Iată zece lucruri mai puțin cunoscute din viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei:
10 informații care ne ajută să-l cunoaștem mai bine pe Sfântul Nicolae
Să ne înălțăm inima spre Cer, spre adevărata noastră Patrie! Sărbătoarea Înălțării Domnului la Mănăstirea Suruceni
Se înalță din smerenia la care S-a coborât, dar înalță cu Sine și umanitatea Sa, fără să rupă legătura cu cei pe care vrea să-i facă frații Săi. Numai așa este umplut și ca om de Duhul în întregime. Și numai așa Îl poate trimite, Îl poate iradia din Sine deplin fraților Săi oameni, ca să-i facă să înțeleagă și să trăiască starea Sa ridicată la această supremă slavă și bogăție, și să le dea putința să urce și ei la slava de membri ai Împărăției Sale. (Sf. Dumitru Stăniloae)
Cuvânt al Sfântului Iustin Popovici la Înălţarea Domnului
Astăzi se încheie Paștele, astăzi ia sfârșit nevoința mântuirii, astăzi se încheie întreaga cale a întrupării lui Dumnezeu, de la nașterea pe pământ, de la Crăciun și toate până la înfăptuirea mântuirii neamului omenesc. Astăzi, acest minunat praznic ne dezvăluie întreaga taină a Domnului și Dumnezeu-Omului Hristos. De ce a luat asupra Sa trup, de ce S-a întrupat, de ce a devenit om? A luat asupră-I trup pentru ca acest trup să-l izbăvească de păcat, de moarte, de diavol, și să-l ridice, să-l înalțe mai presus de toate Cerurile și să-L așeze pe însuși tronul Domnului Slavei (Marcu 16,19). Aceasta este întreaga cale a Dumnezeului-Om, a Domnului Hristos, întreaga Sa cale în această lume și în această viață, pentru ca aceasta să fie calea fiecăruia dintre noi, a fiecărui trup omenesc.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan era din Betsaida Galileii. Nu cunoștea carte, la fel ca ceilalți Apostoli, însă era dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Zevedeu, avea mreje de pescar, și avea mai mulți angajați, recum și cei doi copii, Iacov și Ioan. Cât despre mama Sfântului Ioan, Salomeea, care era verișoară cu Maica Domnului, aflăm din Evanghelii că slujea lui Hristos, mergând în urma Lui cu alte femei evlavioase.
Cine ne va da nouă aripile Duhului…? – Predică la Înălțarea Domnului
Când rândunelele nu prea mai au mâncare şi vine vremea rece, ele se duc în ţările calde, unde este mult soare şi multă hrană. O rândunică zboară pe sus, cercetând aerul şi arătând calea, şi restul stolului o urmează. Când sufletele noastre nu prea mai au hrană în lumea materialnică, şi când se apropie frigul morţii – o, se află vreo rândunică ca aceea, ca să ne ducă într-un loc cald, unde să fie multă căldură duhovnicească şi hrană duhovnicească? Există vreun asemenea loc? O, există vreo astfel de rândunică?
Să ştii să aduci pe Duhul Sfânt în tine
„Să ştii să aduci pe Duhul Sfânt în tine”, spune Sfântul Serafim de Sarov. Nu atât faptele noastre bune ne pot mântui sufletele, cât harul şi mila lui Dumnezeu, care, cred eu, nu poate fi dat mai îmbelşugat pentru nevoinţe, oricum ar fi ele; ni se dau de sus pentru curăţirea sufletului nostru de faptele rele ale aproapelui nostru. Să nu-l vorbeşti de rău, în tine, pe fratele tău şi mai ales în afară de tine.
Nu e acelaşi lucru păcatul cu fapta şi păcatul cu gândul
Nu e acelaşi lucru păcatul cu fapta şi păcatul cu gândul. Spune Scriptura: „Cine a gândit la femeie a şi păcătuit!” (Mt. 5, 28). Da, dar cu mintea. S-a considerat căzut şi cine a fost numai cu mintea la gândurile acestea.
Ne dăm seama că am dobândit har, dacă devenim mai puternici în a ţine piept ispitelor
Aţi citat un pasaj din scrierile Stareţului Sofronie unde acesta spune că după o perioadă de pocăinţă a cunoscut harul dumnezeiesc şi pocăinţei i-a urmat mângâierea. Cum a recunoscut harul şi cum putem şi noi să recunoaştem harul în pocăinţa noastră sau atunci când încercăm să ne pocăim? Şi dacă nu simţim că am primit această mângâiere, este acesta un semn că pocăinţa noastră nu este sinceră?
„Aici sunt Eu, Dumnezeul tău!”
