Cuviosul Antonie, vieţuind în pustiul Egiptului cu ucenicii săi, după cum ne-au povestit Macarie şi Plotin, ucenicii lui, care l-au şi îngropat, că la nouăzeci de ani ai vieţii bătrânului, i-a venit dor să se ducă în pustia cea mai dinăuntru, ca să vadă dacă s-ar afla vreun rob al lui Dumnezeu, care mai înainte de dânsul să se fi sălăşluit în pustia aceea, şi să fi ales o viaţă ca a lui, depărtată de oameni; deci, într-acel pustiu, cinci ani rugându-se lui Dumnezeu, ca să nu-i treacă cu vederea rugăciunea lui, într-o zi a auzit un glas, zicându-i: „Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai înainte şi mai desăvârşit decât tine, la care de vei merge, îl vei afla în pustia cea mai dinăuntru. Deci, scoală-te degrabă şi te sârguieşte a merge la dânsul, mai înainte de a se duce el către Domnul!”

Continuare …

Aceştia au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de mijloc, pe vremea împăratului Liciniu. Crezând că „aduce slavă lui Dumnezeu”, acesta a pornit o prigoană împotriva creştinilor sub motivul că aceştia primejduiesc ordinea şi predaniile stăpânirii.
Printre cei pârâţi la împărat că sunt creştini se afla şi Diaconul Ermil, care era acuzat că dispreţuia zeii romani. Auzind aceasta, împăratul a poruncit să fie adus imediat înaintea sa.

Continuare …

În Vinerea Mare a anului 1595 turcii, la porunca paşei Sinan, au ars pe o colină din Belgrad moaştele Sfântului Sava al Serbiei, mare ocrotitor al acestei ţări. În vestitul său „Prolog de la Ohrida” episcopul Nicolae Velimirovici – el însuşi având viaţă sfântă şi fiind prigonit, înseamnă la pomenirea zilei de 27 aprilie când s-a săvârşit acea nelegiuire: „Arzând moaştele, paşa cel viclean nu a putut să-l ardă pe Sfântul care stă viu înaintea tronului lui Dumnezeu în cer, şi viu pe pământ în inimile oamenilor”.
Apoi adaugă: „Credinţa cea adevărată va fi prigonită în această lume. Domnul Însuşi a spus-o aceasta, limpede, pe faţă, apostolilor Săi. Biserica ortodoxă, dreapta credinţă, sunt mereu prigonite – cu doar scurte răstimpuri de răgaz.

Continuare …

Sfânta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfânta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfânta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţând-o şi dumnezeieştile cărţi.
Venind aceasta în vârstă şi nevrând să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorându-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel:
Fiind ucis de romani prea nelegiuitul împărat al Romei, Antonin Eliogabal (218-222), al cărui trup a fost târât spre batjocură prin cetate, aruncat în râul Tibru; după dânsul a fost ridicat la împărăţie tânărul copil Alexandru Sever (222-235), care era numai de 16 ani.

Continuare …

Sfântul nostru părinte Gheorghe s-a născut dintr-o familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. După moartea părinţilor săi, vrând să îmbrăţişeze viaţa pustnicească şi să scape de însoţirea cea silnică care i-o gătea unchiul său, a fugit la locurile sfinte ca să se întâlnească cu fratele său mai mare, Heraclid, care vieţuia ca şi pustnic deja de mai mulţi ani în lavra Calamonului, pe malurile Iordanului. Dar părându-i-se fratelui său că este prea tânăr pentru viaţa de pustie, l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva.

Continuare …

După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe nişte martori ai vieţii Sale, iar pe cei şaptezeci îi trimitea.
Dar care erau numele celor şaptezeci nu este adeverit, de vreme ce, precum scrie Sfântul Evanghelist Ioan: Mulţi din ucenicii Lui s-au dus şi după aceea nu mai umblau cu Dânsul.
Şi a zis Iisus celor doisprezece: Oare şi voi voiţi să vă duceţi? Şi a fost aşa, căci aproape de patima cea de bunăvoie a Domnului, se împuţinaseră foarte mult ucenicii lui şi abia câţiva din cei şaptezeci rămăseseră lângă El, dar şi din cei doisprezece a căzut unul. Iar după Înviere, ceata sfinţilor doisprezece apostoli s-a împlinit cu Matia; iar ceata celor şaptezeci nu îndată, ci încet s-a împlinit cu cei nou încredinţaţi prin buna vestire a celor care erau în ceata celor doisprezece şi prin propovăduirea Sfântului Pavel, cel chemat de sus, fiind în aceeaşi ceată cu Sfântul Petru.

