Sfinții părinți ne învață

Calea smereniei și a cunoaşterii propriilor limite

Ava Isaia Pustnicul era un fin cunoscător al inimilor, al semnificaţiei autodisciplinei şi al necesităţii conştientizării propriilor limite, imperfecţiuni şi neputinţe. Una din expresiile lui preferate era typoson seauton („fă slujirile tale cu măsură” – Cuvântul IV, pp. 54-55). Astfel, ascetul se va păzi de excese sau exagerări, pe care Cuviosul Părinte le considera imbolduri ale celui rău. Spre pildă, el îşi îndemna cu blândeţe ucenicii să postească disciplinat şi cu măsură:

Continuare …

Sfânta Împărtăşanie este ca o alifie care tămăduieşte

Doreşti, Creştine, să ţi se ierte şi cele mai mici greşale, pe care ca un om le-ai greşit fie cu urechile, fie cu ochii? Apropie-te de Sfintele Taine cu frică şi cu inimă înfrântă şi ţi se vor lăsa, şi se vor ierta. Aceasta o adevereşte şi Sfântul Anastasie al Antiohiei: „De se va întâmpla să greşim, oarecare greşale mici şi de iertat, ca nişte oameni ce suntem, fie cu limba, sau cu urechile, sau cu ochii sau ne înşelăm şi cădem în mândrie, sau în întristare sau în mânie, sau în altceva asemenea, să ne osândim pe noi înşine şi să ne spovedim lui Dumnezeu şi aşa să ne împărtăşim, crezând că Sfânta împărtăşanie ne curăţă de aceste păcate pe care le-am făcut.

Continuare …

Nu vă duceţi la ei, că vă înşală! Nu este libertate acolo!

Cel ce însetezi după linişte, pace şi fericire, vino la Domnul! El şi numai El este viaţa, pacea şi liniştea. El îţi va risipi din inimă toate neliniştile, renăscând în ea alte griji şi alte căutări, nepământeşti; El îţi va stinge arsura necazurilor pământeşti şi va topi orice chemare a mângâierilor lumii.

Continuare …

Libertatea despre care nimeni nu mai vorbește astăzi

Să respectăm, vă rog, curăția, să ne păzim sfințenia. Pentru ce să ne pogorâm la necinste, cinstiți fiind? Pentru ce să ne îngrijim trupul mai mult decât se cuvine, pe care puțin după aceea îl vom lăsa mormântului? Pentru ce să socotim că plăcerea este dulce, când ea cu adevărat este durere ucigătoare? Căci plăcerea este undița diavolului. Plăcerea este veninul pierzaniei.

Continuare …

Dacă limba trăncăneşte şi vorbeşte în deşert, şi gândurile rătăcesc nu se concentrează la niciun lucru profund

Cu toţii aţi întâlnit în viaţă destui oameni, mai ales femei, care trăncănesc, trăncănesc şi iar trăncănesc la nesfârşit, fără vreo reţinere, şi limba lor nu mai oboseşte: meliţă, meliţă şi iar meliţă. Tot ce spun ei e deşertăciune, lucruri care nu aduc folos nimănui. Şi Sfântul Efrem Sirul se roagă lui Dumnezeu să-l izbăvească de grăirea în deşert. El se temea să nu cadă, să nu-l piardă limba, pe când aceşti nefericiţi guralivi nu se tem de nimic.

Continuare …

Cel ce nu face voile lui Dumnezeu este în cursa diavolului

Cel ce nu face voile lui Dumnezeu este în cursa diavolului. Că, precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului. Căci grăiește Domnul: „Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor”.

Continuare …

Grijile vieţii ne sufocă până într-atât, încât n-avem timp nici să ne rugăm

Aceasta este izbânda vrăjmaşului. Casa, îmbrăcămintea, mâncarea şi multe alte lucruri sunt absolut necesare pentru buna vieţuire a omului. Deci trebuie să ne îngrijim pentru dobândirea lor. Aceasta nu este păcat. Aşa a voit Dumnezeu să rânduiască viaţa noastră. Diavolul, lucrătorul tuturor răutăţilor însă se osteneşte neîncetat să preschimbe orice bine în rău şi distruge grija binecuvântată, măsurată şi sănătoasă, într-una iraţională, continuă şi obsesivă, care întunecă mintea şi strâmtorează inima.

Continuare …

Omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuieşte

Dumnezeu este foc mistuitor (Evr. 12, 29). Când un obiect se atinge de foc, el se schimbă: ori arde, ori se căleşte. La fel şi omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuieşte.
Focul este întotdeauna foc! Dar vedem că din atingerea de el rezultă fie cenuşă, fie oţel, în funcţie de ceea ce se atinge. La fel se întâmplă şi cu omul, şi totul depinde de ce anume va aduce el focului dumnezeiesc, adică în ce stare este omul când se atinge de Dumnezeu.

