
Noi ne luptăm împotriva duhurilor răutăţii, iar acestea se luptă împotriva noastră prin propriile noastre patimi




Fugi întotdeauna de ceea ce este prea mult și prea puțin în virtute, și caută cu osteneală calea de mijloc, ca să faci tot lucrul la vremea lui și cu măsura cuvenită.
Iată ce e prea mult: postul și privegherea prelungite, goliciunea, lanțurile și celelalte pe care țile iei asupră-ți mai presus de puterile tale; iar calea de mijloc e a mânca în fiecare zi, numai nu până la saț, a dormi potrivit și a te osteni și a face toate după predania cea credincioasă a Bisericii și după tipicul călugăresc – că oarecare din Părinți a zis: „Ce este peste măsură este de la demoni”.

Sfântul Proroc David spune despre oamenii din prezent, că toţi se vor abate de la calea dreaptă.
În pofida acestui fapt vă sfătuiesc, preaiubiţii mei, să păstraţi în voi, cu toate puterile, duhul bunei credinţe, adică să vă însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci când mâncaţi şi când beţi, ieşind din casă şi intrând, şi la începutul oricărei lucrări; cei împrejmuiţi cu Sfânta Cruce sunt înfricoşători pentru vrăjmaşul, cu toate că unora care gândesc greşit li se pare o nebunie să facă aşa, adică (spun ei): „ce vor zice ceilalţi despre noi?”

În orice necaz, şi în boală, şi în sărăcie, şi în strâmtorare, şi în nepricepere, şi în toate neplăcerile e mai bine să gândiţi şi să vorbiţi cu sine mai puţin, şi prin rugăciune, deşi scurtă, să vă apropiaţi de Hristos Dumnezeu şi de Preacurata Lui Maică, pentru că aşa va fugi duhul tristeţii amare, iar inima se va umple de nădejde în Dumnezeu şi de bucurie.
Ca şi când nu te-ar fi lovit necazul, ca şi cum nu ţi s-ar fi întâmplat nici o nenorocire, să spui:

Cred că nu ai virtuţile trebuincioase pentru mântuire: smerenie şi răbdare; învaţă-le pe acestea. Pentru că nemincinos este Dumnezeu, Care a zis: „Căutaţi şi veţi afla; cereţi şi vi se va da vouă” (Matei 7:7).
Iar dacă ţi s-ar fi dat aceste bunuri, atunci nu le-ai mai fi căutat şi ai fi căzut în mândrie. Aşa că, smereşte-te şi te roagă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa. Şi-ţi este de ajuns. Toate cele de trebuinţă, la vremea lor, ţi le va da Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Anatolie de la Optina, Filocalia de la Optina, vol.1, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 146

Îngâmfarea – această săgeată diavolească fină – răneşte în ascuns inima şi sămânţa ei este semănată în taină, astfel încât încetul cu încetul se dezvoltă în tine fariseul, iar apoi te dedai cu totul mândriei şi acesta este domeniul diavolului.
Luaţi seama, mai ales, să nu se strecoare în voi gândul hoţoman că trăiţi mai bine şi mai atent decât ceilalţi; el este atât de primejdios, încât, sălăşluindu-se ca bobul de mac în inimă, nici nu vezi cum creşte, până când ajunge la fariseul matur şi se dedă cu totul mândriei şi aşa mai departe. Iar înaintea lui Dumnezeu este mai bun un păcătos care se căieşte decât un drept care se mândreşte.

Nimeni nu te învinuieşte de nimic, doar tu însăţi încetează să-i învinuieşti pe alţii şi linişteşte-te. Nu are nici un rost să-i învinuieşti pe alţii; dacă ai dreptate desăvârşită, atunci fii liniştit/ă.
Conştiinţa curată îşi este ei însăşi liniştire; de ce să căutăm la alţii dreptate sau vină? Fiecare din faptele personale fie se va proslăvi, fie se va ruşina.
Sf. Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, p. 159

Dacă te tulbură faptele și păcatele aproapelui și-ți fură liniștea sufletească, amintește-ți despre aceasta:
a) Dacă greșeala aproapelui, pe care ai dori s-o îndrepți, îți tulbură liniștea ta sufletească și te enervează, atunci și tu greșești și, prin urmare, nu poți îndrepta greșeala prin greșeală, ea se îndreaptă prin blândețe.