Și tu, fratele meu, acolo unde stai, plin de lipsuri, zdrobit, acolo unde spui că ești necredincios, că nu există Dumnezeu, numai puțin dacă îți amintești de El, se poate să-I auzi glasul! Acel „Eu” al lui Dumnezeu înseamnă că nu ești singur: „Aici sunt și Eu, Dumnezeul tău!”. Trebuie să fim foarte învârtoșați la inimă ca să nu putem pricepe asta!
Doamne, ajută sufletului meu să ajungă la libertate și lumină!
Tu nu ceri mult de la mine, Iubirea mea. Cu adevărat, oamenii cer mai mult. Sunt învăluit într-un înveliș gros de nonexistență care-mi acoperă ochii sufletului meu. Tu, Doamne, îi ceri doar sufletului meu să-și scoată învelișul cețos și să-și deschidă ochii spre Tine, puterea mea și adevărul meu. Oamenii îmi cer să-mi învelesc sufletul din ce în ce mai mult cu învelitori din ce în ce mai groase…
Să tăiem patimile până nu ne obişnuim cu ele
Cu adevărat va veni vremea să căutăm un ceas al vremii acesteia şi să nu-l găsim. Oare câţi doresc să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi nu se învrednicesc? Iar noi auzind atâtea învăţături, nu le băgăm în seamă ca să ne sârguim.
Doamne, sunt ca un pământ fără de apă, pustiu şi nelucrat, ajută-mă!
Să ne căim pentru acest pustiu în care ne aflăm. Acolo, fiind la rugăciune, să ne căim înaintea lui Dumnezeu: Doamne, sunt ca un pământ fără de apă, pustiu şi nelucrat, spune psalmistul. Ajută-mă! Coboară harul Tău peste inima mea însetată de Tine! O rugăciune particulară, personală, se poate face atunci, pe loc, în taina inimii tale. Şi un examen de conştiinţă: pentru ce suntem împietriţi? Că de obicei păcatele noastre ne împietresc. Am făcut nişte lucruri rele, avem nişte oameni pe care nu-i putem ierta, inima noastră are un înveliş din acesta gros, din cauza urii împotriva aproapelui nostru. Şi ne rugăm să sfâşie Dumnezeu acest văl, să deschidă iarăşi această inimă: trebuie să o facă permeabilă pentru tot ceea ce se petrece în jurul nostru.
Ce pericol se poate ascunde în lecturarea cărților duhovnicești
Cărțile Sfinților Părinți despre viața monahală trebuie citite cu mare chibzuință. Se pare că monahul începător nu poate nicidecum să adapteze cartea la situație proprie, ci se lasă furat, de obicei, de orientarea cărții.
Cum să deosebim gândurile ce vin din afară de cele ce se nasc în inima noastră?
În pustie, Hristos pune împotriva ispitelor diavolului o lepădare imediată, dând chiar şi temeiurile teologice ale răspunsului Său. Este o dăscălie pentru noi. Ori de câte ori ne vine vreun gând rău, trebuie să-l lepădăm îndată, să nu ne îngăduim a intra în dialog cu el. Aceasta însă nu se poate însuşi decât printr-o îndelungată nevoinţă şi prin lucrarea harului în noi.
Oare nu știe Dumnezeu de ce avem nevoie?
Așadar, rugăciunea noastră, în înaintarea ei – ce înseamnă în înaintarea ei – în ieșirea ei, când urmează să iasă rugăciunea dinlăuntrul nostru, ca să devină cu adevărat o mișcare către Dumnezeu, vom vedea că ea este o «tăcere în tăcere» înlăuntrul tăcerii. Adică o tăcere absolută.
„Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.” Duminica Vindecării orbului din naștere la Mănăstirea Suruceni
„„Şi când vedem că se stinge lumina, că nu mai este râvnă, că norii duhovniceşti sunt mari — fie ai patimilor noastre, fie ai lumii care nu-L iubeşte pe Dumnezeu — avem de unde să ne aprindem lumina. Acesta este Siloamul cel nou: Biserica! Aici se spală sufletele, aici se curăţă tina de pe ochi, de aici se aprinde lumina, aici Hristos este Lumina lumii. Încă avem de unde să ne aprindem lumina, încă avem unde să ne împrospătăm viaţa duhovnicească. Iubiţi-L pe Dumnezeu, Care ni Se arată şi ni Se împărtăşeşte ca Lumină, şi umblaţi în lumină, căci celui ce umblă în lumină îi sunt luminate nu doar căile cele din afară, ci mai ales cele dinăuntru…” (PS Damaschin Dorneanul)
Predică la Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naștere)
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! (cf. Psalm 76:13,14). Nu sunt ochi care să vadă toate aceste minuni, nici limbă care să le poată număra, nici minte care să le înţeleagă.