a spus:
Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, dragă cititorule, această dulce chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. O, ce odihnă, ce uşurare şi ce linişte dulce şi sfântă dă Domnul celor ce se apropie de El şi trăiesc o viaţă cu El! Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi afla tot ce trebuie vieţii voastre trupeşti şi sufleteşti.
Vine unul la mine, nu se lăsa de un păcat, şi încă era om bătrân, şi-mi zice:
Un călugăr s-a dus într-o zi la duhovnicul său și i-a spus:
„Ce este Biserica? Este o asociație? Este un supermarket? Este un salon de coafură până la urmă? Este mai rău decât supermarketul și salonul de coafură?”, a întrebat retoric Mitropolitul Hierotheos Vlachos, purtătorul de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii din Grecia, într-o emisiune la postul de televiziune SKAI TV.
Dlui Ion CHICU
Prim-Ministru al Republicii Moldova
Stimate domnule prim-ministru, iată că au trecut Sărbătorile Pascale: Învierea Domnului, Săptămâna Luminată, Paștele Blajinilor, Sărbători Sfinte pentru noi toți, dar pe care le-am petrecut supuși unor grave presiuni.
Dacă în fiecare zi, pentru tot restul vieții tale, vei petrece 1 minut având mintea complet cufundată în Domnul, e mai bine decât a petrece 100 de ani rugându-te prin cuvinte, dar fără a conștientiza prezența lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă să te oprești din citirea acestor rugăciuni. Dacă tot ce poți face în viața ta este aceasta, atunci a meritat să trăiești. Dar unii nu ajung niciodată aici. Pentru că nu pot scăpa de boala bolilor: iubirea de sine.
Sunt convins că la o privire ex abrupto, tema eseului de faţă poate părea puţin bizară. În primul rând, asocierea dintre cele două feluri de lumină constituie o contradicţie flagrantă, nicidecum o relaţie de percepţie copulativă, adică afinitate de abordare, cum ar putea să sugereze conjuncţia „şi”.
Aprinderea lumânărilor are pentru creștini semnificații profunde. Lumina lor îi veghează atât pe cei vii, cât și pe cei plecați în lumea de dincolo. Iată care este ritualul, dar și limbajul lumânărilor care se aprind în biserică.
Ne-am obişnuit să vorbim despre Toma necredinciosul şi despre duminica Tomei, adică a lui Toma cel necredincios. Pentru că ne sună în minte şi-n urechi versetele mult citite şi deseori citate din Evanghelia Sfântului loan, capitolul 20, 24-29. Acolo ni se vorbeşte de Toma care a spus celorlalţi ucenici că nu va crede că Domnul a înviat până ce nu va fi văzut în mâinile Lui semnul cuielor şi nu-şi va fi pus mâna în coasta Lui. Acelaşi text ne informează că după opt zile, ucenicii aflându-se toţi laolaltă, Iisus a venit, uşile fiind încuiate, a stat în mijlocul lor şi a grăit lui Toma: adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Drept care Toma covârşit, răspunde: Domnul meu şi Dumnezeul meu!