Cel ce doreşte să se mântuiască, trebuie să aibă inimă înfrântă şi aplecată spre pocăinţă după cuvântul psalmistului: Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inimă înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 19).
Harul Sfântului Duh este primit de toți creștinii prin Taina Sfintei Miruiri, când sunt unse toate membrele principale ale corpului, după cum a rânduit Sfânta noastră Biserică, paznicul veșnic al acestui har.
Mulți cred că iubirea este suficient să fie purtată în inimă. Dar în viața duhovnicească, iubirea are nevoie de forme prin care să se exprime și să rodească. Metaniile și nevoințele nu sunt un scop în sine, ci mijloace prin care omul ajunge la esență: întâlnirea vie cu Hristos. Dacă ele nu duc la această întâlnire, rămân goale.
Cuvânt de învățătură despre încercări, prigoană și nădejde
Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut Hristos a izbucnit furia lui Irod. Și tu, dacă te vei învrednici vreodată să-L slujești în vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei afla în mari primejdii.
„Într-o lume care ne îndeamnă constant la auto-promovare și mândrie, Sfântul Ioan Gură de Aur ne oferă o lecție surprinzătoare despre fragilitatea aroganței și forța de neclintit a omului smerit.”
„În aceste zile de bucurie, când privim spre peștera din Betleem, ne întrebăm adesea de unde vine puterea nemărginită a Maicii Domnului de a ne ajuta.”
Nicio făptură n-a iubit vreodată atât de mult pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Preasfânta lui Maică. Aceasta din două pricini: întâi fiindcă L-a născut fără de bărbat și al doilea pentru că a fost unicul și singurul ei Fiu. De aceea, dragostea ei a rămas neîmpărțită.
Concepția altor religii diferă față de creștinism prin aceea că vor să scape de suferință. În Ortodoxie, numai prin suferință scapi de suferință. Deci nu se poate salva lumea decât cu jertfă. (…)
