Sfinții părinți ne învață

Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi?

Mântuiește-mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu” (Psalmul 7, 1-2)
Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi?
De mântuire au nevoie mai ales cei slabi; de izbăvire, cei care sunt ținuți în robie. De aceea, cel care are în el însuși slăbiciunea, dar primește în sine credința, este condus la mântuire de propria sa credință.

Continuare …

Sf. Paisie de la Neamţ: Scumpe suflete al meu, nu amâna sfânta pocăinţă

Adu-ți aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a fă­cut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimîntă şi toate puterile ce­reşti îl proslăvesc neâncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta po­căinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru pă­catele tale.

Continuare …

Învăţăturile lipsite de temeinicie nu pun rânduială bună în viaţă

Să dăm respectul cuvenit cunoaşterii şi erudiţiei. Se poate spune că oamenii care au cunoştinţe profunde cu privire la natură, la omenire şi societate sunt ochii poporului. Totuşi, după cum nu fiecărui mădular al trupului îi este dat să fie ochi, nu fiecărui membru al societăţii îi este dat să fie savant – însă reproşurile acerbe la adresa ignoranţei şi laudele aduse instruirii înţelese într-un fel tulbure au semănat în unii oameni ideile mărginite potrivit cărora învăţământ vrednic de acest nume este doar cel savant, că a educa înseamnă a preda ştiinţele, că cei educaţi trebuie să-l cinstească pe cel care trecut deja prin câteva cicluri de lecţii.

Continuare …

Nu mai iubești cele pământești? Te pasc alte pericole

Când sufletul nostru începe să nu mai poftească lucrurile frumoase ale pământului, se furişează de cele mai multe ori în el un gând de trândăvie, care nu-i îngăduie să stea cu plăcere nici în slujba cuvântului şi nu-i lasă nici dorinţa hotărâtă după bunurile viitoare; ba îi înfăţişează şi viaţa aceasta trecătoare ca neavând niciun rost şi fiind cu totul incapabilă de vreo faptă vrednică de-a fi numită virtute; şi însăşi cunoştinţa o dispreţuieşte, ca pe una ce a fost dată şi altor mulţi oameni, sau ca pe una ce nu ne făgăduieşte nimic desăvârşit.

Continuare …

Cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa

Gândurile, starea lăuntrică, dorinţele ne conduc viața. Așa cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă avem gânduri de pace, linişte, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăţie, atunci şi în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sânt pline de pace, linişte, dragoste desăvârşită şi bunătate.

Continuare …

Să primim insultele celorlalți fără să ne tulburăm

Să te străduiești cu orice chip să păstrezi pacea sufletească și să nu te tulburi de insultele celorlalți. Vei reuși asta dacă te înfrânezi prin orice mijloc de la mânie și-ți păstrezi mintea și inima cu trezvie de zvâcnirile necuviincioase.
Să primim insultele celorlalți fără să ne tulburăm, ca și când nu ne-ar fi adresate nouă.

Continuare …

Tăierea voii înseamnă lepădarea de omul cel vechi: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”

Tăierea voii înseamnă lepădarea de omul cel vechi: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.
Când nişte pelerini i-au înregistrat cuvintele şi convorbirea fără să ştie (fiind orb), s-a necăjit cumva şi a spus: „Da, vor să mă scoată sfânt. Pentru ce au venit la mine? Să vadă un sfânt sau un drac, cum sunt? Da, „Sfântul!”

Continuare …

Limba este sabie cu două tăișuri

Cine își reține și își înfrânează limba, acela își înfrânează și trupul. Cine își stăpânește limba, va scăpa de orice rău ce provine de la limbă. Limba este un rău neînfrânat. Mulți au căzut de ascuțișul săbiei, dar mai mulți din cauza limbilor, pentru că limba este sabie cu două tăișuri, care pe nesimțite înjunghie trupul și sufletul vorbăreților în deșert din adunările deșarte.

Continuare …

Pe Dumnezeu şi pe diavol nu-i poţi cuprinde în una şi aceeaşi privire!

Apa tulbure nu poate oglindi un chip. Nici Eva nu-L mai poate vedea pe Dumnezeu în oglinda întunecată a sufletului său. Se uită la pomul cunoştinţei binelui şi răului. Se uită şi în sufletu-i tulbure: nu-L mai vede pe Dumnezeu. Dumnezeu a lăsat-o singură. Pe Dumnezeu şi pe diavol nu-i poţi cuprinde în una şi aceeaşi privire! În cine să-şi mai afle Eva un reazem acum? Nu-l mai are decât pe satana.

Continuare …

Noi vrem să devenim buni şi, fiindcă nu putem, o cerem de la ceilalţi

Să nu deznădăjduim, nici să ne grăbim, nici să judecăm după lucrurile mărunte din afară. Dacă, de pildă, vedeţi o femeie goală sau necuviincios îmbrăcată, să nu rămâneţi la cele din afară, ci să pătrundeţi în sufletul ei. Poate este un suflet foarte bun şi are căutări existenţiale, pe care le manifestă prin acea înfăţişare excentrică.

Continuare …

Vino-ţi în fire şi nu-ţi urî sufletul

Vino-ţi în fire şi nu-ţi urî sufletul. Deschide-ţi ochii minţii tale şi vezi pe cei împreună cu tine, cum se nevoiesc, cum se sârguiesc, cum candelele lor le ţin, şi gura lor laudă şi slujeşte pe Mirele Cel fără de moarte; ochii lor iau aminte la frumuseţea Lui, şi sufletul lor înfloreşte şi se bucură! Ia aminte că S-a apropiat şi nu zăboveşte, că vine să veselească pe cei ce L-au aşteptat pe El!

Continuare …

Când omul începe să lucreze duhovniceşte, Dumnezeu îi dă, de pildă, şi câte o… „ciocolată”

Părinte, Dumnezeu ajută pe om mai mult la începuturile nevoinţei sale duhovniceşti?
Da, la primii paşi ai vieţii duhovniceşti, Dumnezeu ajută mult pe om, precum şi părinţii îi apără pe copiii lor mai mult atunci când sunt mici. Pe măsură ce cresc, nu se mai îngrijesc de ei atât de mult, deoarece copiii încep să-şi folosească mintea lor. La începutul nevoinţei sale, omul simte intens harul lui Dumnezeu.

Continuare …

Cine nu crede în Hristos nu poate dobândi Împărăţia cerurilor

Cei care se mândresc cu faptele lor bune şi nu au credinţă în Dumnezeu se aseamănă cu oasele morţilor îmbrăcate în haine frumoase, dar care nu îşi dau seama de frumuseţea lor. La ce-i foloseşte sufletului să fie îmbrăcat în fapte bune, dacă el este mort? Faptele trebuie făcute pentru Dumnezeu, cu nădejdea dobândirii Împărăţiei cereşti. Pentru cine te nevoieşti, dacă nu pentru Cel care are să-ţi dea toate darurile?

Continuare …

Cinci cuvinte despre rugăciune de la Sfântul Serafim de Sarov

1. Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte fapte creştineşti, indiferent cât de bune pot fi ele în sine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine, deşi ele servesc drept mijloace indispensabile de a atinge acest ţel. Adevăratul scop al vieţii noastre creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre posturi, rugăciuni, privegheri, milostenii şi orice faptă bună făcută în numele lui Hristos, ele reprezintă doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt. Dar ia aminte, fiul meu, numai fapta bună în numele lui Hristos ne oferă darurile Sfântului Duh.

Continuare …