Frați și părinți, pentru ce trebuie să semene cultivatorul, decât negreșit ca să secere? Și pentru ce se ostenește neguțătorul, decât negreșit ca să câștige? Tot așa, și cel ce împarte cuvântul învățăturii ce altceva nădăjduiește de la osteneală, decât fără doar și poate sporirea și îmbunătățirea celor ce ascultă? Dar în cazul vostru nu știu cum lucrează păcatele mele, că nelucrător este cuvântul și, deși semănăm multe și ne ostenim, nu strângem, ca să zicem așa, nimic. Căci spunem și învățăm, și îndemnăm, și intră puterea cuvintelor în auzul vostru numai în ceasul în care se ține cuvântul și apoi, îndată uitându-l, rămâneți în greșelile voastre.
Dumnezeu te caută şi, căutându-te, te înconjoară cu toate semnele milostivirii şi grijii Sale: viaţa ta este a Lui şi toate cele necesare vieţii sunt, de asemeni, ale Sale: lumina, aerul, hrana, îmbrăcămintea, casa şi tot ce ai şi ce este în tine sunt ale Sale.
La origini, religia a fost maica eticii şi a tehnologiei. Mai înainte de toate, religia a fost un şuvoi ce izvora din adâncimi ascunse, etică un rău purtător de viaţă şi tehnologia, cu ajutorul făgaşelor artei, purta apa din acest rău prin toate arterele vieţii omului.
Dumnezeu i-a vestit omului legea credinţei, legea purtării şi cunoaşterea tehnologiei.
Sfânta Predanie este Evanghelia Domnului Hristos şi este Însuşi Domnul Hristos, pe Care puterea Duhului Sfânt Îl strămută în orice suflet credincios şi în toată Biserica. Tot ceea ce este al lui Hristos devine, prin puterea Duhului Sfânt, al nostru, al oamenilor – şi asta în trupul Bisericii. Duhul Sfânt, ca suflet al Bisericii, îl face ,,de un trup” cu Dumnezeu-Omul (Efeseni 3:6). Cu adevărat: Duhul Sfânt îndumnezeieşte prin har pe fiecare credincios. Ce este viaţa în Biserică?
De la intrarea sa în mănăstire, călugărul trebuie să se preocupe cu cea mai mare grijă şi atenţie de citirea sfintei Evanghelii. El trebuie să o studieze şi să şi-o întipărească în minte, pentru a avea învăţătura ei prezentă în suflet pentru orice intervenţie morală, pentru orice faptă, pentru orice gând. Aceasta este însăşi atitudinea Mântuitorului. Această atitudine însoţită de o promisiune şi de o atenţionare.
În toate zilele sale și în toate faptele sale, omul credincios știe că se duce la Dumnezeu și, pentru că știe, nu numai că nu se mândrește cu aceasta către nimeni, dar plin de cutremur și de grijă, totdeauna se străduiește să poată face fiecare pas spre Dumnezeu, în așa fel încât atunci când va ajunge în fața Lui, să nu-i fie rușine de niciun pas de pe tot drumul făcut până aici.
Când vei dori să începi vreo faptă bună, mai întâi pregătește-te pentru a înfrunta ispitele care vor fi îndreptate asupra ta. Să le înfrunți curajos și să nu te clintești în nădejdea ta întru Dumnezeu.
Când omul începe să trăiască cu credință fierbinte, vrăjmașul binelui îl întâlnește de obicei cu diferite și strașnice ispite pentru ca el, îngrozindu-se de aceasta, să înceteze fapta bună.
Sunt bucuros că aţi început să intraţi pe propriul făgaş. Grăbiţi-vă! Dar, vedeţi, nu vă îndulciţi prea mult cu fantasmele părerii de sine şi nu alungaţi gândurile de umilinţă. Aceasta este pentru noi cea mai cuviincioasă haină.
Care este învăţătura Părintelui Sofronie despre mântuirea oamenilor în general?
Se spune în Evanghelie: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” Contemplăm zidirea omului şi măreţia gândului lui Dumnezeu de a-l mântui pe om pentru veşnicie. Cum se împacă acestea cu faptul că puţini află calea cea îngustă care duce la viaţă?