La începutul vieții mele la Athos îmi amintesc că am rugat pe un pustnic să-mi vorbească despre rugăciune. Observând în rugămintea mea dorința de a auzi despre rugăciunea cea înaltă, mi-a răspuns:
Hristos este calea noastră…
Pr. Sofronie Saharov
Educația copiilor începe din ziua căsătoriei…
Educația copiilor începe din ziua căsătoriei; trebuie ca soții să trăiască în rugăciune, cu frica lui Dumnezeu. Dacă mama se roagă atunci când este însărcinată, pruncul simte lucrarea rugăciunii. Mama, tot ceea ce face, cu rugăciune să facă. Să-l închine pe copil atunci când doarme, să se roage în timp ce-l alăptează sau când îi dă să mănânce.
Domnul vorbea cu poporul într-o limbă simplă
Domnul, câtă vreme a fost cu noi pe pământ, vorbea cu poporul într-o limbă simplă, plină de chipuri luate din viaţa de zi cu zi, pentru ca şi cei mai simpli să Îl poată înţelege. Astfel, explica apostolilor: „Vouă este dată a cunoaşte tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dară celorlalţi în pilde”.
Sf. Sofronie Saharov – Cum să trecem Marele Post ? (II)
Ce pregătire ne propune Starețul Siluan pentru întâmpinarea Paștilor? – Cu cât mai puternic va fi în noi Duhul, cu atât mai ușor vom uita toată rana și vom ierta toată jignirea pe care ne-o pricinuiește fratele, și cu atât mai bogat se va revărsa asupra noastră bucuria vieții veșnice. A se micșora – este un măreț act duhovnicesc înaintea lui Dumnezeu. Însuși Domnul S-a micșorat pe Sine. (16) Citim la părintele nostru Siluan cuvintele: „Harul trăiește în cei mai mici, iar nu în cei mai mari” (17) Așa i-a dat omul să înțeleagă: Cu cât mai mult se smerește omul, cu cât mai mult se avântă la nevoința însărăcirii – cu atât mai înalt se va afla înaintea lui Dumnezeu, și cu atât mai mare putința lui de a primi marele har. (18)
Sf. Sofronie Saharov – Cum să trecem Marele Post ? (I)
Ieri și azi m-a durut inima, și doare în mod curios… Și m-am rugat lui Dumnezeu: „Nu acum. Dă-mi să săvârșesc lucrul vieții mele.” Și iată, spre a-mi săvârși lucrul vieții, încep prin a vorbi cu voi despre cum să trecem Marele Post.
Ce este păcatul?
Păcatul, mai înainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Rădăcinile păcatului se află în adâncurile tainice, “mistice”, ale firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea lui.
Viaţa duhovnicească adevărată nu cunoaşte pierdere
Viaţa duhovnicească se confundă în zilele noastre cu o moralitate neinspirantă şi insipidă. Nu! Moralitatea este numai un prim pas, un prim pas primitiv de întoarcere la viaţa duhovnicească. Când citiţi Noul Testament vedeţi de câte ori Apostolii vorbesc de „noua viaţă în Hristos.” Este într-adevăr o viaţă în Duh. Viaţa duhovnicească este a trece de la viaţa noastră primitivă, biologică, pentru care nu am nici un cuvânt de prihană – dar este doar asta, că-i primitivă, şi se termină cu mormântul.
„Mare este un singur lucru: a ne smeri și a înfrânge mândria care ne împiedică a iubi…”
Oricât de bună ar fi şoseaua, şoferul tot mereu trebuie să regleze mersul automobilului: să schimbe viteza, să modifice puţin direcţia sau să se întoarcă ş.a.m.d. Aşa şi cu viaţa noastră: deşi înaintea noastră drumul ne este însemnat de Părinţi, de Apostoli şi de însuşi Hristos, totuşi mereu suntem nevoiţi să ne ţinem maşina pe acea linie care trebuie ţinută, pentru a nimeri ţelul nostru de pe urmă.
