Fericit este omul care nu se mânie degrab şi nu primeşte mânia. Cel ce nu este stăpânit de duhul iuţimii, nu supără pe Duhul Sfânt. Un om blând ca acesta, de toţi se slăveşte, de îngeri se laudă şi este iubit de Hristos. Trupul şi sufletul acestuia, totdeauna este sănătos. Iar cel ce este stăpânit de duhul iuţimii, se mânie de multe ori pentru nimic şi-şi ucide sufletul său.
Să ne păzim, așadar, fraților, nu numai de mâncarea în ascuns, dar și de săturarea de bucatele puse înaintea noastra la trapeză. Da, vă îndemn și nu încetez îndemnându-vă, să va aduceți amine de sfânta săptămână care a trecut.
Socotiți-vă folosul care vine din postire, din priveghere și din psalmodie, dar și mâhnirea, fericirea, tăcerea [2 Cor.7, 11]. Fiindcă atunci mănăstirea îmi pare a fi nelocuită de oameni, ci locuită numai de îngeri, pentru faptul că nu se mai aude în ea niciun cuvânt lumesc, ci numai doxologia înălțată de către noi lui Dumnezeu, care este o lucrare a îngerilor.
În timpul bolii trebuie mai întâi să ne silim a mulţumi lui Dumnezeu, iar atunci când sufletul gustă dulceaţa şi tihna pe care le aduce această mulţumire se grăbeşte singur spre ea, ca spre un liman. El se grăbeşte într-acolo fugind de valurile grele ale cârtirii, puţinătăţii de suflet şi întristării.
Postul risipeşte şi alungă cum alungă soarele ceaţa, întunericul inteligibil şi acoperământul păcatului aşezat peste suflet. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în care nu răsare, ci pururea străluceşte Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Luându-şi împreună-lucrătoare privegherea, postul înmoaie învârtoşarea furişată în inimă şi în locul lăcomiei dinainte, face să ţâşnească izvoarele străpungerii inimii; lucru pe care să râvnim să se facă şi în fiecare din noi înşine, rogu-vă fraţilor!
Postul, acest medic al sufletelor noastre, obișnuiește să domolească unuia fierbințelile și mișcările trupului, altuia să-i îmblânzească irascibilitatea, altuia îi alungă somnul, altuia îi trezește râvna, altuia îi curăță mintea și o face din nou liberă de cugetele rele, altuia îi domolește limba nedomolită și o reține ca și cu un frâu prin frica lui Dumnezeu, nemailăsând-o să rostească cuvinte nefolositoare și putrede; altuia îi ocrotește nevăzut înălțările și-i fixează ochii și nu-i lasă să se mai poarte cu curiozitate încolo și încoace, și îl învață să se privească pe sine însuși și să-și aducă aminte numai de păcatele și lipsurile sale.
Rugăciunea este cea mai însemnată dintre lucrările omeneşti, fiindcă prin rugăciune duhul omului intră în împărtăşire nemijlocită cu Duhul Cel Dumnezeiesc.
Prin rugăciune intrăm în împărtăşire cu însuşi Dumnezeu.
Luaţi aminte, sărbătorile sunt zilele lui Dumnezeu. Legat de sărbători, în porunci nu se spune că „a şaptea zi este pentru voi şi plăcerile voastre”, ci mai degrabă, „a şaptea zi va fi ziua Domnului”. După cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, cei care nu jertfesc lui Dumnezeu aceste ceasuri de slujbe bisericeşti fură, cum s-ar zice, de la Dumnezeu, ceea ce îi aparţine de drept.
Tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu. Păcatele Îl alungă pe Dumnezeu, pe când supărările pe care ni le pricinuiesc ceilalţi Îl aduc aproape de noi, ca să ne apere.
