Hristos n-a făcut niciodată vreo observaţie asupra trupului vreunui om.
El nu a spus lui Zaheu: cât eşti de mic! Nici lui Iuda: cât eşti de urât! Nici slăbănogului: cât eşti de slab! Nici celui lepros: miroşi urât! Ci a comunicat neîntrerupt cu realitatea din oameni, în aceste cazuri sufletul vorbea sufletelor, vindeca şi ridica sufletele.
Un monah odată a mers la Sfîntul Arsenie şi i-a mărturisit că el la citirea Sfintelor Scripturi niciodată nu simte puterea cuvintelor citite, şi nici o dulceaţă în inimă.
Un om gospodar avea un singur fiu. El a înfiat un sărac și a început să îl privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat însă a venit într-ascuns un vrăjitor negru și l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia.
Dumnezeu nu este Dumnezeul egalității, ci al dragostei. Egalitatea ar înlătura toată dreptatea și toată dragostea, ar înlătura toată moralitatea.
Toate zidurile temniţei tale, o, suflete al meu, constau în teama ta faţă de lume, de dorirea ta faţă de lume şi de gândurile tale despre lume. Toate aceste ziduri tu ţi le-ai construit singur după informaţiile simţurilor provenite de la materialul oferit, material care este cu adevărat mai fragil ca spuma.
Voi, cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
De unde provine teama? Din lipsa dragostei. Și dragostea, din ce este constituită?
Un monah odată a mers la Sfîntul Arsenie şi i-a mărturisit că el la citirea Sfintelor Scripturi niciodată nu simte puterea cuvintelor citite, şi nici o dulceaţă în inimă.
Cine poate birui, Doamne, dacă nu iei pentru noi biruința? Nici chiar Sfinții Apostoli nu au putut potoli furtuna pe mare fără Tine. Nici chiar Petru nu și-a putut stăpâni frica de iudei, ci de trei ori s-a lepădat de Tine, până ce Tu Însuți Te-ai uitat la el cu putere și l-ai așezat în cămara cea dreaptă.
Un om gospodar avea un singur fiu. El a înfiat un sărac și a început să îl privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat însă a venit într-ascuns un vrăjitor negru și l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său.
Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi început să pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult.
Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersarea a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut.
Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n-ar lucra, dacă sângele n-ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.
Cum e duhul, aşa şi sufletul. Dacă duhul este robit, şi sufletul este robit. Dacă duhul este îndumnezeit, tot sufletul este îndumnezeit. Dacă sufletul tău a primit de la Tatăl lui Hristos Duhul care a fost în Hristos, atunci acelaşi Duh te va face şi pe tine fiul lui Dumnezeu. Acelaşi Duh, din inima ta duhovnicească, din miezul sufletului tău, strigă către Dumnezeu: Avva, ce va să însemne Părinte!
Din scrisoarea dumneavoastră parcă ar curge lacrimi. V-aţi ostenit să ajungeţi la o poziţie înaltă. Aţi crezut că prin aceasta veţi ajunge îndată la fericire. Şi mulţi alţii din jurul dumneavoastră. Au făcut acelaşi lucru. Pentru asta a trebuit să vă luptaţi, să daţi din coate, să treceţi prin spaime.
De două ori s-a cutremurat pământul de dragostea lui Hristos: o dată, când a murit pe cruce, ca să izbăvească neamul omenesc din păcat şi din moarte; a doua oară, când a înviat, întru lumină şi întru slavă, scoţându-i pe cei ferecaţi din iad.
Lumea aceasta este mai rea decât toate lumile pe care omul le poate îndura. Mai rea decât aceasta, nu este alta pentru oameni, poate pentru demoni.
Toţi oamenii simt acest lucru, însă fug de acest sentiment ca şi înotătorul nepriceput, care, speriat de adâncimea mării, întoarce spatele mării şi înoată în apă mică, spre ţărm.
Vă plângeţi de un fenomen smintitor pe care n-are cine să-l împiedice. O oarecare societate a scos noi cărţi de joc cu chipurile sfinţilor, împăraţilor şi eroilor poporului nostru. Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir, întemeietorul unei dinastii de împăraţi şi sfinţi; şi craiul Milutin, în faţa vieţii căruia se închina capitala poporului bulgar frate; şi Sfântul Ştefan Decianski, al cărui nume îl rostesc cu frică şi cinstire şi albanezii şi turcii; şi Sfântul Naum, luminătorul slavilor şi făcătorul de minuni – toţi aceştia sunt reprezentaţi pe cărţile de joc, deasupra cărora oamenii vor fuma, vor înjura, se vor certa, vor minţi, se vor bate.
Vanitatea este o boală duhovnicească, ea pune stăpânire pe acei oameni care şi-au pierdut ori nici nu au agonisit frica de Dumnezeu. În cartea Vieţii scrie: începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Înţeleptul însetează a vorbi despre Făcătorul lumii, iar vanitosul a vorbi despre sine însuşi. Prietenul tău nu se ţine decât de aceia care îl laudă şi îl măresc. El însuşi vorbeşte despre sine şi caută să se vorbească numai despre el. Îşi adună fotografiile din ziare – deşi ştie că ziarele dau şi fotografiile criminalilor – şi citeşte oricui scrisorile în care cineva îl laudă.