O, suflete păcătoase, suflete nerușinate, suflete care pururi ai urât viața cea plăcută lui Dumnezeu! Mult te vei mai lăsa târât de reaua deprindere cu gândurile viclene? Ce aștepți în nepăsarea asta a ta?
Ridică ochii tăi spre cer când acesta, ca o oglindă curată, slăvit luminează pământul cu stelele, și zi mirându-te: „Dacă stelele luminează cu atâta slavă, cu cât mai mult Drepții și Sfinții, care au făcut voia lui Dumnezeu, vor străluci cu lumina cea negrăită a slavei mântuitoare în ceasul când va veni Domnul?”

Continuare …

Tu zici „Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcina în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decât prin vârtutea şi vrednicia cea dinlăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avraam şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricând, atâta vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt împlinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă să fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât mai ţine această proptea a orbirii tale.

Continuare …

Acesta se exprimă în universala dorinţă pentru binele suprem şi se vede şi mai clar în nemulţumirea universală faţă de tot ceea ce este creat de om. Ce arată această nemulţumire? Ea arată faptul că nimic din ceea ce a fost creat nu este în stare să mulţumească duhul. Duhul vine de la Dumnezeu, el Îl caută pe Dumnezeu, el vrea să Îl guste şi, rămânând în legătură vie şi supus faţă de Dumnezeu, se odihneşte în el. Când ajunge la aceasta, el se află în pace, pe care nu a putut-o avea anterior. Oricât confort şi fericire omenească are o persoană, ea are foarte puţin.

Continuare …

În loc să paralizezi de deznădejde, mai bine să îţi pregăteşti inima pentru nevoinţe ascetice, învăţând din căderea de faţă o lecţie de smerenie şi avertismentul de a nu păşi prin locuri lunecoase, unde inevitabil vei cădea. Dacă nu striveşti păcatul prin pocăinţă sinceră, atunci prinzând cât de cât putere înăuntrul tău te va târî fără putinţă de scăpare în adâncul mării păcatului. Păcatul te va stăpâni şi vei fi nevoit să o iei iar de la capăt, de la prima luptă.

Continuare …

Fiecare dintre noi are păcate, rătăciri, greşeli, amărăciuni şi necazuri – şi totuşi, toate acestea n-ar trebui să existe între noi, de vreme ce fiecare dintre noi are îngerul său păzitor. De ce se întâmplă aşa? Bineînţeles că îngerii n-ar îngădui aceasta dacă nu am fi vinovaţi noi înşine. Iar de vreme ce ei îngăduie, asta este fie pentru că singuri nu lăsăm ajutorul îngeresc să ajungă la noi, fie pentru că prin impotriva-lucrarea şi impotriva-asezarea noastră sufletească nimicim şi abatem de la noi toate strădaniile îngerilor de a împreună-lucrarea cu noi în bine.

Continuare …

Continuare …

(…) şi, totuşi, aproape toţi trâmbiţează sau, mai bine zis, aproape la toţi se trâmbiţează. Cineva se apropie de inimă, pune lângă ea gura sa şi trâmbiţează, iar omul ascultă şi este încântat. Măcar de ne-ar potoli gândul că sunetul acestei trâmbiţe, chiar dacă, să zicem, este a noastră, totuşi el este produs de o putere străină nouă! Iar asta nici măcar nu ne trece prin minte; dimpotrivă, lauda ni se pare atât de dreaptă, încât a te pune de-a curmezişul ei este oarecum nepotrivit.

Continuare …

„Adeseori se strecoară în tonul meu o notă de insistenţă; nu suport să fiu contrazisă, şi deseori îmi jignesc aproapele vorbind tăios.”
Mai pe şleau, ar fi trebuit să ziceţi: „Vreau să fiu împărăteasă în cercul meu, ca totul să se mişte după porunca mea.” Aceasta este iubirea de stăpânire, una dintre fiicele întâi-născute ale trufiei, tovarăşa întărâtării şi a mâniei. Iată în care tagmă vă aşază mişcările şi faptele ce se strecoară câteodată în dumneavoastră!

Continuare …

[Evr. 11, 33-40; 12, 1-2; Mt. 10, 32-35, 37-38; 19, 27-30]. Sfânta Biserică săvârşeşte pomenirea sfinţilor în toate zilele anului; dar întrucât sunt şi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu care s-au nevoit neştiuţi de nimeni, nedescoperiţi Bisericii, aceasta, cu ţelul de a nu-i lăsa lipsiţi de cinstire, a rânduit o zi în care proslăveşte pe toţi cei ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, ca să nu rămână nici unul neproslăvit de ea.

Continuare …

Se pare că este foarte clar şi că nu necesită lămuriri. Sufletul doritor de curăţie, şi mai ales, cel ce a gustat deja din dulceaţa liniştii lăuntrice, nu poate să nu sufere când se stârnesc în el patimile murdare sau când i se tulbură în vreun fel liniştea lăuntrică. El este atunci, nemulţumit de sine şi se mânie din pricina stării neplăcute în care se află. Dorind să se păzească pe viitor de asemenea situaţii, el trebuie să-şi impună regulile cunoscute pentru respingerea cauzelor acestei stări.

Continuare …

(…)Lucrul cel mal important al vieţii noastre este starea inimii şi aşa cum este cineva în inima sa, aşa îl are şi Dumnezeu, indiferent de orice deosebiri şi întâietăţi vizibile. Vreau şi astăzi să vă opresc atenţia asupra aceluiaşi gând, ca să vă învăţ să vă preţuiţi cum se cuvine mişcările lăuntrice şi să vă pregătesc să vă vegheaţi inima cu mai multă atenţie, să vegheaţi la tot ce intră şi ce iese din ea.
Pentru aceasta nu voi trece la consideraţii prea largi. Vă voi prezenta doar câteva cazuri şi câteva exemple din cuvântul Lui Dumnezeu şi din vieţile sfinţilor, pentru întărirea acestui adevăr.

Continuare …

Din momentul căderii strămoşilor noştri în păcat, tânguirea, plânsul şi tristeţea s-au înrudit cu firea omenească şi au ajuns să alcătuiască tonul fundamental al sentimentelor şi dispoziţiilor noastre sufleteşti. Şi cine dintre urmaşii celui dintâi creat, moştenitori ai firii omeneşti căzute, nu va mărturisi aceasta din propria sa experienţă?
Într-adevăr, ne place să ne veselim, dar ce înseamnă că sufletul, după cea mai aprigă veselie, se cufundă în întristare, uitând de toate desfătările, datorită cărora, mai înainte, uitase de toate?

Continuare …