Vă plângeţi de un fenomen smintitor pe care n-are cine să-l împiedice. O oarecare societate a scos noi cărţi de joc cu chipurile sfinţilor, împăraţilor şi eroilor poporului nostru. Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir, întemeietorul unei dinastii de împăraţi şi sfinţi; şi craiul Milutin, în faţa vieţii căruia se închina capitala poporului bulgar frate; şi Sfântul Ştefan Decianski, al cărui nume îl rostesc cu frică şi cinstire şi albanezii şi turcii; şi Sfântul Naum, luminătorul slavilor şi făcătorul de minuni – toţi aceştia sunt reprezentaţi pe cărţile de joc, deasupra cărora oamenii vor fuma, vor înjura, se vor certa, vor minţi, se vor bate.

Continuare …

Vanitatea este o boală duhovnicească, ea pune stăpânire pe acei oameni care şi-au pierdut ori nici nu au agonisit frica de Dumnezeu. În cartea Vieţii scrie: începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Înţeleptul însetează a vorbi despre Făcătorul lumii, iar vanitosul a vorbi despre sine însuşi. Prietenul tău nu se ţine decât de aceia care îl laudă şi îl măresc. El însuşi vorbeşte despre sine şi caută să se vorbească numai despre el. Îşi adună fotografiile din ziare – deşi ştie că ziarele dau şi fotografiile criminalilor – şi citeşte oricui scrisorile în care cineva îl laudă.

Continuare …

Viaţa duhovnicească este viaţa adevărată. Tot restul e materie.
Materie este şi trupul nostru; pământ luat din pământ. Pământ, apă, foc şi aer – din aceste patru materii este construit trupul omenesc. El este construit în chip atât de iscusit şi de minunat, că nu se poate arăta nici descrie – şi totuşi, trupul este în sine un lucru, nu este viaţă; este vehicul, nu este călător; este colivie, nu este pasăre.

Continuare …

Oricine se laudă, o face cu cele ale sale, nu cu cele ale altuia. Ce ai tu al tău, cu care să te poţi lăuda? Ce ai tu, în afară de cele împrumutate, pe care la sfârşit trebuie să le înapoiezi celui ce ţi le-a dat?
Oare te lauzi cu frumuseţea trupească? Du-te la cimitir, şi vezi unde se aruncă din oraş frumuseţea trupească. Sau te lauzi cu ochii şi gura?

Continuare …

Dacă doreşti libertatea, atunci încearcă mai întâi să te eliberezi de tine însuți. Dacă pentru ştiinţă şi cunoştinţă a fost valabilă ca regulă culminantă „cunoaşte-te pe tine însuţi”, pentru morală este valabilă ca regulă culminantă: dezrobeşte-te de tine însuți!
Dacă vrei să ajungi la libertate prin revoluţie, fă mai întâi revoluţie în tine însuţi; şi te vei încredinţa apoi că toate celelalte revoluţii sunt de prisos.

Continuare …

Doi oameni nu pot fi niciodată la fel de răspunzători pentru acelaşi păcat.
Când un învăţăcel al legii lui Dumnezeu şi un învăţător al legii lui Dumnezeu săvârşesc aceeaşi faptă bună, cel dintâi are un merit mai mare decât cel de-al doilea.

Continuare …

Te-ai născut, spui, tu, în Banat, şi slava ta este Sfântul Ioan Botezătorul. Socoţi credinţa lui Hristos drept viaţă a vieţii tale. Când tatăl tău  răposat, ţi-ai propus să prăznuieşti slava casei tale şi mai luminat decât se făcea înainte în casa voastră. Serviciul însă te-a adus în Macedonia. Şi cum icoana de slavă trebuia să o laşi acasă, la mama bătrână şi la surori, ai comandat o icoană nouă a sfântului Ioan la meşterii noştri de la Debar. Spre marea ta mirare însă, aceşti meşteri l-au zugrăvit pe sfântul Ioan cu aripi.

Continuare …

Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi început să pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult.
Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersare a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut. Celui ce face rugăciune tăcută vreme îndelungată, adevărul i se arată. Inima ta, însă, arde de dorinţa să-i îndreptezi şi pe mulţi alţii pe calea adevărului – dar oamenii, cum sunt oamenii: unul are mintea întunecată de minciună, altul are inima împietrită de patimi, încât treaba nu merge lesne.

