Dumnezeu a venit în această lume, a venit în această lume, dar apoi a înălțat-o la cer. Nu a rămas în această lume. După cum cântăm într-un frumos tropar de la Nașterea Domnului: „Hristos pe pământ, înălțați-vă!” Nu ne-a spus că Hristos a venit pe acest pământ ca să trăiască bine aici. Hristos nu a venit pe acest pământ ca să-l îmbunătățească și să-l înfrumusețeze, să-l facă mai fericit și să-i rezolve problemele.
Dumnezeu nu a făcut creația în mod necesar, sau fiind forțat și obligat. Ci, din toată iubirea Sa i-a făcut pe oameni buni, sănătoși, luminoși și drepți, și i-a așezat pe pământ ca să se bucure. Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru!
Timpurile în care trăim sunt foarte grele. Dacă analizăm vremea în care trăim, vedem că e deprimantă. Cred că doar bucuria lui Hristos, cea care ne este făgăduită, poate să ne țină. Oamenii de dinaintea noastră puteau, deoarece știau să spună: „Are grijă Dumnezeu!” Aveau credință, aveau nădejdea în Dumnezeu…
Trebuie să spunem că în Biserică nu se schimbă caracterul omului. Rămâi așa cum ești, te sfințești doar. Pleacă patimile și păcatul, fuge răul din sufletul tău, dar rămâi același care ești. Și nu numai că rămâi același, dar afli și sinele tău adevărat.
Aș vrea să spun ceva, pe scurt, despre porunca lui Hristos de a ne iubi unii pe alții așa cum El ne-a iubit pe noi.
Cea mai mare reușită a diavolului este tristețea. Și nu numai atât. Am confundat străpungerea inimii cu depresia. Am confundat pocăința, care conține bucuria, cu încruntarea, care este egoism rănit. Și am confundat plânsul după Dumnezeu, cu tristețea, cu supărarea.
Sfinții nu aveau mângâiere omenească, însă îi aveau pe îngeri împreună slujitori. Dacă ai mângâiere omenească, atunci nu vei avea înger să te ajute și să slujească împreună cu tine la lucrarea mântuirii tale.
Pr. Haralambos Papadopoulos: Cine așteaptă liniștea exterioară, ca să i se împăciuiască inima, nu o va găsi niciodată. Pentru că este dependent și nu a priceput-o. Are dependențe, frici, neliniști. Toate sunt lipite de el. Și vezi creștini cărora în continuu le este frică: „Uite pandemia acolo, războil aici! Ne vor face așa și pe dicolo!” Așa nu te vei liniști. Pentru că acest lucru n-are sfârșit. Trebuie să găsești înăuntrul tău pacea, liniștea, acceptarea, bucuria….
Părintele Iosif Vatopedinul: De ce să ne descurajăm și să-l facem pe diavol să facă pe judecătorul? Întrucât știm foarte bine că nu există zi în care putem rămâne fără de păcat. Ne afectează mediul și din interior, și din exterior. Din această cauză săvârșim greșeli. Atunci vine diavolul să facă pe judecătorul. El, care este „fără de păcat,” vrea să ne spună că noi suntem cei păcătoși!
Țara asta ar trebui să iasă în evidență și prin cele bune, că am fost câteodată ticăloși, că am avut trădători în sânul nostru, știm. Prea mult am vorbit de ei…Am vorbit prea mult de înfrângeri și nimicnicia noastră…Să echilibrăm un pic lucrurile… Să le spunem copiilor ce reprezintă poporul acesta, să-i învățăm un pic datina, să-i învățăm deosebească frumosul…
Cine poate să te ajute în ceasul acela? Nici copilul, nici soțul, nici sinele tău, nici banii, nici pozițiile tale. Să fi fost președintele Americii! Vei muri și tu cum moare cel din urmă om. Nimeni nu te poate izbăvi! Cheltuiește oricâte milioane ai vrea! Nu ajută cu nimic!
Sfântul Ierarh Dionisie s-a remarcat prin viața sa duhovnicească, prin blândețe, dar și prin fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura pe care a dobândit-o ca autodidact și prin aprecierea credincioșilor.
IPS Athanasie de Limassol: Așa cum v-am mai spus și alte dăți, pentru fiecare om va veni un moment, în care va fi atât de ispitit, încât va atinge iadul și va ajunge până limita cea mai de jos al rezistenței sale. Și atunci când ajunge până acolo, trebuie să mențină acest cuvânt: „Ține mintea în iad și nu deznădăjdui.” Atunci îi rămâne o sigură sfoară de salvare, credința, credința în Dumnezeu.
Ortodoxia nu poate fi o filosofie și un moralism sterp, ci o știință a tămăduirii. Ea îl tămăduiește pe om. Teologia ortodoxă este strâns legată mai mult de medicină decât de filosofie. După cum un bolnav, pentru a se putea vindeca, trebuie să-și conștientizeze boala și să cerceteze un doctor, tot așa stau lucrurile și în privința bolii duhovnicești. Din păcate, trăim într-o epocă în care păcatul de căpetenie este necunoașterea stării în care ne aflăm.
Pr. Haralambos Papadopoulos: Reușita diavolului nu e păcatul. A cădea este omenește. Care este reușita diavolului? Deznădejdea…După ce te pune mai întâi să faci păcatul, te umple de sentimente de învinovățire și se joacă cu psihicul tău. Și știe unde să apese, îți știe punctele sensibile și lovește acolo…
Pr. Emilianos Simonopetritul: Dacă vedeți pe cineva fără poftă de viață, ofilit, e ca și cum ar fi un om mort. Dacă vedeți pe cineva melancolic, trist, posomorât, care nu știe să râdă, să se bucure, să nu credeți că acel om Îl respiră pe Dumnezeu. Sufletul trebuie să se lege strâns de dorul dumnezeiesc ca să ajungă până la Creatorul Său…
Orice s-ar întâmpla, Dumnezeu trăiește pentru mine și eu trăiesc pentru Dumnezeu!
ÎPS Athanasie de Limassol: Ne împărtășim cu Hristos, Îl luăm înlăuntrul nostru și devenim una cu El. Nu putem exista fără această Sfântă Împărtășanie. Prin această Taină, Hristos vine în viața noastră. După cum nu poți trăi, dacă nu mănânci și nu respiri, nu poți trăi dacă nu te împărtășești…