A-ți simți păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât cel de a vedea îngeri
Părinții spuneau că a-și simți păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât cel de a vedea îngeri. Și eu nu puțină vreme am fost orb duhovnicește: nu vedeam păcat în îndepărtarea mea de la Dumnezeul copilăriei mele. Eu „necunoscând am făcut” (cf. 1 Tim., 1-13).
Cu cât ne deschidem mai larg inimile, cu atât mai îmbelşugat Lumina Necreată va umple lumea noastră lăuntrică
Dumnezeu nu violează libertatea noastră, nu Se furişează El Însuşi înlăuntrul inimii noastre, dacă nu suntem dispuşi să-I deschidem uşa: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el” (Apoc. 3, 20). Şi cu cât deschidem mai larg, cu atât mai îmbelşugat Lumina Necreată va umple lumea noastră lăuntrică.
Dumnezeu înţelege mişcările tainice ale inimii şi ne răspunde la ele
Rugăciunea este un act lăuntric al duhului nostru. Ea se poate exprima în cele mai diferite forme. Nu rareori, ci destul de des, aceasta se exprimă prin tăcerea noastră în faţa lui Dumnezeu, tăcere pentru că Dumnezeu vede toată profunzimea gândurilor noastre, toate dorinţele inimii noastre, şi nu întotdeauna suntem capabili să le exprimăm în cuvinte. Dumnezeu înţelege mişcările tainice ale inimii şi ne răspunde la ele. … Eu mă tem puţin că nu dai atenţie chiar acestui lucru spus mai sus: ca tu eşti înclinată să crezi, aşa cum o fac mulţi, că rugăciunea înseamnă doar şedere în faţa icoanelor şi rostirea formulelor rânduite (de dimineaţă şi de seară sau a psalmilor).
Atunci când zicem rugăciunea aceasta, legăm cu Hristos o legătură personală ce scapă raţiunii
Dacă gândurile năvălesc asupră-ne şi ne opresc a ne ruga curat, trebuie să fim răbdători şi să strigăm „Doamne, miluieşte-mă!”. Prin această împotrivire activă preschimbăm, puţin câte puţin, firea omenească cea de după cădere, care face din noi fii ai celui dintâi Adam.
În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare…
Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi… așa cum nu veți găsi nici căsătoria impecabilă, nici copilul ideal.În Biserică nu intri ca într-un partid în care începi să judeci și să împarți dreptatea. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare.
Să refuzăm pe Hristos, să alegem calea lumii acesteia?
Ţelul cel mai înalt al omului – a deveni purtător al dumnezeieştii vieţi fără de început şi fără de sfârşit – presupune o deplină libertate. Însă viaţa zilnică ne arată că, din lipsă de cunoaştere şi de înţelegere, lumea trăieşte o nesfârşită tragedie.
După căderea în păcat sufletul omului a devenit câmpul de luptă între Dumnezeu şi diavol
Iubiţii mei fraţi şi surori, deschideţi-vă inima pentru ca Duhul Sfânt să întipărească acolo chipul lui Hristos. Atunci veţi fi, încetul cu încetul, vrednici să aveţi în voi bucuria şi întristarea, moartea şi învierea.
Lumea nu cunoaşte nimic mai nobil decât chemarea de a fi creştin. Dar cu cât scopul este mai înalt, cu atât realizarea lui este mai anevoiasă.
Evanghelia are oare „dimensiune politică”?
Orice luptă internațională sau de clasă este legată de violență: „Loviți-i pe vrăjmași”. Însă porunca lui Hristos spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștri”[1]. Această poruncă nu îngăduie deloc să coborâm Evanghelia la nivelul diviziunii fratricide a bunurilor materiale.
Din staturile Starețului Sofronie
– Amărăciunea pe care o simte cineva față de un alt semen, chiar dacă este pe bună dreptate, îmbolnăvește inima și duce la pierderea Harului lui Dumnezeu.