Sfinții părinți ne învață
Părinte, de ce atunci când cad în mâhnire am gânduri de hulă?
‒ Ia, ascultă să vezi cum este. Atunci când aghiuţă te vede mâhnită, profită de aceasta şi îţi dă o „bomboană” lumească, un gând păcătos. După ce cazi prima dată, te duce la o mâhnire mai mare şi nu mai ai putere să te împotriveşti. De aceea, nu trebuie să rămâi niciodată în stare de mâhnire, ci să faci ceva duhovnicesc, care să te ajute să ieşi din această stare.
Să nu judeci pe nimeni, chiar dacă îl vezi cu ochii tăi păcătuind
Să nu judeci pe nimeni, chiar dacă îl vezi cu ochii tăi păcătuind. Domnul spune: Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Matei 7, 1). Iar Apostolul Pavel: Cine ești tu, cel ce judeci pe servul altuia? Pentru stăpânul său stă el în picioare sau cade. Dar se va ține în picioare, căci Domnul are putere să-l facă să stea drept (Romani 14, 4). De ce-i judecăm pe frații noștri? Întrucât nu ne străduim să ne cunoaștem pe noi.
Cel ce a biruit patimile a biruit şi mâhnirea
Când mâhnirea cuprinde sufletul, îl umple cu durere şi supărare. Nu-l lasă să se roage cu căldură şi să studieze Sfintele Scripturi cu luare aminte. De asemenea, îl lipseşte de blândeţe şi îngăduinţă în întâlnirile pe care le are cu fraţii şi îl face să respingă orice discuţie. Mâhnirea îl întristează mult şi îl istoveşte pe om.
Când sufletul se umple de mâhnire, începe să-şi iasă din fire.
Trebuie să faci ordine!
Tristeţea, după cum spun Părinţii, se apropie de monah mai ales în timpul amiezii. Îi provoacă o asemenea tulburare, încât nu mai suportă nici locaşul său, nici pe fraţii care-l înconjoară. Renunţă la studiu, cască des şi este cuprins de o puternică poftă de mâncare.
Demonul tristeţii, după săturarea pântecelui, îi şopteşte monahului să iasă din chilie şi să discute cu cineva, fiindcă doar aşa va scăpa de asta. Şi monahul, când este biruit, seamănă cu o frunză pălită care se linişteşte pentru puţin şi începe iar să se clatine într-o parte şi în alta.
Pofta trupească dispare prin dureri și suferință
Iubirea desăvârșită de Dumnezeu îi unește pe purtătorii acesteia cu Dumnezeu și între ei. Mintea celui care a dobândit iubirea nu cugetă la nimic care să fie în dezacord cu această iubire.
Liniștea, rugăciunea, dragostea și înfrânarea sunt cele patru arme cu ajutorul cărora se înalță sufletul la Cer.
Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inimă înfrântă şi smerită…
Cel ce doreşte să se mântuiască, trebuie să aibă inimă înfrântă şi aplecată spre pocăinţă după cuvântul psalmistului: Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inimă înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 19).
„Bucuria mea! Te rog, agonisește duh de pace!”
„Ce înseamnă să agonisești bani înțelegeți? La fel și cu agonisirea Sfântului Duh.”
Cea mai mare bucurie a vrăjmaşului este tulburarea păcii în familie
Chiar dacă nu am avut onoarea să vă cunosc personal, am auzit multe de la bieţii dumneavoastră consăteni despre cât de exemplară era viaţa familiei din care faceţi parte câtă vreme trăia tatăl dumneavoastră, şi ce duşmănie îngrozitoare vă desparte acum, încât mă văd nevoit să vă scriu, implorându-vă să vă veniţi în fire. Sunteţi fraţi! Încetaţi certurile, insultele şi acuzaţiile reciproce fără sfârşit! Nu daţi vrăjmaşului vostru această bucurie, căci el nu iubeşte nimic mai mult ca tulburarea păcii în familie.
Prin smerenie, chiar dacă nu ai fapte, multe păcate ți se iartă
Prin smerenie, chiar dacă nu ai fapte, multe păcate ți se iartă. Iar faptele fără de smerenie nu-ți sunt de niciun folos; dimpotrivă, multe rele ne gătesc nouă faptele fără de smerenie. Așadar, prin smerenie arată-ți fărădelegile tale, precum am spus.
Mândria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinței
Mândria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinței. Necredinciosului îi dau acest sfat: să zică „Doamne, dacă exiști, luminează-mă și-ți voi sluji din toată inima și din tot sufletul”. Și pentru acest gând smerit și dispoziție de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreșit. Dar să nu spună: „Dacă exiști, pedepsește-mă”, căci dacă vine pedeapsa se poate să nu ai puterea de a mulțumi lui Dumnezeu și să aduci pocăință.
