Scopul nostru nu este să condamnăm răul, ci să-l îndreptăm. Prin osândire, omul se poate pierde, pe când prin înțelegere și ajutor, se poate salva. Pe păcătos trebuie să îl privim cu iubire și respect pentru libertatea lui.
Când cineva din familia noastră sparge o vază, de obicei ne înfuriem, dar dacă, în acea clipă critică, facem o sforțare, arătăm înțelegere și iertăm paguba, am câștigat și sufletul nostru și pe cel al fratelui.
– Gheronda, la ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?
– La noblețe, la noblețea duhovnicească.
– Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocaință?
Dacă urmarea voastră nu va fi după puterea Sfintei Scripturi, atunci nici spre un folos nu vă va fi vouă toată munca şi nevoinţa vieţii voastre. Au nu ştiţi că urmarea dreaptă, după puterea Sfintei Scripturi, cap este?
Iar dacă capul va fi tăiat, ce folos de trup? Adică, dacă va fi urmarea împotrivitoare asupra Sfintei Biserici şi asupra puterii Sfintei Scripturi, ce folos va fi de multa nevoinţă? Că măcar şi pe morţi de va învia, unul ca acesta nu se va mântui.
O, cât de minunat e să vieţuieşti curat, îngereşte, fără tulburare şi întristare, împreună cu chipurile îngereşti şi cuvioase! Unui suflet care vieţuieşte astfel, Domnul i-a făgăduit viaţă veşnică şi odihnă întru odihna veşnică, îi va dărui bucurie netrecătoare şi veselie neîncetată, îi va zice acestuia: „Cât de frumoasă eşti, draga mea, şi nici o pată-n tine nu este” (Cântarea Cântărilor 4, 7). Şi îi va fi lui acolo hrană, băutură şi desfătare necurmată harul Preasfântului Duh. Unii ca aceştia vor cânta înaintea scaunului lui Dumnezeu cântare nouă, pe care nimeni altul nu o poate cânta, decât cei care nu s-au spurcat cu femei şi sunt feciorelnici – grăieşte Văzătorul a toată taina (Apocalipsa 14, 1-4).
Sufletul nu poate avea pace daca nu se va ruga pentru vrajmasi. Sufletul care a fost invatat de harul lui Dumnezeu sa se roage iubeste si-i este mila de fiecare faptura si indeosebi de om, pentru care Domnul a patimit pe cruce si sufera cu sufletul pentru noi toti.
Domnul m-a invatat sa iubesc pe vrajmasi. Fara harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrajmasi, dar Duhul Sfant ne invata iubirea, si atunci ne va fi mila chiar si de demoni, pentru ca s-au dezlipit de bine si au pierdut smerenia si iubirea de Dumnezeu.
Părintele Serafim observa cât de ușor ne luăm după „înțelepciunea lumească” atunci când ne lăsăm prinși de idei mărețe: „Este la modă acum să înveți despre Rugăciunea lui Iisus, să citești Filocalia, să mergi înapoi la Părinți. Dar nici acestea nu ne vor mântui – sunt lucruri care țin de cele exterioare.
Ele pot fi de folos, dacă sunt folosite cum se cuvine, dar dacă devin o patimă, cel dintâi lucru după care tânjeşti, atunci devin exterioare şi nu duc la Hristos, ci la Antihrist”.
Întrebaţi, de ce facem pomenire celor răposaţi? Fiindcă aşa ni s-a poruncit să facem. Iar că ni s-a poruncit aşa, se vede din faptul că în Biserica lui Dumnezeu nu au fost nicicând vremuri în care să nu se facă pomenire pentru cei adormiţi. Asta înseamnă că este o predanie de la Apostoli şi de la Domnul însuşi. Mintea noastră prăpădită însă îşi vâră pretutindeni nasul ţipând: „De ce?” şi iar „De ce?”. Cel mai bine este să-i dați cu credinţă tare un bobârnac peste nas, şi atunci va sta cuminte la locul ei.
Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc. Robul e nemulțumit că nu-i liber. Cel născut liber e nemulțumit că nu s-a născut în altă țară, mai cu vază, că nu-i dintr-o familie renumită prin noblețe, care să fie celebră. Cel de neam slăvit se plânge că nu-i putred de bogat; cel bogat se întristează că nu-i stăpân peste orașe și popoare; generalul se plânge că nu-i împărat, împăratul se plânge că nu stăpânește toată lumea de sub soare. Toate acestea îi conving pe aceștia că nu trebuie să mulțumească Binefăcătorului pentru ceva.
Judecarea [aproapelui] înseamnă a judeca şi condamna pe cineva pentru un anume păcat. Sfântul Grigorie Teologul spune că „nimic nu este mai plăcut pentru oameni decât a judeca [faptele] altora“.
