(…)Lucrul cel mal important al vieţii noastre este starea inimii şi aşa cum este cineva în inima sa, aşa îl are şi Dumnezeu, indiferent de orice deosebiri şi întâietăţi vizibile. Vreau şi astăzi să vă opresc atenţia asupra aceluiaşi gând, ca să vă învăţ să vă preţuiţi cum se cuvine mişcările lăuntrice şi să vă pregătesc să vă vegheaţi inima cu mai multă atenţie, să vegheaţi la tot ce intră şi ce iese din ea.
Pentru aceasta nu voi trece la consideraţii prea largi. Vă voi prezenta doar câteva cazuri şi câteva exemple din cuvântul Lui Dumnezeu şi din vieţile sfinţilor, pentru întărirea acestui adevăr.

Continuare …

Din momentul căderii strămoşilor noştri în păcat, tânguirea, plânsul şi tristeţea s-au înrudit cu firea omenească şi au ajuns să alcătuiască tonul fundamental al sentimentelor şi dispoziţiilor noastre sufleteşti. Şi cine dintre urmaşii celui dintâi creat, moştenitori ai firii omeneşti căzute, nu va mărturisi aceasta din propria sa experienţă?
Într-adevăr, ne place să ne veselim, dar ce înseamnă că sufletul, după cea mai aprigă veselie, se cufundă în întristare, uitând de toate desfătările, datorită cărora, mai înainte, uitase de toate?

Continuare …

“Ca sufletul să se înalţe către Dumnezeu şi să rămână cu el necontenit, trebuie în primul rând ca, de-a lungul întregii zile, să strigăm cât mai des spre Domnul cu fraze scurte, potrivit nevoii sufletului şi împrejurărilor în care ne aflăm. De pildă, când începi ceva, zi: “Binecuvântează, Doamne“; când sfârşeşti o treabă, zi: “Slavă Ţie, Doamne!” – şi nu numai cu limba, ci şi cu simţământul inimii. Scoate capul vreo patimă?

Continuare …

“Se spune că în dragoste. Nu, aşteptaţi puţin. Dragostea e odraslă, alcătuită din flori şi roade. Mai înainte trebuie curăţit pământul, arat, semănat, şi după aceea creşte. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Dar cei căutaţi cum se mântuiesc? Se dezbracă de omul vechi şi se îmbracă în omul nou. Mai înainte trebuie să se dezbrace, să dea jos şi să arunce toată vechitura patimilor şi a păcatelor, după care se vor naşte şi cele nou-nouţe.

Continuare …

– Aţi dori să vă învăţaţi cu rugăciunea?… Rugaţi-vă mai des şi mai sârguincios, şi vă veţi învăţa cu ea. De altceva nici nu este nevoie. Dacă vă veţi osteni cu răbdare, cu timpul vi se va naşte rugăciunea neîncetată.

Continuare …

Iată o scurtă explicație generală a semnificației crucii:
Domnul a plinit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce;
Pe Cruce, El a rupt zapisul păcatelor noastre;
Prin Cruce, ne-a împăcat cu Dumnezeu și cu Tatăl;
Prin Cruce, a pogorât peste noi darurile harului și toate binecuvântările Cerului.
Așa este crucea Domnului prin ea însăși.
Fiecare dintre noi se face părtaș puterii ei mântuitoare numai prin propria sa cruce. Crucea persoanală a fiecăruia, când se unește cu Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere și orice dar desăvârșit.

Continuare …

“Iată ce se întâmplă cu mine: câteva zile dispoziţia sufletească este mai bună, vin mai des în fire şi mă rog chiar şi la muncă, după care vine iarăşi o oboseală şi o lenevire, voinţa slăbeşte, nici nu mai am dorinţa de a mă îndeletnici cu cele duhovniceşti; pe urmă starea asta trece din nou şi apare o dorinţă, măcar firavă, de a mă ruga”.

Continuare …

Grijile vieţii ne sufocă până într-atât, încât n-avem timp nici să ne rugăm. Aceasta este izbânda vrăjmaşului. Casa, îmbrăcămintea, mâncarea şi multe alte lucruri sunt absolut necesare pentru buna vieţuire a omului. Deci trebuie să ne îngrijim pentru dobândirea lor. Aceasta nu este păcat. Aşa a voit Dumnezeu să rânduiască viaţa noastră. Diavolul, lucrătorul tuturor răutăţilor însă se osteneşte neîncetat să preschimbe orice bine în rău şi distruge grija binecuvântată, măsurată şi sănătoasă, într-una iraţională, continuă şi obsesivă, care întunecă mintea şi strâmtorează inima.

Continuare …

„Nu trâmbiţa înaintea ta”, a poruncit Domnul (Matei 6, 2), şi, totuşi, aproape toţi trâmbiţează sau, mai bine zis, aproape la toţi se trâmbiţează. Cineva se apropie de inimă, pune lângă ea gura sa şi trâmbiţează, iar omul ascultă şi este încântat. Măcar de ne-ar potoli gândul că sunetul acestei trâmbiţe, chiar dacă, să zicem, este a noastră, totuşi el este produs de o putere străină nouă! Iar asta nici măcar nu ne trece prin minte; dimpotrivă, lauda ni se pare atât de dreaptă, încât a te pune de-a curmezişul ei este oarecum nepotrivit.

Continuare …

Nu rareori se întâmplă ca oamenii care merg pe calea bunei vieţuiri creştineşti, brusc şi, după cât se pare, fără nici un motiv, să înceapă să simtă în ei o paralizie a tuturor puterilor sufleteşti, în urma căreia le apare răceala faţă de toate nevoinţele duhovniceşti de până atunci. Celor ce se întreabă cum şi de ce se întâmplă acest lucru şi cum să lupte cu el, preasfinţitul zăvorât le scrie:

Continuare …

„Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele”. Acum, această rânduială s-a întors pe dos: oamenii îşi răstignesc trupul, dar nu împreună cu patimile şi poftele, ci prin patimi şi pofte. Cum îşi mai chinuiesc ei trupul, în ziua de azi, prin îmbuibare, beţie, fapte de desfrânare, dansuri şi petreceri! Nici stăpânul cel mai lipsit de omenie nu-şi chinuieşte astfel vita leneşă…

Continuare …