Cel ce pășește către starea de liniște fără să se abată, primește din belșug harisme duhovnicești.
„Doamne, Dumnezeul nostru, pacea Ta dă-ne-o nouă!”
Sfinții părinți ne învață
Credinţa mea Te vede Doamne
Ochii mei mi-au spus: „Noi nu-L vedem pe El”. Dar eu i-am liniştit cu cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost creaţi să-L vedeţi pe El, ci să vedeţi ceea ce este al Său”. Urechile mele mi-au spus: „Noi nu-L auzim pe El”. Dar eu le-am adus la ordine prin cuvintele: „Adevărul este că voi n-aţi fost create să-L auziţi pe El, ci să auziţi ceea ce este al Lui”.
„Părinte, te temi și tu de judecata lui Dumnezeu?”
Priviți smerenia sfinților, în ce sfințire se aflau inimile lor! Nici când erau trimiși de Dumnezeu în ajutorul oamenilor, cei cu adevărat smeriți nu primeau, fugind de prilejul de a fi slăviți. Astfel, Moise i-a zis lui Dumnezeu, când a fost chemat să scoată poporul din robia Egiptului: „Mă rog Ție, Doamne, trimite pe altul în locul meu, mai puternic, că eu sunt slab la glas și zăbavnic cu limba” (Moise era gângav).
Unde nu este smerenie, acolo își face loc mândria…
Mândria îi lipsește pe oameni cel mai mult de fapte bune și de ajutorul lui Dumnezeu: unde nu este lumină, acolo e întuneric, iar unde nu este smerenie, acolo își face loc mândria…
Dacă ne vedem păcatele, suntem nevoiți să ne smerim, pe când văzându-ne virtuțile ne îngâmfăm…
Scrieți că v-ați împăcat cu gândul că va trebui să purtați război cu propriile patimi până la sfârșitul vieții. Da, este nevoie neapărată: chiar și Sfinții Părinți, atâta timp cât nu ajunseseră la nepătimire și la pacea desăvârșită, aveau cu toții războiul lor; prin acest război ne cunoaștem neputința și așezarea sufletească rea, și ajungem, de nevoie, să ne smerim. Dumneavoastră însă vreți nu numai să fiți bună și să nu aveți nimic rău, ci să vă și vedeți cu desăvârșire bună. A vrea să fii bun este o dorință de lăudat, însă contemplarea propriilor calități este deja hrană pentru orgoliu.
Ce lucru este mai prețios decât harurile Sfântului Duh care ni se dau de sus?
Harul Sfântului Duh este primit de toți creștinii prin Taina Sfintei Miruiri, când sunt unse toate membrele principale ale corpului, după cum a rânduit Sfânta noastră Biserică, paznicul veșnic al acestui har.
Să-ţi iei lucrurile tale şi să pleci dacă tu nu vrei să te foloseşti
Printre îndatoririle pe care pururea-pomenitul Stareţ ne învăţa să le împlinim încă din primele zile ale înţeleptei lui povăţuiri erau şi cea a bunei rânduieli şi a programului, descriindu-ne în acelaşi timp neorânduiala în cele mai întunecate culori. Adesea ne spunea apoftegma Sfântului Efrem Sirul: „cei care nu au povățuitor cad ca frunzele”, ceea ce înseamnă, aşa cum ne spunea el, lipsa programului.
Nu există păcat pe care să nu-l poată dezlega pocăinţa
A nu merge în biserica lui Dumnezeu, a nu-ţi plini pravila, a fi neharnic la rugăciune şi la citirea Scripturilor, a întoarce spatele oricărei nevoinţe şi siliri de sine, de dragul desfătărilor, al plăcerilor şi deşertăciunilor, e lucru necuvios şi pierzător, fiindcă toate acestea duc în adâncul nepocăinței şi deznădejdii.
Fiecare faptă să fie îmbinată cu smerenia
Smerenia este o armă nebiruită împotriva tuturor curselor vrăjmașului, însă dobândirea ei nu este fără greutate și, mai ales, pentru cei ce trăiesc în lume, este de neînțeles. Referitor la voi, chiar dacă vă mustrați cu cuvântul, acestuia nu i se poate da crezare atât timp cât nu aveți adevărata smerenie a inimii.
