
Ascultaţi cu teamă fii ai lui Dumnezeu!




Sigur că Dumnezeu nu poate să facă nimic dacă omul nu vrea. Dar, dacă vrea, atunci pe toate le face Dumnezeu. Un singur lucru nu poate să facă, sa ne lipsească de voinţă.




Sufletul se întoarce la Dumnezeu. Şi acest gând trebuie să ne facă să medităm astăzi nu numai asupra morţii, ci asupra vieţii. Cât ne mai rămâne de trăit? Trebuie să trăim anii ce ne rămân ca vrednice făpturi ale lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui. Azi suntem copii, mâine tineri, poimâine vom avea părul alb. Iar în ziua următoare vor veni să ne ia.

„În marea Lui bunătate şi mărinimie, Domnul nu ne sileşte niciodată, căci nu vrea să ne constrângă libertatea cu care El Însuşi ne-a înzestrat. Hristos ne dăruieşte cuvintele şi poruncile Lui mântuitoare, dar ne lasă pe noi să le împlinim, să facem un experiment pentru a verifica adevărul Său şi a-l statornici apoi drept singura lege a fiinţei noastre.” (Arhimandritul Zaharia Zaharou)

Domnul nostru i-a chemat pe primii ucenici şi le-a zis că îi va face „pescari de oameni” (Matei 4,18 – 22). Cu simplitate şi statornicie le-a zis: „Această artă pe care voi o aveţi, de a pescui, aceasta de-acum va dobândi o altă dimensiune. Vă voi face pescari de oameni şi veniţi de Mă urmaţi”. Aceia, ca oameni simpli, au mers fără ca să cerceteze pe toate părţile acest fapt. […] Este nevoie de curaj şi de risc în viaţă ca să aflăm adevărul.

Când te cheamă Dumnezeu, nu mai stai pe gânduri, nu ai voie să mai stai pe gânduri, ci le lași pe toate. Domnul vine și ne caută în fiecare loc și mai ales acolo unde muncim, unde ne desfășurăm viață zilnică. Și le spune pe rând, lui Petru și lui Andrei, fratele lui și apoi lui Iacob și apoi lui Ioan fratele lui: Veniți după Mine! E atât de scurt cuvântul pe care Domnul îl adresează și totuși atât de puternic. Nu le da explicățîi, de ce să Îi urmeze Domnului, nu le zice nimica, doar atât: Vă vreau cu Mine! Vreau să îmi urmați Mie!

-Vin oamenii să-şi mărturisească păcatele, dar nu-şi schimbă viaţa, nu se transformă.



Fiecare cuvânt al Bisericii este un mărgăritar fără de preţ pe care, dacă ajungem să-l înțelegem, cum se întâmplă câteodată, învie cugetul şi ne umple inima de o trăire care ne schimbă pentru totdeauna. Deci, să fim atenţi la fiecare cuvânt al Sfintei Liturghii, la fiecare cuvânt ce se citeşte în Biserică, şi fiecare cuvânt de rugăciune să-l facem cuvântul nostru de rugăciune. Nu numai lucruri care sunt scrise de altcineva, într-o carte pe care o citeşte altcineva cu glas tare, ci cuvântul acela trebuie să devină cuvântul meu.

Nu te teme, nu eşti singur. Singur este cel care nu ştie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toţi oamenii tovarăşi. Unul ca acesta şi într-o tovărăşie cât se poate de numeroasă va spune, cum spun şi acum unii: „Mă plictisesc! Nu ştiu ce să mai fac! Toate mă plictisesc cumplit”. Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenuşă fără foc. Iar tu nu eşti singur, fiindcă stai cu Domnul, şi Domnul e cu tine.

Când îți este greu să te rogi, stai, așa cum ți-am mai spus și altă dată, înaintea icoanei lui Hristos și nu-I spune nimic. Doar privește-L și, încet-încet, îți va vorbi El. Îți va spune: „De vreme ce te ostenești de dragul Meu, Eu te voi alina, voi fi alături de tine, te voi sprijini. Nu te întrista!”.

Ce minunată este rugăciunea! Cel care se roagă este luminat şi cunoaşte voia lui Dumnezeu. Şi când o cunoaşte pe aceasta? Bineînţeles, când se roagă în chip bun. Şi când se roagă omul bine? Când trimite rugăciunea către Dumnezeu, cu toate „ingredientele” ei. Şi care sunt aceste „ingrediente” care o fac mai plăcută? Smerenia, lacrimile, mustrarea de sine, simplitatea şi ascultarea prin iubire. Rugăciunea răspândeşte lumină, şi această lumină vădeşte calea cea dreaptă pe care o doreşte Dumnezeu.
