În anii trăiţi în mănăstire, a respectat cu sfinţenie pravila monahală, care-i povăţuieşte pe călugări să împletească munca cu rugăciunea. La patul suferinţei, înconjurată cu multă dragoste de obştea mănăstirii, a plecat în lumea celor drepţi, spre marea întâlnire cu Hristos, Împăratul Veşnic…
În aceste clipe de vremelnică despărţire, până la obşteasca Înviere, pentru cei ce au cunoscut-o, rămân ca mângâiere rugăciunea şi aducerea-aminte a cuvintelor ziditoare de suflet pe care le adresa celor apropiați.
Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel răstignit, înviat şi înălţat la Cer, să odihnească sufletul monahiei Serafima în loc luminat, în „loc de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea şi suspinul; şi să-i ierte orice greşeală a săvârşit cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni!“.