Iar Sfântul Ioan Gură de Aur observă că „judecata adusă [asupra oamenilor] a doborât suflete şi le-a dus la pierzanie“.
Îmi scrii despre o întâmplare care v-a lăsat o impresie neplăcută. Ce e de făcut? Oamenii din vechime au hotărât că nu poţi trăi fără pilde, şi au adăugat că precum şi oala cu oala se ciocnesc, cu atât mai mult oamenii care vieţuiesc împreună, nu pot să o facă fără să a se ivi conflicte.
Şi aceasta se întâmplă îndeosebi din cauza divergenţelor de opinii referitoare la diferite lucruri: unul gândeşte pe parcursul lucrurilor într-un fel, iar altul altfel, unul este convins de dreptatea sa, care i se pare bine fundamentată şi de neclintit, iar celălalt se încrede în cugetările sale.
Dumnezeu ne iubeşte cu dragoste părintească pe noi păcătoşii şi necuraţii, ne iubeşte cu o dragoste ca cea pe care o are pentru Fiul Său Cel Unul-Născut. Celor ce sunt în stare să inţeleagă şi să simtă adâncimea şi nestinsa înflăcărare a acestei dumnezeieşti iubiri nu le trebuie poruncă. Dimpotrivă, unii ca aceştia s-ar simţi ruşinaţi să li se poruncească a iubi pe Dumnezeu.
Pentru ca inima noastră să fie pregătită şi aptă pentru primirea chemării lui Dumnezeu, trebuie s-o curăţim de tot răul, ca să nu existe în ea nici o răutate, nici o atracţie faţă de ceva, cu atât mai puţin faţă de ceva păcătos.
Aşa cum demult Domnul i-a chemat pe ucenicii Săi, aşa şi acum nu încetează să ne cheme la Sine pe fiecare dintre noi. Însă sufletele noastre s-au învârtoşat şi s-au lipit foarte mult de pământ şi noi nu auzim glasul Domnului, ci rămânem şi petrecem în starea noastră de împietrire.
Cu trecerea anilor, simţim din ce în ce mai mult foamea duhovnicească.
Citiţi Evanghelia în fiecare zi? Este absolut necesar, fie că citiţi pericopa din Evanghelia de rând (este trecută în Calendar), fie, dacă nu aveţi la îndemână un Calendar, citiţi 20-30 de versete în ordine cronologică, putând astfel să citiţi de la început până la sfârşit întreaga Evanghelie.
Auzi adeseori în biserică ecfonisul Pace tuturor! Pentru ca să-ţi aduci aminte că ai venit în biserica Dumnezeului păcii şi că trebuie să fii în pace şi cu Dumnezeu şi cu oamenii şi cu tine însuti: cu Dumnezeu, prin pocăinţă şi prin păzirea poruncilor, cu oamenii, prin înţelepciune, dreptate, milostenie, blândeţe şi răbdare; cu tine însuti, neângaduindu-ţi nimic potrivnic legii şi nesilindu-ţi conştiinţa.
Căditul icoanelor vrea să spună că, prin înomenirea Sa, Hristos a înmiresmat pământul, care răspândea duhoarea grea a păcatelor omeneşti; că sfinţii sunt înaintea lui Dumnezeu asemeni mirului bine-mirositor, că ei (sfinţii) prin rugăciuni ne-au umplut de mir cu bună-mireasma duhovnicească şi au alungat de la noi patimile rău-mirositoare.
Pentru multe se cuvine să ne rugăm, pocăindu-ne de păcatele noastre nenumărate, însă neâncetată și de temelie trebuie să fie rugăciunea pentru ca Domnul să curățească inimile nostre de răutate, să ne dea marile virtuți creștinești: blândețea, smerenia, sfânta dragoste. Nicicând să nu uitați rugăciunea cea mai însemnată – rugăciunea pentru dobândirea dragostei! Rugați-vă pentru aceasta cum vă va pune Dumnezeu în inimă – de pilda, astfel:
E bine, cum nu se poate mai bine, să faci fapte bune. Omul bun este împăcat cu sine, este prietenul lui Dumnezeu, este şi altora plăcut. Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile. De ce? Fiindcă, atunci când simţi o mireasmă plăcută, te opreşti fără să vrei să o miroşi. Priviţi înfăţişarea unui om care stăruie în fapte bune, chipul său. Cum arată la faţă? Ca şi un chip îngeresc.
Marele Vasile scrie către cel ce viețuiește în lume: „Căci, pentru dobândirea mântuirii, este nevoie de mai multe osteneli și de pază, după ce ai trăit în mijlocul curselor și al tăriei puterilor răzvrătite și după ce ai în jurul tău întărâtările păcatelor și trezești toate simțurile tale ziua și noaptea către dorința lor” (P. S. B. 18, Cuvânt ascetic (I), p. 62).