Iubirea îţi arată pe aproapele aşa cum te arată pe tine, şi te învaţă să te bucuri pentru binele aceluia, aşa cum te bucuri pentru cele bune ale tale, şi să-i accepţi defectele, precum le accepţi pe ale tale.
Să nu faceţi vreo greşeală: creştinismul este creştinism datorită Dumnezeului-Om; întru aceasta se află excepţionala sa semnificaţie, valoare şi putere. Hristos Domnul S-a întemeiat singur pe Sine, Persoana Sa divino-umană ca Biserică; deci, Biserica este Biserică datorită Dumnezeului-Om şi în Dumnezeul-Om. Tot ceea ce se află în Noul Testament se uneşte într-un singur adevăr imens şi atotcuprinzător.
Orice efort sau încercare de a armoniza creştinismul cu duhul vremii, cu mişcările trecătoare ale feluritelor epoci istorice sau cu regimurile politice nu face decât să elimine acea trăsătură aparte a creştinismului care face din el unica religie hristocentrică din lume.
„Vor veni zile când din cele ce vedeţi nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească.” Aşa sfârşesc toate frumuseţile acestei lumi. Ele par trainice şi veşnice, însă nu după multă vreme vezi că parcă nici n-ar fi fost: frumuseţea se ofileşte, slava apune, minţile îmbătrânesc, iar veşmintele se ponosesc. Toate lucrurile lumeşti poartă în sine o putere nimicitoare, care nu rămâne ca o sămânţă neîncolţită, ci e tot timpul în lucrare şi se îndreaptă fără de zăbavă către ţinta sa. „Chipul acestei lumi trece; ca un chip trece omul: strânge comori, şi nu ştie cui le adună pe ele”.
Și credința noastră este bună și dreaptă și fără prihană și afară de ea nu este alta. Dar credința dreaptă are nevoie și de o viață dreaptă și de fapte vrednice de credință, pentru ca viața să fie în acord cu credința, precum doi boi aleși și de Dumnezeu înjugați, prin care se și ară o arătură purtătoare de viață. Când însă avem credință dreaptă, dar viață întinată, atunci ne asemănăm unui om nebun care a înjugat porcul cu boul și se îndârjește să semene și să are, și să se hrănească de aici, și să trăiască, și să se izbăvească de moarte.
Despre starea de boală a sufletului din pricina păcatului iată ce spune dumnezeiescul Gură de Aur: „Aşa cum cei bolnavi îşi feresc ochii de lumina materială, din pricina slăbirii vederii, şi aşa cum se întorc de la principiile sănătoase, la fel şi cei bolnavi cu sufletul, înfierbântaţi de patimă, nu pot să îşi aţintească ochii cugetului către lumina adevărului. Căci la fel şi porcii se pleacă la cele de jos şi se apleacă spre pântece şi se tăvălesc în noroi şi nu simt că se umplu de cea mai groasă tină.”
Vă pomenesc mult și vă doresc binele cu osârdie, căci nu aveți în suflet decât râvnă vie pentru lucrarea mântuirii. Domnul v-a chemat. Să mulțumim Domnului! Nu pregetați însă a face, în ce vă privește, toate cele de trebuință. Domnul a început în voi lucrarea înnoirii duhovnicești. Credeți și nădăjduiți că Cel care a pus început va și desăvârși (vezi Filipeni 1, 6), dacă veți păzi râvna vie și nu vă veți lăsa de ostenelile potrivite.
Să nu iubești multele cuvinte și slava omenească. Altfel, nu în spate, ci chiar înaintea ochilor tăi demonii îți vor întinde curse și se vor bucura cu tine la vremea rugăciunii, căci atunci cu ușurință te vor trage și te vor ademeni cu gânduri străine.
Dacă vrei să te rogi curat, nu ceda vreunei pretenții trupești și nu vei avea la ceasul rugăciunii niciun nor care să te întunece.
Diavolul se străduieşte să ne facă să credem că tot ce ne învaţă el este bine. Ne şopteşte la ureche: „Nu vezi că ai dreptate? Te-a jignit! Răzbună-te!”. Şi, de multe ori, îţi va aduce în minte chipul celui cu care te-ai certat, făcându-te să te lupţi cu el în imaginaţia ta.
Asceza făcută cu discernământ, împreună cu smerenia şi dragostea, sfinţesc pe om foarte repede, chiar şi cu mai puţină osteneală trupească.
Cu cât înaintează cineva în viaţa duhovnicească cercetându-se pe sine însuşi, cu atât mai mult i se deschid ochii sufletului său şi desluşeşte mai bine greşelile sale şi multele binefaceri ale lui Dumnezeu.
Unde e mai multă putere, ca în această poruncă? Unui pahar de apă îi urmează răsplata cerească. Ia seama la nemărginirea iubirii de oameni. „Întrucât ați făcut, zice, unuia din aceștia, Mie ați făcut” (Matei 25, 40). Porunca e mică, iar câștigul ascultării e mare și răsplata de la Dumnezeu, bogată.
– Părinte, trebuie ca întotdeauna să ne mărturisim „crezul” nostru?
– Este trebuinţă de discernământ. Sunt momente când nu trebuie să vorbim şi momente când trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, căci altfel vom fi răspunzători.
– Ce înseamnă că, aflându-ne în toiul luptei, nu trebuie să luăm măsuri pentru viitoarea preîntâmpinare a ei?
– Se pare că este foarte clar şi că nu necesită lămuriri. Sufletul doritor de curăţie, şi mai ales, cel ce a gustat deja din dulceaţa liniştii lăuntrice, nu poate să nu sufere când se stârnesc în el patimile murdare sau când i se tulbură în vreun fel liniştea lăuntrică.
Se vindecă orbirea cumva prin surzenie, ciuma prin lepră sau foamea prin sete? Cu siguranţă, nu. Tot astfel nici răul nu se vindecă prin rău, ci răul prin rău creşte numai.
În lumea noastră omenească, răul se hrăneşte şi creşte prin rău. Chiar şi cel mai mic rău, totdeauna, în fiinţa sa, este legat de întregul rău din lume; iar omul, făcând răul, mai întâi de toate se afundă pe sine în marea răului.
Fericiți sunt cei milostivi, spune Scriptura, căci aceia se vor milui. Nu este pusă la urmă între fericiri mila. Și: „Fericit este cel care ia aminte la cel sărac și nevoiaș”.
„Bun este bărbatul îndurător și care dă cu împrumut”, și: „Toată ziua face milostenie și dă cu împrumut omul drept”. Să răpim fericirea, să ne chemăm înțelepți, să ne facem buni. Să nu-ți întrerupă mila nici noaptea.
Când te rogi în biserică, să stai în poziție de rugăciune. La asta te va ajuta dacă ții ochii închiși. Să-i deschizi numai dacă te cuprinde somnul sau trândăvia. Atunci să-ți îndreptezi privirea la vreo icoană sau la lumânarea care arde în fața ta.
Dacă în ceasul rugăciunii vei fi înrobit de cugete, smerește-te și cere-ți iertare zicând: „Am păcătuit, Doamne, cu cuvântul, cu mintea, cu fapta și cu toate simțurile mele”.