Viața în general, și mai ales viața duhovnicească, nu poate să crească și să sporească în chip uniform, treptat și armonios fără ajutorul unei reguli. Bebelușul se înfașă ca să nu crească diform sau cocoșat; la fel să facem și cu viața duhovnicească – să o înfășăm în reguli, cu multă chibzuință, pentru ca ea să crească curgător și armonios. Regula pune frâu tuturor pornirilor nărăvașe, care ar putea să ne abată de la lucrarea noastră și să strice întreaga așezare a lucrurilor, mânându-ne într-o direcție greșită, cum este de exemplu postirea exagerată. O plantă tânără este îngrădită cu nuiele sau legată de una mai viguroasă, pentru ca să poată sta dreaptă și să crească tot astfel. Cel ce crește fără nicio regulă este neînvățat și neîncercat; nu știe să facă mai nimic, iar pe cele știute le face strâmb. Pe altele le face după pravilă, dar nu la momentul și locul potrivit.
Acest pericol nu e deloc de neglijat: fără o regulă, fără un sprijin, neînvățatul se prăbușește și căderile urmează de îndată. Pentru el, toată lucrarea depinde de prezența de spirit, de pricepere și de dorință, însă cum să crezi că acestea sunt niște temelii statornice, pe care să poți zidi oricând? Nu poți avea necontenit aceeași prezență de spirit, iar priceperea are nevoie de mult sfat și, în afară de asta, nu este mereu trează și pătrunzătoare – se poate înșela foarte ușor. Și arată-mi pe cel care are o dorință statornică la nesfârșit.
Iată de ce, unde nu este o regulă, se ivesc fără întârziere abaterile, greșelile, omisiunile, întreruperile, pe când regulile au următoarea lucrare: fie că vrei, fie că nu vrei, continuă după regulă și vei spori, întreruperi nu există sau ruperi de ritm, iar lucrarea merge înainte. Și altceva: cum altfel vei putea să-ți biruiești bunul plac și părerea de sine, aceste înclinații extrem de primejdioase?
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Editura Bunavestire, 1999