Sfinții părinți ne învață

Cel ce are smerita cugetare se sârguiește să fie călcat în picioare de toți

Datoria luptătorului lui Hristos este de a se încălța „întru gătirea Evangheliei păcii” (Efeseni 6, 15). Dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul, arătând că această încălțăminte duhovnicească este smerenia, spune că în loc de încălțăminte să-ți câștigi smerita cugetare, căci precum încălțămintea se calcă de toți, tot așa și cel ce are smerita cugetare se sârguiește să fie călcat în picioare de toți… Căci și fericitul David pe aceasta câștigând-o, zice: „Eu sunt vierme și nu om” (Psalmi 21, 6).

Continuare …

Dacă nu biruim o patimă grosolană, aceasta naște în inimă altă patimă

Sfinții Părinți, care au cercetat în adâncime tot ce se petrecea în inimile lor, care au înțeles căile prin care păcatul se dezvoltă în inima omenească, ne învață că toate aceste patimi sunt legate între ele în chip nemijlocit – altfel spus, dacă nu biruim o patimă grosolană, aceasta naște în inimă altă patimă, mai subțire, iar împreună atrag o alta, și așa mai departe. Această legătură nedespărțită dintre patimi poate fi comparată cu un lanț greu, în care suntem cu toții strâns înfășurați și pe care trebuie să îl rupem începând nu de la mijloc, nu de la capăt, ci de la început.

Continuare …

Roagă-te şi la biserică şi acasă

Căutăm şi batem – însă dăruirea este la voia Împărţitorului darurilor, Care împarte ca un stăpânitor cui vrea El. Aşadar, întrebuinţând cu osârdie toate mijloacele amintite, umblă aşteptând să te cerceteze Dumnezeu – Care, deşi este totdeauna gata, nu vine niciodată cu preaviz. Ca atare, creează condiţiile în care obişnuieşte harul să lucreze, ieşi, cum ar veni, întru întâmpinarea lui.

Continuare …

Când nu răspunde Dumnezeu la cererea noastră?

Dacă tu te rogi lui Dumnezeu ca să te scape de razboiul păcatului ce te apasă şi nu eşti auzit de Dumnezeu, apoi nu te întrista. Dumnezeu ştie mai bine ce îţi este de folos. Rugându-te lui Dumnezeu în timpul luptei, să nu zici: scapă-mă de cutare, sau de cutare, sau dăruieşte-mi cutare sau cutare.

Continuare …

Așa cum pentru fiecare boală există leac, la fel și pentru fiecare păcat există pocăința

Când ne pocăim sincer pentru păcatele noastre și ne întoarcem la Hristos cu toată inima, atunci Acela se bucură, face praznic și-i cheamă pe toți îngerii spre a le arăta drahma regăsită, adică icoana Lui împărătească. O ia pe umeri pe oaia rătăcită și o duce înapoi la Tatăl Său. Dumnezeu așează sufletul celui pocăit să locuiască în locașul celor binecuvântați, împreună cu aceia care niciodată nu s-au depărtat de Acesta.

Continuare …

Rugăciunea aduce minuni în viața noastră și a celor pentru care ne rugăm

Mult mă rănesc când văd monahi care acționează omeneşte, iar nu cu rugăciunea, spre a mijloci la Dumnezeu în lucrurile greu de izbutit omeneşte. Dumnezeu le poate aranja pe toate. Când cineva face o lucrare duhovnicească în chip corect, atunci chiar şi cu rugăciunea poate zidi mănăstiri, le poate înzestra cu toate cele absolut necesare şi poate aju­ta toată lumea. Nu este trebuinţă nici măcar să lucreze, ci ajunge numai să se roage.

Continuare …

Eliberarea de patimi îţi aduce iertarea de păcate

Iată, iubitule, treptele pe care le-a rânduit apostolul şi ucenicul Dragostei:
      1. Iubirea aproapelui;
      2. Dragostea este de la Dumnezeu;
      3. Cel ce iubeşte este născut din Dumnezeu;
      4. Cel ce iubeşte Îl cunoaşte pe Dumnezeu;
      5. Dumnezeu este Dragoste.

Continuare …

„Unde s-a săvârşit căderea în păcat, acolo a mers înainte trufia”

Trebuie să vă amintiţi cât mai des cuvintele Domnului – când veţi săvârşi toate cele poruncite vouă, să spuneţi: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut” (Luca 17, 10). Prin aceasta puteţi alunga semeaţa cugetare.
Oricum, întrucât suntem încă departe de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, trebuie chiar de nevoie să ne smerim şi să ne pocăim, după cum scrie Cuviosul Marcu Ascetul în „Cuvântul despre pocăinţă”.

Continuare …

Postul este strajă bună a sufletului, nădejde al trupului, armă pentru viteji și școala nevoitorilor

Postul este dar de demult, dar neveștejit, fără de vârstă, însă neîncetat înnoit, ce înflorește întru întreaga lui frumusețe.
Postul este strajă bună a sufletului, însoțitor de nădejde al trupului, armă pentru cei viteji, școală a nevoitorilor.

Continuare …

Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său

Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă. Frica lașă este o slăbire a credinței, arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute. Frica lașă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simțire plină de tremurare a inimii, clătinată și speriată de nenorociri îndoielnice. Frica lașă este lipsa încredințării. Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre.

Continuare …

Braţele Domnului sunt deja întinse spre tine. Tot ce-ţi rămâne de făcut este să alergi spre ele

S-a apropiat timpul de spovedanie şi după aceea clipa cea mai dulce a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele lui Hristos! Domnul să te binecuvânteze să le împlineşti pe amândouă cum se cuvine. Atât nevoinţele postului şi rugăciunii, cât şi tot ceea ce ai mai pregătit tu, duc către acest scop; aici ele sunt marcate cu semnul dumnezeiesc.

Continuare …

Cât de des aducem ca jertfă însăși inima noastră, însă fără roadă și curăție

Fiul lui Dumnezeu este jertfa adusă omului: oare omul se va da în lături să se jertfească lui Dumnezeu? Nu e răsplată omenească, alta în afara jertfei, care să fie vrednică de Dumnezeu. Prinoasele Vechiului Testament, fiind doar preînchipuiri, au fost desființate după împlinirea celor preînchipuite, însă miezul lor, care stă în arderea de tot lăuntrică, în tăierea-împrejur a inimii și umilința duhovnicească a rămas neschimbat.

Continuare …

Parabola aceasta este limpede și învățătura ei este minunată

Într-un orășel oarecare trăia un om foarte bogat. Casa lui era mică și părăginită. Bogatul nu voia să clădească o casă nouă, ci toți banii și-i strângea și îi aduna. Dar odată, într-o seară, i-a luat foc casa. A sărit din pat fără să se mai îmbrace, a înhățat în pripă bogăția agonisită și a țâșnit afară. Casa s-a prefăcut în cenușă, dar stăpânului nu i-a părut câtuși de puțin rău.

Continuare …