“Bucurie a vieţii!… Ce bucurie să te întâlnească omul la cineva! Tu eşti un oaspete ceresc pe acest pământ al necazurilor. Şi totuşi, apostolul a rostit ca pe o poruncă: Bucuraţi-vă pururea (Filip. 4, 4). Ce-i drept, această poruncă e datorie doar pentru cei ce au primit chezăşia bucuriei în Duhul Sfânt; dar care dintre fiii şi fiicele Bisericii este străin de harul Duhului Sfânt? Prin urmare, toţi au izvorul bucuriei. Şi atunci, de ce nu se bucură toată lumea?

Continuare …

Câte griji nu pricinuiește fiecăruia, câteodată, gândul la necunoscutele viitorului! Scăparea de toate aceste griji nu este decât una singură: nădăjduirea în Domnul; iar însuflețirea și întărirea și le culege sufletul din cugetarea cu înțelegere la ceea ce s-a mai întâmplat și înainte cu noi și cu alții. Nu se va găsi nici măcar un singur om care să nu fi avut parte în viața sa de izbăviri neașteptate din necaz sau de întorsături neașteptate spre mai bine ale vieții sale.

Continuare …

Cea mai mare frică a noastră este moartea. Domnul spune, însă, că frica de Dumnezeu trebuie să fie mai mare decât frica de moarte. Atunci când împrejurările cer fie să ne pierdem viaţa, fie să ne împotrivim imboldurilor fricii de Dumnezeu, mai bine să mori decât să treci peste frica de Dumnezeu; fiindcă dacă treci peste frica de Dumnezeu, după moartea trupească, de care oricum nu ai să scapi, o altă moarte, mult mai cumplită decât cele mai cumplite morţi trupeşti.

Continuare …

Vai mie, ce osândă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii.
Vai, ce încercare mă așteaptă! Cu adevărat, port chipul cucerniciei, însă nu și puterea ei. Cu ce obraz mă voi apropia de Domnul Dumnezeu, Care știe tainele inimii mele, fiind vinovat de atare netrebnicie?

Continuare …

Inchipuiţi-vă mai limpede ce a săvârşit Domnul pentru noi, şi veţi vedea cât de firesc e să strigăm aşa acum. Ca să ne fie mai uşor, să luăm exemplul următor: Unui om închis în temniţă şi ferecat în lanţuri, împăratul i-a făgăduit libertatea…

Continuare …

Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lovesc chiar în inima sănătății. Postul, și îndeobşte viaţa ascetică sunt cel mai bun mijloc de a păstra sănătatea şi de a o face să înflorească. Neamţul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vieţii, unde ridică în slăvi și viața ascetică. Cei ce ridică în slăvi ştiinţa trebuie să asculte de el, iar noi avem alţi dascăli, mai de seamă decât acest neamţ.

Continuare …

Înainte de Patimi, Domnul grăieşte către ucenicii Săi: „Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea”. Patimile şi moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinţii Apostoli, că ochii minţii lor s-au întunecat, şi ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare; lumina lor s-a ascuns, şi ei stăteau într-un întuneric amar şi chinuitor.

Continuare …

Fiecare om, și popoarele, și Biserica, plutesc pe marea acestei vieți, prin puterile firești și suprafirești care sunt puse în ele, după rânduielile lăsate de Dumnezeu. Domnul se odihnește, chiar dacă Îl înconjoară întâmplări ce se perindă una după alta; dar nu începe să lucreze în chip vădit decât atunci când apare o amenințare de neînlăturat, care poate să abată cursul întâmplărilor împotriva planurilor Sale dumnezeiești.

Continuare …

La toţi oamenii, viaţa creştină autentică începe cu o asemenea transformare radicală dureroasă, cum este înfăţişată în cartea „Lupta cu păcatul”. Şi este adevărat că cine nu a trăit o asemenea transformare radicală, încă nu a început să trăiască creştineşte? Nu, nu la toţi. Cei ce şi-au păstrat harul botezului în toată puritatea lui, nu încearcă acest seism.

Continuare …

Viața în general, și mai ales viața duhovnicească, nu poate să crească și să sporească în chip uniform, treptat și armonios fără ajutorul unei reguli. Bebelușul se înfașă ca să nu crească diform sau cocoșat; la fel să facem și cu viața duhovnicească – să o înfășăm în reguli, cu multă chibzuință, pentru ca ea să crească curgător și armonios.

Continuare …

Cel ce însetezi după linişte, pace şi fericire, vino la Domnul! El şi numai El este viaţa, pacea şi liniştea. El îţi va risipi din inimă toate neliniştile, renăscând în ea alte griji şi alte căutări, nepământeşti; El îţi va stinge arsura necazurilor pământeşti şi va topi orice chemare a mângâierilor lumii.

Continuare …

În cuvintele nu iubiţi lumea (I Ioan 2, 15), lumea nu înseamnă deloc ceea ce înseamnă în cuvintele: căci Dumnezeu aşa a iubit lumea (Ioan 3, 16).
În cele din urmă, prin lume se înţelege neamul omenesc cel căzut, care este, în acelaşi timp, iubit de Dumnezeu. Dumnezeu datorită acestui lucru a şi hotărât să-l mântuiască, dându-L pentru el pe Fiul Său Cel Unul Născut.

Continuare …

Ce se poate face cu gândurile care fug în toate părţile în timpul cititului şi al rugăciunii? Nimeni nu scapă de asta. Nu este nici un păcat în asta, dar este nepotrivit. Este păcat atunci când cineva de bună voie încurajează gânduri străine, dar când ele aleargă involuntar, este vreun păcat? Greşeala vine atunci când omul a observat că gândurile îi rătăcesc şi nu le stăpâneşte. De îndată ce observi că gândurile o iau razna, înfrânează-le, aceasta trebuie să faci.

Continuare …