Continuare …

Trei ferestre sunt deschise pe cer pentru omul duhovnicesc: prin cea dintâi priveşte raţiunea cu credinţa, prin a doua priveşte inima cu nădejdea, iar prin a treia priveşte sufletul cu dragostea. Cine priveşte cerul numai printr-o fereastră vede numai a treia parte a cerului. Cine priveşte cerul prin toate cele trei ferestre îl vede întreg.

Continuare …

Ştiţi voi, aleşilor, de ce Sfinţii Părinţi au inclus în Crezul nostru numele lui Ponţiu Pilat, ucigaşul lui Dumnezeu? Să nu vă îndoiţi, pentru că Sfântul Duh al lui Dumnezeu, Cel ce a inspirat pe Sfinţii Părinţi cu înţelepciune, a binevoit să facă aceasta. Şi El a voit să facă aceasta pentru ca cei credincioşi să ştie exact şi pentru totdeauna în care Hristos trebuie să creadă. Pentru că au apărut şi vor mai apărea în lume hristoşi falşi şi mesia mincinoşi pentru a vă înşela şi a vă încurca.

Continuare …

După ce gospodarul pleacă la ţarina sa ca să-i hrănească, să-i îmbărbăteze şi să-i îndrume pe lucrători, el se întoarce acasă. După ce împăratul pleacă la război şi biruie pe vrăjmaşii săi, el se întoarce în cetatea sa de scaun. După ce doctorul ajunge la bolnav şi îl examinează, îl vindecă, stabileşte tratamentul, îi prescrie medicamente şi regim, el pleacă la spital. După ce tatăl îşi vizitează copiii aflaţi departe şi plăteşte datoriile lor şi le asigură buna educaţie, el se întoarce la căminul său şi aşteaptă întoarcerea copiilor.

Continuare …

Răscumpăraţi vremea! Astfel sună cuvintele Sfântului nostru Părinte, Pavel apostolul. Întrebi ce înseamnă: răscumpăraţi vremea. Fericitul Ieronim tâlcuieşte astfel: „Când întrebuinţăm vremea pentru fapte bune, atunci o răscumpărăm”. Fericitul Teofan Zăvorâtul spune: „A întoarce vremea în propriul folos spre propriile scopuri veşnice”. Cuvintele apostolului lui Dumnezeu au un înţeles asemănător cu cel al cuvintelor lui Dumnezeu: neguţătoriţi până Mă voi întoarce.

Continuare …

Ca să poată creşte, pomul trebuie să fie adăpat cu apă. Tot aşa şi sufletul trebuie să fie adăpat cu harul Duhului Celui Sfânt, ca să fie sănătos şi puternic. Sfântul Antonie spune: „Pomii, de nu se vor adăpa cu apă, nu vor putea creşte: nici sufletul nu poate creşte dacă nu soarbe din dulceaţa cea cerească. Cresc numai sufletele care au primit Duhul şi sunt udate cu dulceaţa cea cerească”.

Continuare …

Nu poţi râde mai mult decât trebuie, nici să plângi mai mult decât trebuie. Cu surâsul însă poţi lumina atât faţa ta, ca şi pe a vecinilor tăi, cât doreşti.
Nu poţi huli împotriva lumii şi împotriva lui Dumnezeu cât doreşti tu, cu toate că ţie îţi pare astfel, ci numai până când se umple măsura.

Continuare …

Nu înţelegi de ce cartea Ecclesiastului a fost pusă în Biblie. După a ta socotinţă, această carte este expresia unui pesimism pur indian, întrucât neagă toate valorile, şi ca atare se împotriveşte restului învăţăturii lui Dumnezeu. Însă, vezi tu, sfinţii bărbaţi care au băgat cartea Ecclesiastului în canonul biblic nu gândeau aşa. Ei au pus-o în rândul cărţilor de învăţătură şi Biserica o priveşte şi o recomandă ca atare până astăzi.

Continuare …

Nefericirea, căreia Dumnezeu îi îngăduie să vină asupra noastră, este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri.
Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină asupra credincioşilor săi totdeauna la timp. Ea este ca vocea prietenului care strigă la miezul nopţii către cel adormit: „Arde!” Omul înţelept părăseşte casa cuprinsă de flăcări, şi lăsând-o să ardă, îşi scapă viaţa.

Continuare …