Continuare …

Mucenicul lui Hristos, Gordie, era din cetatea Cezareei, născut din părinţi creştini şi crescut în dreapta credinţă creştinească. Venind în vârstă desăvârşită, a fost chemat la oaste şi era sutaş, căci şi cu trupească tărie şi cu sufletească bărbăţie covârşea pe alţii. În acea vreme Liciniu, împăratul Romei (307-324), a vărsat otrava tiraniei asupra creştinilor şi a ridicat mâna cea luptătoare contra lui Dumnezeu şi a Bisericii lui Hristos, căci se trimiteau porunci şi cărţi împărăteşti pretutindeni, în toate târgurile şi la toate locurile cele vestite, ca oamenii să nu se închine lui Hristos. Cel care ar fi făcut împotriva poruncii împărăteşti, acela trebuia să moară.
Deci, erau puşi înaintea lor idoli de piatră şi de lemn, ca oamenii să se închine idolilor ca lui Dumnezeu cel nezidit; iar cei ce nu se vor supune, să fie siliţi cu chinuri. În toată cetatea s-a făcut tulburare, încât se jefuiau averile creştinilor, se pustiau casele credincioşilor, iar trupurile lor se sfărâmau; femeile cele drept-credincioase erau târâte în mijlocul cetăţii, nu era milă de cei tineri, nici cinste pentru cei bătrâni, ci cei ce nu erau vinovaţi cu nimic, aceia ca nişte tâlhari pătimeau; temniţele erau pline, iar casele vestite şi bogate nu mai aveau locuitori.

Continuare …

Împlinindu-se opt zile de la Naştere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.
Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putinţă să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăieşte Sfântul Efrem Sirul:

Continuare …

Nu se făleşte Roma, cetatea cea mare, cea prea strălucită şi mult vitează, nici se înalţă şi se cinsteşte atâta pentru frumuseţea locului, pentru biruinţele ei, pentru vechimea şi pentru alte covârşiri, cât se slăveşte după vrednicie şi după cuviinţă se împodobeşte, pentru sfinţii robi ai Stăpânului Hristos, cuvioşii şi mucenicii care, cu fapte bune, au petrecut şi s-au luptat bărbăteşte cu vrăjmaşul şi au defăimat dezmierdările trupeşti şi toată desfrânarea, făcându-se celor mai de pe urmă pildă de petrecere îmbunătăţită. Chiar şi femeile, care sunt firi neputincioase, au săvârşit de-a pururea pomenitele nevoinţe vitejeşti şi strălucite biruinţe. Dintre acestea una este şi Sfânta Melania, care a odrăslit din părinţi creştini drept-credincioşi şi a fost nepoata Sfintei Melania, aceea ce se zicea bătrâna, care a cercetat în muntele Nitriei pe mulţi sfinţi părinţi şi multora a slujit din averea sa.

Continuare …

În vremea prigonitorului Maximian era o fecioară cu numele Anisia, născută în vestita cetate a Tesalonicului. Era născută din părinţi bogaţi şi credincioşi, învăţându-se frica Domnului, dar mai mult sporind în fapte bune, decât cu anii, pentru că părinţii ei o hrăneau mai mult cu dogmele bunei credinţe decât cu laptele. Trecând anii săi cei prunceşti, se vedea buna ei cuviinţă mai presus de nădejde şi o învăţa cu citirea de cărţi mai deosebite; iar ea, fiind înţeleaptă, cu înlesnire toate le înţelegea, arătând roduri vrednice de învăţătură.

