Un om gospodar avea un singur fiu. El a înfiat un sărac și a început să îl privească la fel ca pe un fiu de sân­ge. La cel înfiat însă a venit într-ascuns un vrăjitor negru și l-a înduple­cat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său. Acela își dădu­se seama de toată urzeala, însă nu s-a împotrivit, ci l-a lăsat pe fiul său de suflet să facă ce dorea. Dar i s-a făcut milă și, la despărțire, i-a dat fiului de suflet o pungă închisă, plină cu aur și cu pietre scumpe. Și s-a dus de la el cu lacrimi în ochi.
Așadar, acel sărac a purces la drum – numai că vrăjitorul negru nu doar că nu l-a ajutat pe că­lătorul singuratic, ci, dimpotrivă, tri­mitea rudele sale negre în calea lui ca să-l jefuiască. Văzându-se în primej­die, săracul se răscumpăra din mâinile tâlharilor cu aur și cu pietre scum­pe; se ruga doar să nu îi ia punga. Astfel călătorind, cădea mereu dintr-o cursă a negrilor în alta. Și se răs­cumpăra mereu cu aur și cu pietre prețioase, până ce punga i s-a golit de tot. Atunci i s-a înfățișat însuși vrăjito­rul negru. Când l-a văzut, săracul i-a cerut ajutorul ca unui prieten, dar vră­jitorul negru s-a arătat deodată cum era de fapt: cel mai mare tâlhar. Scrâș­nind din dinți, i-a înhățat punga, în­cercând să i-o smulgă din mâini. Între timp, gospodarul privea din depăr­tare ce se întâmplă cu fiul lui de su­flet. S-a înduioșat de soarta lui și l-a trimis pe fiul său cel unul-născut să-l mântuiască de la pieire pe sărac. Fiul a ajuns în ultima clipă, când săracul era deja istovit în lupta pentru pungă. L-a lovit pe vrăjitorul negru și l-a rănit de moarte, iar săracului i-a umplut iarăși punga cu aur și pietre scumpe, spunându-i să se întoarcă degrabă acasă, unde îl așteaptă tatăl gospodar.
Înțelegeți această pildă? Gospodarul e Dumnezeu. Fiu lui Dumnezeu este Iisus Hristos. Cel înfiat este Adam și neamul lui. Vrăjitorul negru este satana. Punga legată la gură e trupul omenesc. Aurul și pietrele scumpe în­chipuie sufletul omenesc, care e dăruit cu darurile lui Dumnezeu cele bogate. Îndepărtându-se în chip necugetat de Dumnezeu, neamul omenesc și-a pier­dut treptat toată bogăția duhovnicească și a rămas numai cu viața sa trupească. Când satana a încercat să și-o însușeas­că și pe aceasta pentru a nimici astfel deplin lucrul Domnului, S-a arătat în lume Fiul lui Dumnezeu. El l-a rănit de moarte pe satana, iar după ce l-a rănit și l-a făcut neprimejdios, l-a aruncat în adâncul iadului. Și în viața trupească a omenirii a insuflat iarăși suflet viu și l-a umplut cu darurile dumnezeiești. În același timp a poruncit neamului lui Adam să se întoarcă cu noua bogăție în casa Tatălui ceresc.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Adevărul și bunătatea. Parabole și istorii cu tâlc, Editura Sophia, www.urcusspreinviere.ro

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.