Se înalță din smerenia la care S-a coborât, dar înalță cu Sine și umanitatea Sa, fără să rupă legătura cu cei pe care vrea să-i facă frații Săi. Numai așa este umplut și ca om de Duhul în întregime. Și numai așa Îl poate trimite, Îl poate iradia din Sine deplin fraților Săi oameni, ca să-i facă să înțeleagă și să trăiască starea Sa ridicată la această supremă slavă și bogăție, și să le dea putința să urce și ei la slava de membri ai Împărăției Sale. (Sf. Dumitru Stăniloae)
Sărbătoarea Înălțării Domnului a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Înălţarea Domnului, pe care o sărbătorim la 40 de zile de la Înviere, este Sărbătoarea cerurilor deschise pentru oameni, ca locuinţă veşnică şi adevărată patrie.
Totodată, Înălțarea Domnului este și semnul înălțării tuturor celor care se sfințesc în Hristos. Evenimentul Înălțării devine astfel model al vieții creștine, al omului care, prin credință și prin faptele izvorâte din ea, se înalță împreună cu Hristos și în Hristos. Părinții Bisericii numesc această lucrare „viața omului în Hristos”, adică urcușul neîncetat al omului spre Dumnezeu, ridicarea minții și a inimii către cele cerești. De aceea, înălțarea minții la cele dumnezeiești este esențială pentru apropierea omului de Dumnezeu.
„Cei care participă la Înălțare participă, practic, la îndumnezeire și tocmai de aceea, din punct de vedere soteriologic, Înălțarea este o sărbătoare de mare însemnătate. Din învățătura Sfinților Părinți se vădește limpede faptul că înțelesul acestei Sărbători nu este numai hristologic, ci și antropologic. Prin Înălțarea Sa la ceruri, Hristos a înălțat și firea noastră omenească. De altfel, scopul lucrării sfintei iconomii a fost ca Hristos să nu ne lase pe pământ, ci să ne înalțe la ceruri. Pentru că acolo este adevărata mântuire și acolo ne vom desfăta din dulceața vederii preabunului nostru Împărat”, spune IPS Hierotheos Vlachos.
Cele mai frumoase clipe ale vieții sunt acelea în care omul își înalță mintea și inima spre cele de Sus, spre Dumnezeu. Numai atunci putem spune că trăim cu adevărat. De aceea, pentru a gusta din plinătatea vieții duhovnicești, suntem chemați să ne ridicăm mai des inima deasupra grijilor și lucrurilor trecătoare ale lumii. Sus, la Cer, se află adevărata noastră patrie și adevărata viață, cea fără de sfârșit.
„Dumnezeu a coborât pe pământ pentru ca noi să ne înălțăm la Cer. Iată sensul Praznicului Înălțării. Acolo este lumina, bucuria de negrăit. Dacă Hristos este în cer, iar noi credem în El și Îl iubim, atunci noi suntem acolo cu El, la masa Lui, în Împărăția Lui. Dacă în El omul se ridică în loc să cadă, atunci această ascensiune la care eu sunt chemat îmi este revelată și mie: acolo îmi sunt manifestate scopul, sensul, bucuria ultimă a vieții mele”, menționează părintele Alexander Schmemann.
Așadar, prin Înălțarea Sa, Domnul Hristos îl ridică și pe om, descoperindu-i adevărata lui chemare și arătându-i calea pe care este chemat să o urmeze pentru a moșteni Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, suntem chemați să ne reînnoim în fiecare zi urcușul lăuntric, punând început bun și cerând cu inimă smerită ajutorul Domnului: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai înălțat de pe pământ la cer, înalță și atrage mintea, inima, simțirile, gândurile, voința și lucrările noastre spre Tine, Mirele cel ceresc. Cel ce ai umplut de bucurie inimile ucenicilor la Înălțare prin făgăduința Sfântului Duh, umple de pace, lumină, har și putere și inimile noastre, pentru rugăciunile apostolilor Tăi. Amin.”