Continuare …

“Părintele deseori îşi arăta dorinţa să discute cu ucenicii săi, („cu copiii săi iubiţi”), despre vremurile de apoi, ca să-i înveţe cum să se ferească de cărările greşite şi să fie veghetori.
– Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noştri suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu ăsta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-şi aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” – antihristul – şi să te ferească sfântul de vei vota. Apoi adăuga:

Continuare …

Dreptul Iosif s-a născut ca fiu al lui Iacov, dintre descendenţii Regelui David (seminţia lui Beniamin) şi era de meserie tâmplar (Matei 13,55), meserie pe care avea să o înveţe de la el mai târziu şi Iisus (Marcu 6,3). Când s-a logodit cu Maria, avea deja o vârstă respectabilă. Protoevanghelia lui Iacov relatează despre modul în care a fost ales logodnicul Fecioarei Maria povestind că, mărturie a cinstei şi dreptăţii sale, el este singurul dintre văduvii din Israel al cărui baston înflorea, arătându-l vrednic de această logodnă.
Iosif îşi vădeşte bunătatea şi neprihănirea şi din atitudinea lui faţă de sarcina Fecioarei Maria. El nu numai că nu face un denunţ legal, ceea ce ar fi dus la pedepsirea cu moartea a Mariei, potrivit Legii lui Moise (Deuteronom 22,23-24), ci se gândeşte să nu facă cunoscut faptul că ea era însărcinată, fugind pe ascuns. El vrea, astfel, să evite s-o facă de ruşine căci, în astfel de cazuri, femeia, chiar dacă nu era reclamată, rămânea cu reputaţia pătată în ochii oamenilor (Matei 1,18-19).

Continuare …

Sfântul Iacov a fost fiul lui Iosif tâmplarul, din prima căsătorie a acestuia. A fost binecuvântat de Dumnezeu încă de când se afla în pântecele maicii sale, ajungând să fie atât de drept în viaţa sa, încât evreii l-au numit „Dreptul” sau „Obli sau Ofli”, care în ebraică înseamnă „îngrădire sau întărire poporului” şi „dreptate”. Încă de când era copil, Iacov a dus o viaţă de nevoinţă aspră. Nu bea vin şi nici alte băuturi tari; urmându-l pe Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului, nu mânca niciodată nimic din cele ce au suflare de viaţă în sine. Brici nu a trecut niciodată prin părul capului său, după cum rânduia Legea pentru cei afierosiţi lui Dumnezeu (Numeri 6, 5).
După Înălţarea Domnului, Apostolii l-au ales în unanimitate pe Dreptul Iacov cel dintâi episcop al Ierusalimului. Desăvârşit în toate virtuţile făptuirii şi contemplării, singur Iacov intra în Sfânta Sfintelor a Vechiului Testament, nu numai o dată pe an, aşa cum făcea arhiereul iudeilor, ci în fiecare zi, pentru a săvârşi Sfintele Taine. Îmbrăcat cu o haină de in, intra singur în Templu şi stătea ceasuri întregi îngenuncheat, rugându-se pentru popor şi pentru mântuirea lumii, din care pricină pielea genunchilor săi devenise tare ca piatra.

Continuare …

Cuviosul părintele nostru Nicolae a fost mai întâi ostaş pe vremea lui Nichifor, împăratul grecesc, având sub el mai multe cete de ostaşi. Odată, pornind război împăratul Nichifor împotriva bulgarilor, a ieşit şi el cu ostaşii săi şi înserând, a intrat la o gazdă unde, ospătând şi rugându-se, s-a culcat să doarmă. La straja a doua şi a treia din noapte, fata gazdei rănindu-se cu dragostea sa satanicească de dânsul, s-a apropiat binişor de patul lui şi mişcându-l şi deşteptându-l, îl atrăgea cu cuvinte desfrânate spre păcat. Iar sfântul a zis către dânsa:

Continuare …

Sfântul Naum de Ohrida, prăznuit în fiecare an la data de 23 decembrie, a fost unul din ucenicii Sfinţilor Chiril şi Metodie şi lucrător plin de râvnă împreună cu aceştia. Sfântul Naum, trăitor între anii 830 şi 23 decembrie 910, a fost un dascăl medieval bulgar.
Născut în Imperiul bizantin în vremea când Biserica se apăra din nou de cei care luptau împotriva sfintelor icoane, în jurul anului 843, Sfântul Naum de Ohrida a devenit ucenic al măriţilor apostoli ai slavilor – Sfinţii Chiril şi Metodie, şi a plecat cu ei în misiune în regiunile mai puţin civilizate ale Europei Centrale – în special, în Moravia, către anul 863.

Continuare …