În Hristos, natura umană creată e îndumnezeită până la ultima ei desăvârșire, căci „întru El locuiește trupește toată deplinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).
În Hristos, natura umană creată e îndumnezeită până la ultima ei desăvârșire…
Pr. Sofronie Saharov
Preschimbaţi în rugăciune tot ceea ce aveţi de făcut
Viaţa în lume se întemeiază pe forţă, pe silnicie. Ţelul creştinului este dimpotrivă. Silnicia nu ţine de viaţa vecinică. Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui.
Între Dumnezeu şi om lucrurile nu sunt întotdeauna uşoare
Dumnezeu nu e întotdeauna uşor de suportat pentru om. In răstimpurile, în general extrem de îndelungate, în care harul îl părăseşte pe om, Dumnezeu poate să-i apară ca un tiran neînduplecat. Omul care, în ciuda eforturilor şi ostenelilor sale împinse până la extrem, se simte părăsit de milostivirea dumnezeiască, îndură astfel de suferinţe încât ar renunţa, dacă ar fi cu putinţă, la orice formă de existenţă.
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și lumea Ta.”
Cu cât ne smerim mai mult întru pocăință, cu atât mai repede rugăciunea noastră Îl dobândește pe Dumnezeu. Când pierdem însă smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne pot ajuta. Acțiunea în noi a mândriei, judecarea fraților, vrăjmașia față de aproapele, ne aruncă departe de Dumnezeu.
„Așa cum vorbim noi acum la telefon, așa să vorbești cu Dumnezeu, ca și cum ai ridica receptorul!”
Сând aveam de făcut ceva important, doream să am binecuvântarea Părintelui, ca să nu greşesc. De aceea în astfel de situaţii de multe ori îi telefonam adesea.
Impactul gândurilor rele
Când ne cercetează gânduri rele despre oricine ar fi, luptați-vă cu acel gând urât față de fratele sau sora voastră!
Oamenii au devenit indiferenţi față de mântuirea lor
Acedia, în sens etimologic, înseamnă „lipsa de grijă pentru mântuire”. Întreaga umanitate, cu rare excepţii, trăieşte în starea de acedie. Oamenii au devenit indiferenţi fata de mântuirea lor. Ei nu căuta viaţă în Dumnezeu, ci se mărginesc la formele de viaţă trupească, la nevoile zilnice, la plăcerile lumii şi la faptele de rutină.
A urma lui Hristos este a te deschide cugetului lui Hristos Însuşi
A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, a vieţui după poruncile lui Hristos ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă.
Rugăciunea Părintelui Sofronie Saharov pentru descoperirea tainei căii mântuirii
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Te rugăm şi Te implorăm nu ne lepăda de la faţa Ta şi nu Te mânia de fărădelegile noastre.
Prin auzirea cuvântului lui Dumnezeu se însufleţeşte omul spre credinţă, „care a biruit lumea”
„Întru început era Cuvântul, şi Cuvântul era către Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul… toate printr’însul s’au făcut” (1 Ioan, 1 şi 3).
Limba omenească are menirea să exprime realitatea diferitelor planuri: există planul vieţii – al necesităţilor vieţii; există planul apropiat de el şi cu toate acestea deosebit prin simţăminte şi patimi sufleteşti primitive; există limba demagogiei politice; există limba ştiinţifică, filosofică, poetică; în sfârşit, cea mai înaltă decât toate, limba Dumnezeieştii Descoperiri, a rugăciunii, a theologiei şi a altor raporturi dintre Dumnezeu şi oameni – limba Liturgică.
Mântuirea omului se săvârşeşte de către harul lui Dumnezeu cu condiţia neapărată a participării voii noastre libere
Drept să spun, abătându-ne către convorbiri cu caracter theologic ne îndepărtăm de la a merge neabătut către îndatoririle noastre şi pe calea noastră (monahală). Dar într’o oarecare măsură ne este de neocolit deocamdată, având în vedere particularitatea poziţiei noastre. Mai târziu va trebui să ne reţinem mintea de la năzuinţa ei în această direcţie, pentru a o atrage spre a-şi încorda lăuntric luarea-aminte. Fericitul Diadoh scrie:
Sfântul Sofronie: „“Oamenii timpului nostru au fost loviți de o boală înfricoșătoare – daltonismul spiritual”
În acest an iarna este înfricoșătoare. În acest secol se prea poate să nu mai fi fost una asemănătoare. Aici, desigur, nu este nici măcar umbră acelor geruri din ținuturile noastre, „toamna” care s-a prelungit, zlotoasă și cețoasă, nu îmi este prielnică sănătății și nu mă inspiră în muncă fizică.
Pentru a ne schimba viaţa trebuie să învăţăm a ne strămuta mintea de la lucrurile banale și pătimașe către Dumnezeu
Nu putem ajunge la rugăciunea curată decât prin pocăinţă. Pocăindu-ne, curăţindu-ne adică de toată patima păcătoasă, devenim puţin câte puţin în stare a intra în dumnezeiasca lumină.
Rugați-vă pentru semenii voștri și cereți lui Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru rugăciunile lor
Rugați-vă în chilia voastră. Unii se vor putea scula cu un ceas mai devreme, alții cu o jumătate de ceas, iar alții cu un sfert de ceas sau cu zece minute. Atârnă de puterile fiecăruia. Dar trebuie să o faceți. Inima și mintea voastră se vor obișnui astfel a trăi în toată vremea și pretutindenea cu rugăciunea. Când rostiți Rugăciunea lui Iisus împiedicați tot gândul din afară a năvăli. Cei începători în viața duhovnicească au nevoie să învețe a lupta împotriva cerințelor trupului.
„Ieftin ne-a mai prețuit…” prorocii dau sfaturi „după inima celui ce întreabă”
[Scrisoarea este răspunsul la Scrisoarea nr. 1 a lui D. Balfour, din 7 Aprilie, 1936, scrisă din Athena, unde Balfour trecuse după ce fusese izgonit din Athos. Cf. Anexa II, 1: „Duhovnicul nu este un oracol”]:
Cuvântul lui Dumnezeu se adresează, cu blândețe și fără violență, omului liber; omul îl poate primi sau îl poate refuza
«Când, în cadrul slujirii noastre, intrăm în contact cu lumea, vedem că acest lucru este extrem de dificil. Nu știm de ce Dumnezeu nu a binevoit să ne dea puterea de a „vindeca toate suferințele oamenilor”, așa cum a dat-o Sfinților Apostoli și Sfinților noștri Părinți. Este ca și cum, lipsiți de această putere de vindecare, în slujirea noastră noi am fi mereu acoperiți de oprobriu.
Iubiţi-vă unul pe altul, ca să cunoască lumea că sunteţi ai lui Hristos
Cum să petrecem o zi fără de păcat, adică în sfinţenie? Iată problema noastră de zi cu zi. Cum să preschimbăm întreaga noastră fiinţă, gândurile, simţirile, până şi reacţiile noastre trupeşti, spre a nu greşi împotriva Părintelui nostru ceresc, împotriva lui Hristos, împotriva Sfântului Duh, împotriva persoanei omeneşti, împotriva fratelui şi a tot lucrul din această viată?