Viața în mănăstire

Hramul Mănăstirii Suruceni

Clopotele vesteau sărbătoarea. Sute de credincioşi îşi îndreptau paşii spre Mănăstirea Suruceni. De la credincioşi de rând de prin împrejurimi, până la oameni de vază din capitală ştiu că de Sfântul Gheorghe trebuie să lase toată grija lumească şi să vină la mănăstire. Aceeaşi faţă blândă şi luminoasă te întâmpină la poartă. Este micuţa şi plăpânda maica stareţă Egum. Epistimia, care multe le ştie şi trăieşte, nevoindu-se împreună cu surorile pentru ca această podoabă de odinioară să aibă priveliştea binemeritată.

Un impunător sobor de preoţi, majoritatea călugări, a oficiat slujba praznicală. Serviciul divind a fost condus de către părintele exarh Arhim. Siluan, care a venit cu un deosebit cuvând de învăţătură despre viaţa şi patimile sfântului mucenic, după care s-a referit la viaţa şi frumoasele realizări din această mănăstire.

Continuare …

„Doamne, învrednicește-ne să umblăm mereu în lumina feței Tale” Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului la Mănăstirea Suruceni

„Doamne, învrednicește-ne să umblăm mereu în lumina feţei Tale, să Te vedem astăzi în lumina Schimbării Tale la Faţă. Lumina neapusă a Tatălui, luminează ochii noștri, în fulgerarea dumnezeirii Tale, ca să nu dormim în întuneric, somnul morţii veșnice. Fă să ne răsară lumină de veselie, o lumină de adevăr și cunoaștere. Dumnezeule, luminează sfeșnicul nostru întunecos și mintea noastră nepăsătoare, și luminează pururea întunericul necunoașterii noastre, ca să Te vedem, să Te lăudăm și să Te slăvim.” (Sfântul Grigorie Sinaitul)

Continuare …