Mântuirea este cu putință și în bogăție, și în sărăcie. Sărăcia în sine nu mântuiește, dar poți avea milioane, cu inima la Domnul, și să te mântuiești.
De exemplu Filaret cel Milostiv avea o avere enormă, dar prin ea și-a dobândit Împărăția Cerească ajutând celor săraci și în nevoi. Avraam a fost și el foarte bogat: bogăția lui în acele timpuri consta în mulțime de turme, însă aceasta nu l-a împiedicat să se mântuiască.

Trebuie să venim la slujbe până a începe să bată clopotele, ca sunetul lor să ne găsească în biserică. De ce? Pentru că atunci în biserică intră Maica Domnului. Cândva am citit despre aceasta, iar mai târziu, și despre părintele Paisie Kieveanul.
Acesta era un nevoitor – călugăr nebun pentru Hristos. Odată venise la vecernie; bătuseră clopotele, iar în biserică nu era nimeni. Paraclisierul, terminându-și treaba, ieșise și părintele Paisie a rămas singur.

Cuvioşii stareţi de la Optina au ajuns să fie pentru Rusia adevăraţi luminători ai credinţei vii. Puterea harului dumnezeiesc, care a umplut de bucurie şi dragoste inimile stareţilor, i-a făcut tămăduitori ai sufletelor omeneşti.
De aceea, cartea de faţă cuprinde învăţătura mântuitoare a stareţilor purtători de har ai Optinei. În ea au fost adunate sfaturi şi poveţe spicuite din vieţile, învăţăturile şi din mai mult de trei sute de scrisori nepublicate ale acestora.


Îndoielile, la fel ca și gândurile desfrânate și hulele, trebuie să le disprețuim, să nu le acordăm atenție. Disprețuiți-le – vrăjmașul-diavol nu va rezista, va pleca de la voi, căci toate gândurile desfrânate, hulele și îndoielile nu sunt ale voastre, atunci el vă va copleși, vă va doborî, vă va ucide.
Omul credincios, care Îl iubește pe Dumnezeu, nu poate huli, dar, cu toate acestea, observă în el două porniri: și iubește, și hulește. Evident că mai există o forță rea, care aduce îndoielile.
Sfântul Nicon de la Optina a fost ucenicul marelui Stareţ Varsanufie şi cel din urmă dintr-un lung şir de părinţi duhovniceşti ce începe cu Stareţii Moise, Antonie, Leonid, continuă cu Macarie, Ilarion, Amvrosie, Anatolie, Isaac, Iosif şi sfârşeşte cu Anatolie cel Tânăr, Nectarie şi Isaac cel Tânăr. El s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea acestuia şi închiderea Optinei a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931. După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.

„Pe vremea in care staretul Antonie conducea noul Schit al manastirii noastre, printre fratii din obste se afla si un monah cu o buna asezare calugareasca, dar care suferea de o patima bolnavicioasa, din pricina lipsei de odihna noaptea, din a carei cauza adesea nu venea la slujba de dimineata a obstii. In schit, ca si in manastire, Utrenia se canta la ora unu sau doua dimineata. Cu trecerea timpului, acest obicei a prins radacini intr-atat in calugarul nostru, incat a incetat cu totul sa se mai trezeasa la Utrenie. In acelasi timp, insa, ranile picioarelor parintelui Antonie s-au adancit atat, ca nici nu putea sa-si mai incalte ghetele, si de aceea nu mai venea la slujbele de obste, implinindu-si pravila de rugaciune la chilie.

Cuviosul Anatolie năzuia din tinereţe spre viaţa duhovnicească, însă mama sa nu i-a îngăduit să plece la mânăstire. Doar după moartea ei, la 15 februarie 1885, când era deja în vârstă de treizeci de ani, a venit administratorul de moşie Alexandru Potapov la Sihăstria Optina. În scurt timp, fratele Alexandru a fost binecuvântat să-i fie ajutor de chilie Cuviosului stareţ Ambrozie. Încă de acum a dobândit Cuviosul Antonie darul dragostei, al compătimirii, al înainte-vederii.

– Să nu plecaţi din biserică mai înainte de a se termina Liturghia, pentru că veţi pierde harul ce-l primiţi.
– Cînd intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetand neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gandul că Dumnezeu Se află alături de tine. Şi să nu-ti îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cat timp te afli înlăuntrul bisericii.