Cel ce gândește de rău pe vrăjmaşii lui nu are în el iubirea lui Dumnezeu
Vă rog, fraţilor, faceţi o încercare. Dacă cineva vă ocărăşte sau vă dispreţuieşte, sau vă smulge ceea ce vă aparţine, sau prigoneşte Biserica, rugaţi pe Domnul zicând: „Doamne, toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i spre pocăinţă!”
Atunci vei purta în chip simţit harul în sufletul tău.
„Iubiți pe vrăjmașii voștri”
A-L cunoaște pe Dumnezeu este ceva solemn, liniștit, sfânt, trezește în suflet o profundă compătimire pentru toată omenirea. Acest atot-om este firea mea, trupul meu, viața mea și iubirea. Eu nu pot face abstracție de firea mea, să mă separ de trupul meu, sfâșiat în permanență de vrăjmășia unor „celule” împotriva altora, care împreună formează un unic organism.
Privegherea care salvează sufletul
Grija cu privire la mântuirea noastră trebuie să vină la timp, iar pricina pentru aceasta este pericolul iminent cu privire la mântuirea sufletului nostru. Cel ce este fără de grijă cu privire la mântuirea sufletului lui riscă un îndoit pericol: ori să fie răpit de moarte pe neaşteptate, ori să fie părăsit de harul lui Dumnezeu, în ambele privinţe răul este mare, fiindcă pierderea sufletului este moarte.
Darul iubirii: bucurie fără osteneală
Iubirea în sine e atât de frumoasă! Cu câtă bucurie și pace umple sufletul care o deține! Acesta este unul din marile ei privilegii. Celelalte virtuți, precum postul, privegherea, înfrânarea, sunt însoțite de o anumită osteneală și de multe ori provoacă celorlalți invidie.
Viaţa noastră este ca o clipă de veşnicie
Se cuvine să îndurăm totdeauna ceva cu mulţumire pentru Dumnezeu. Viaţa noastră este ca o clipă de veşnicie. De aceea, după cum zice Apostolul: Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, faţă de slava care va să se descopere pentru noi (Romani 8, 18). De aceea, rabdă în tăcere când te întristează vrăjmaşul şi numai Domnului deschide inima ta.
Fii smerit, teme-te de tine și de neputința ta!
Când vrăjmașul nu poate birui nici pe cei ce au fost robiți de păcat, nici pe cei ce luptă a se elibera de el, aleargă la cei îmbunătățiți duhovnicește, luptă împotriva lor cu mult meșteșug, făcându-i a uita de inamicul lor (diavolul), care-i lângă dânșii, îi atacă cu mare violență și îi hrănește. Ei își închipuie lucruri peste puterea lor, mai înainte de a ajunge la desăvârșire.
Din aceasta ia naștere neglijența față de rănile primite. Socotind aceste pofte și hotărâri ale săvârșirii ceva deja realizat, se mândresc în diferite chipuri.
Acestea sunt temeliile de nezdruncinat ale credinței în Hristos
Adevărata credință deține următoarele trăsături:
a) adeverește tainic pe cel ce crede în privința adevărului credinței sale;
b) îi călăuzește pașii pe calea adevărului;
c) îl umple de nădejdea cea veșnică, nemicșorată, curățită de toată frica și de toată căință, ce are în sine deplinătatea fericirii;
Dumnezeu există și Se face răsplătitor celor ce Îl caută pe El
„Fără credință este cu neputință să-I slujim cu faptele lui Dumnezeu.” Trebuie ca cel ce se apropie de Dumnezeu să creadă că Dumnezeu există și că Se face răsplătitor celor ce Îl caută pe El . Dar toată făptura ÎI laudă pe Creator, și cele neînsuflețite dau glas prin fapte, iar îngerii care au fost în necredință au fost lepădați de har ca necredincioși, predați fiind întunericului și focului.