Am auzit odată cum cineva, într-o cuvântare funebră, a strigat: „Veșnică să-ți fie pomenirea pe pământ!” Am fost mirat de această greșită interpretare a credinței noastre. Oare poate fi ceva veșnic pe pământ, unde totul trece grabnic ca o nuntă? Cu adevărat, de tot nimicnic bine dorim noi răposatului când îi dorim să-i fie pomenirea veșnică în această lume, care va lua sfârșit ea însăți. Să zicem însă că numele cuiva se pomenește pe pământ până la sfârșitul vremurilor: ce folos are din asta omul, dacă pomenirea lui este uitată în ceruri? Drept este să credem că îi dorim răposatului să i se pomenească numele veșnic în veșnicie, în viața veșnică și în împărăția lui Dumnezeu. Acesta este tâlcul cuvintelor: „Veșnică pomenire”. Ucenicii lui Hristos s-au lăudat odată Învățătorului lor zicând: Doamne și dracii se supun nouă în numele Tău! Iar Domnul le-a răspuns să nu se bucure de asta, ci le-a zis: bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri, adică deoarece sunt știute și amintite și pomenite în cereasca împărăție a luminii și a vieții.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, p. 126