„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23)
1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s-a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”
Mai există şi un alt medicament: postul. Copilul trebuie să înveţe să postească, cel puţin de două ori pe săptămână, miercurea şi vinerea. Să meargă apoi la biserică iar seara, când se termină spectacolele, tatăl să-l ia de mână şi să-i arate lumea care iese de la teatru. Să râdă de bătrânii care s-au dovedit mai fără minte decât tinerii, chiar decât cei foarte tinerei, pentru că n-au alungat flacăra dorinţei trezită în ei. Apoi să-l întrebe pe copil: „Ce crezi că au câştigat toţi aceşti oameni? Nimic altceva decât ruşine. S-au făcut de râs şi de ocară în ochii lumii care-i va judeca aspru”. Făcând aceasta, tatăl îi va spori mult sila copilului faţă de spectacolele şi de muzicile deşuchiate.
Harul Duhului, pentru a-l mântui pe om, trebuie să îl găsească pe el curat, ca să se odihnească peste el, fiindcă nu este vorba despre simpla eliberare din robia diavolului, ci despre împăcarea şi împrietenirea cu Dumnezeu.
Este vorba despre însăşi comuniunea cu Dumnezeu, este vorba despre înfierea de către Tatăl ceresc. Este vorba despre împărăţia Lui Dumnezeu, este vorba despre „numărarea împreună cu îngerii şi cu sfinţii lui Dumnezeu.”
– Rânduiala din Postul Mare –
– Adunându-ţi gândurile, cu smerenie mergi înaintea icoanei Domnului Hristos, şi plecându-ţi capul înaintea Judecătorului, zi acestea:
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. ( o metanie mare )
Scopul nostru nu este să condamnăm răul, ci să-l îndreptăm. Prin osândire, omul se poate pierde, pe când prin înțelegere și ajutor, se poate salva. Pe păcătos trebuie să îl privim cu iubire și respect pentru libertatea lui.
Când cineva din familia noastră sparge o vază, de obicei ne înfuriem, dar dacă, în acea clipă critică, facem o sforțare, arătăm înțelegere și iertăm paguba, am câștigat și sufletul nostru și pe cel al fratelui.
– Gheronda, la ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?
– La noblețe, la noblețea duhovnicească.
– Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocaință?
Dacă urmarea voastră nu va fi după puterea Sfintei Scripturi, atunci nici spre un folos nu vă va fi vouă toată munca şi nevoinţa vieţii voastre. Au nu ştiţi că urmarea dreaptă, după puterea Sfintei Scripturi, cap este?
Iar dacă capul va fi tăiat, ce folos de trup? Adică, dacă va fi urmarea împotrivitoare asupra Sfintei Biserici şi asupra puterii Sfintei Scripturi, ce folos va fi de multa nevoinţă? Că măcar şi pe morţi de va învia, unul ca acesta nu se va mântui.
O, cât de minunat e să vieţuieşti curat, îngereşte, fără tulburare şi întristare, împreună cu chipurile îngereşti şi cuvioase! Unui suflet care vieţuieşte astfel, Domnul i-a făgăduit viaţă veşnică şi odihnă întru odihna veşnică, îi va dărui bucurie netrecătoare şi veselie neîncetată, îi va zice acestuia: „Cât de frumoasă eşti, draga mea, şi nici o pată-n tine nu este” (Cântarea Cântărilor 4, 7). Şi îi va fi lui acolo hrană, băutură şi desfătare necurmată harul Preasfântului Duh. Unii ca aceştia vor cânta înaintea scaunului lui Dumnezeu cântare nouă, pe care nimeni altul nu o poate cânta, decât cei care nu s-au spurcat cu femei şi sunt feciorelnici – grăieşte Văzătorul a toată taina (Apocalipsa 14, 1-4).
Sufletul nu poate avea pace daca nu se va ruga pentru vrajmasi. Sufletul care a fost invatat de harul lui Dumnezeu sa se roage iubeste si-i este mila de fiecare faptura si indeosebi de om, pentru care Domnul a patimit pe cruce si sufera cu sufletul pentru noi toti.
Domnul m-a invatat sa iubesc pe vrajmasi. Fara harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrajmasi, dar Duhul Sfant ne invata iubirea, si atunci ne va fi mila chiar si de demoni, pentru ca s-au dezlipit de bine si au pierdut smerenia si iubirea de Dumnezeu.