Legătura incorectă cu Dumnezeu
„Cel necuvios va cădea prin necuvioșia lui” (Pilde 11, 5). Necuvioșia este legătura incorectă cu Dumnezeu sau deplina uitare de Dumnezeu, de care ține și necredința în existența lui Dumnezeu, precum și în grija pe care El o poartă de zidirea Sa.
Unele suflete, strâmtorate fiind de năvala unor astfel de gânduri necuvioase, dar voind totuși să se arate oameni de ispravă, hotărăsc așa: „Voi fi drept, cinstit și uman fără să mă intereseze dacă există Cineva deasupra mea Care mă privește, îmi impune niște datorii și îmi va cere socoteală”.
„Blestemat este cel ce face lucrurile Domnului cu lenevire”
Ca să nu cazi în ticălosul viciu al lenevirii, care-ţi astupă calea desăvârşirii şi te-aruncă în mâinile vrăjmaşilor, trebuie să fugi de orice curiozitate, de orice ataşare pământească şi de orice afacere nepotrivită stării tale. Apoi, se cade a te sili să asculţi repede de orice povăţuire bună şi de orice poruncă a superiorilor şi părinţilor tăi duhovniceşti, făcând orice lucru la timpul cerut şi aşa cum le place lor.
Domnul nostru Iisus Hristos e milostiv, frumos şi negrăit de blând
Un frate de la noi de la Athos, din mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon, obişnuia să se roage neîncetat lui Dumnezeu să-i dea iertarea păcatelor lui. A început să cugete la Împărăţia Cerurilor şi gândea: „Mă voi mântui poate, dacă-L voi ruga pe Dumnezeu din inimă să-mi ierte păcatele, dar dacă în rai nu voi afla părinţii şi rudele mele, mă voi mâhni pentru ei, fiindcă îi iubesc. Ce fel de rai va fi însă pentru mine acesta, dacă acolo mă voi întrista pentru rudeniile mele ce se vor duce poate în iad?”
Cele mai multe necazuri și ispite se fac prin pierderea averilor
Vrăjmașul este biruit mai mult în cazul celui neagonisitor. Căci nu are cu ce-l vătăma. Cele mai multe necazuri și ispite se fac prin pierderea averilor. Dar ce poate să facă celor neagonisitori? Nimic. Să le ardă ogoarele? Nu le au. Să le strice animalele? Dar nu au nici din acestea. Să se atingă de cei dragi? Dar și de la aceștia și-au luat rămas bun de mult. Așadar, neagonisirea este cea mai mare pedeapsă împotriva vrăjmașului și comoară de mult preț a sufletului.
Ești smerit cu cugetul? Pune-te singur la încercare, și vezi de poți răbda nedreptatea
Cel ce este cu adevărat smerit, atunci când este nedreptățit, nu se tulbură, nici nu se apără în privința acestui lucru, de care a fost nedreptățit; ci primește clevetirile ca și cum ar fi adevărate și nu se îngrijește să-i convingă pe oameni că a fost clevetit, ci își cere iertare.
Nădăjduiţi în Mine şi Eu vă voi uşura de eforturile şi temerile voastre
Cei ce au nădejde statornică în Dumnezeu se apropie de El şi sunt luminaţi de strălucirea luminii veşnice.
Omul care din dragoste de Dumnezeu nu se îngrijeşte de sinele lui are nădejde adevărată. Crede că pentru el se va îngriji Dumnezeu.
Vrăjmaşul diavol se străduieşte mai mult decât orice să-i răpună pe preoţi şi povăţuitori
În luptă există comandanţi şi căpitani care îi învaţă, îi povăţuiesc şi îi încurajează pe soldaţi pentru a purta lupta cea bună împotriva vrăjmaşului. Tot aşa şi în lupta duhovnicească, comandanţii sunt preoţii şi povăţuitorii care îi întrarmează pe creştini împotriva vrăjmaşului diavol cu cuvântul Domnului, îi învaţă şi îi povăţuiesc cum să-i stea împotrivă şi să se lupte. În luptă, inamicul se străduieşte mai întâi de toate să lovească şi să zdrobească pe comandanţii şi pe căpitanii părţii adverse pentru a aduce dezordine şi confuzie în toate trupele şi, astfel, să-i nimicească sau să-i captureze; de înţelepciunea comandanţilor şi căpitanilor depinde integritatea şi bunăstarea trupelor.