Continuare …

Cât de mult S-a smerit Hristos pentru noi

Ia seama, meditează, cugetă şi contemplă batjocoririle următoare:
Hristos e vândut de un ucenic, iar un altul se leapădă de El; toţi ceilalţi ucenici fug şi-L lasă singur. Ce mare necinste pentru Stăpânul nostru! Toată lumea vorbea că a fost atât de slab şi fără tărie de caracter, încât cel mai apropiat ucenic L-a urât din cauza răutăţilor şi L-a vândut. Celălalt L-a părăsit ca un amăgitor şi mincinos. Toţi ceilalţi ucenici, neiubindu-L cu adevărat, ci fiind făţarnici, la urmă L-au urât, L-au lăsat şi au fugit.

Continuare …

Iubind această lume, nu-L putem iubi pe Dumnezeu – şi nu ne putem mântui sufletul

În cuvintele nu iubiţi lumea (I Ioan 2, 15), lumea nu înseamnă deloc ceea ce înseamnă în cuvintele: căci Dumnezeu aşa a iubit lumea (Ioan 3, 16).
În cele din urmă, prin lume se înţelege neamul omenesc cel căzut, care este, în acelaşi timp, iubit de Dumnezeu. Dumnezeu datorită acestui lucru a şi hotărât să-l mântuiască, dându-L pentru el pe Fiul Său Cel Unul Născut.

Continuare …

Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El în adevăr

Frați și părinți, pentru ce trebuie să semene cultivatorul, decât negreșit ca să secere? Și pentru ce se ostenește neguțătorul, decât negreșit ca să câștige? Tot așa, și cel ce împarte cuvântul învățăturii ce altceva nădăjduiește de la osteneală, decât fără doar și poate sporirea și îmbunătățirea celor ce ascultă? Dar în cazul vostru nu știu cum lucrează păcatele mele, că nelucrător este cuvântul și, deși semănăm multe și ne ostenim, nu strângem, ca să zicem așa, nimic. Căci spunem și învățăm, și îndemnăm, și intră puterea cuvintelor în auzul vostru numai în ceasul în care se ține cuvântul și apoi, îndată uitându-l, rămâneți în greșelile voastre.

Continuare …

Când se împlinesc rugăciunile noastre

Când nu ne-a întrerupt din rugăciune nici o ezitare şi nici vreo deznădejde nu ne-a slobozit încrederea, ci am simțit din însăşi revărsarea rugăciunii că am dobândit ceea ce cerem, să fim si­guri că rugăciunile noastre au fost bine primite de Dumnezeu. Atât va merita să fie auzit şi să obțină cineva, cât va crede că poate fi văzut de Dumnezeu sau că Dumnezeu îi poate da.

Continuare …

Nu poţi să cunoşti Binele, dacă nu faci binele…

Ca să-L cunoşti pe Dumnezeu trebuie să te deschizi lui Dumnezeu cu toată fiinţa. Aici nu există cunoaştere fără comuniune şi fără împărtăşire reciprocă. Cunoaşterea lui Dumnezeu este astfel una transformantă, presupune asemănarea cu El. Nu poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu stând în afară de Dumnezeu.

Continuare …

Să ne rugăm ca Duhul să locuiască în sufletele noastre

Evlavios lucru şi fără de saţiu este pentru un suflet iubitor de Dumnezeu să-şi aducă aminte necontenit de Dumnezeu; dar îndrăzneţ lucru este a vorbi de cele despre Dumnezeu, pentru că mintea nu se poate urca până la măsura vredniciei Lui, iar cuvântul, la rândul său, exprimă slab cele pe care mintea le concepe. Dacă, deci, mintea noastră este mai prejos de înţelegerea măreţiei lui Dumnezeu, iar cuvântul este mai prejos şi decât mintea, nu este, oare, neapărată trebuinţă de tăcere, ca nu cumva prin slăbiciunea cuvintelor să punem în primejdie minunea vorbirii despre Dumnezeu?

Continuare …

Să nu zici „vai de mine, cât sufăr!”

Una dintre căile cele mai sigure pentru dobândirea Duhului Sfânt este cugetul smerit. Chiar dacă eşti om cinstit, bun, drept şi milostiv, chiar dacă ţii toate poruncile lui Dumnezeu, să te consideri mereu un rob nevrednic, un instrument în mâinile Celui Care lucrează. De altfel, este de ajuns o privire atentă la faptele noastre bune, chiar şi la cele mai mari virtuţi ale noastre, pentru ca să vedem cât de puţin valorează, încât să le numim virtuţi creştine. De exemplu, de câte ori dăm milostenie, dacă nu din slavă deşartă şi egoism, oricum din zgârcenie, precum cei care iau dobândă, adică nădăjduind că pentru o monedă pe care am dat-o săracului, vom primi de la Dumnezeu o sută sau o mie?

Continuare …