Starețul liturghisea în fiecare zi. Atunci când îl întrebai dacă a doua zi se va săvârși Sfânta Liturghie, el răspundea întotdeauna cu aceleași cuvinte: „Dacă va voi Dumnezeu, voi liturghisi”.
Primul lucru, sau mai bine zis rădăcina, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găsești rugăciune. Nu faci ascultare? Fă ce vrei: rugăciune, post, asceză, toate acestea nu mântuiesc. Numai ascultarea mântuiește. Cel care face ascultare se aseamănă cu Hristos, care S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce.
Faci ascultare de duhovnic?
Îmi amintesc o întâmplare. Când eram tânăr, mergeam regulat la Mănăstirea Sfântului Pavel pentru treburi. Treceam prin grădină, şi grădinarul îmi dădea una-alta pentru părinţi. Este adevărat că stareţul, acest egumen sfânt, îmi zicea: Ai grijă, că bătrânul este cam dificil!
Să nu te lași pe tine necercetat nici un ceas. În fiecare ceas să te inspectezi, să te cercetezi, să te controlezi. În acest moment ești în bună rânduială?
Tu, ca monah, dacă ești silitor, dacă ești nevoitor, te vei supune pe tine însuți unui control atent, întrebându-te: cum am petrecut toată ziua? Pe un bolnav nu îl urmărește numai medicul, ci însuși bolnavul se cercetează pe sine să vadă dacă, luând medicamentele pe care i le-a prescris medicul, se simte mai bine.
Să nu stai fără lucrare nicio clipă. În fiecare moment să te cercetezi, să te supraveghezi pe tine însuţi, să vezi dacă eşti în regulă. Dacă eşti un monah silitor şi nevoitor, te vei cerceta pe tine însuţi să vezi cum ţi-ai petrecut ziua.
La Sfânta Ana trăia un stareţ cu ucenicul său. Acesta adeseori făcea neascultare. Odată, în ajunul unei sărbători a Maicii Domnului, ucenicul i-a spus stareţului:
Ca stareţi, de multe ori se poate întâmpla ca şi noi să facem câte o greşeală. Însă tu, cel care faci ascultare, nu te vei păgubi. Niciodată din ascultare nu poate ieşi ceva rău, pentru că ea este urmarea lui Hristos.
Dacă ai făcut ascultare, vei merge în Rai. Dacă nu ai făcut ascultare, nu poți să faci rugăciunea minții, nu poți să te împărtăşeşti, nu poți să slujeşti, ci eşti sortit iadului. Priveşte la Adam, la proorocul Elisei şi la Ghiezi.
Când liturghisești să ai în vedere că ești mijlocitor. Preiei de la lume durerea, lacrimile, neputințele, rugămințile și le aduci înaintea tronului dumnezeirii. Și pe urmă transmiți lumii mângâierile, vindecările, tot ceea ce are nevoie fiecare. De mare vrednicie te-a învrednicit Dumnezeu, fiul meu. Să o cultivi. Urechea lui Dumnezeu este la gura preotului. Mare putere are epitrahilul. Epitrahilul este împăciuitorul omului căzut cu Tatăl, cu Creatorul lui. De aceea, atât cât poți, să pomenești cât mai multe nume. Cât de multe poți.
O călugăriță mi-a scris, zice: Gheronda, auzim că vin turcii și nu știm ce să facem.
– A! ascultă copila mea, îi spun. Nu ai ascultare. Fiindcă dacă ai avea ascultare atunci ai spune: Ce mă interesează pe mine? Ce îmi va spune gherontissa, ce îmi va spune stareța. Nu este stareță cutare? Atunci ce spune ea voi face, pe mine nu mă interesează. Asta este ascultarea. Dar pentru că te temi, ai înlăuntrul tău voie proprie, ai voie proprie înlăuntrul tău, ai voie proprie.
Haideţi să vă povestesc una că doar toţi sunteţi ca şi copii mei. Am la picior o rană grea, o am de vreo cincisprezece ani. Am încercat tot soiul de medicamente, cred că n-a rămas nici unul singur pe care să nu-l fi luat. Degeaba. Acum, că deja sunt înaintat în vârstă, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult, chinul meu a devenit şi mai mare.
Iată coasta Katunakiei. De cealaltă parte am ajuns când razele arzătoare ale soarelui – era sfârșitul lunii secerișului – degustau ultimele delicatese ale stâncilor. Seara târziu am ajuns la coliba cuviosului Efrem. Prin lumina scăzută se distingea figura lui gheron. Înalt, bine legat cum era, semăna cu trunchiul bătrân al unui platan. Mai târziu avea să-mi povestească:
Nu te condamn că ai făcut multe păcate și grave, nu, ești om. Te condamn, fiindcă nu te mărturisești. De asta te condamn. Ai căzut ? La duhovnic. Ai căzut ? La duhovnic, toate la duhovnic. Și cuvioasa Maria, mai întâi s-a mărturisit. În vecinătatea noastră era un cipriot care nu-și odihnise părinții, să zicem. Când s-a călugărit nici pe gheronda lui nu-l odihnea. Și de acolo, de unde ședea, de la Ana cea mică, l-a trimis gheronda lui, la gheronda Iosif, să-și spună gândul și tot ceea ce l-ar fi putut ajuta. Când a ajuns acolo eram cu toții adunați în jurul lui gheronda care a zis : „Haide și tu, și tu plecați în chiliile voastre. Vino aici, părinte Ioane”.
Stareţul întotdeauna învăţa şi accentua asupra ascultării, iar la întrebările: „Părinte, cum vom afla rugăciunea? Cum vom găsi harul?”, răspundea:
– Când vasul sufletului este curat, atunci de la sine se va umple de harul dumnezeiesc. Din ascultare se naşte rugăciunea şi din rugăciune, teologia.
Niște monahii l-au întrebat pe părintele Gherasim Imnograful:
– Părinte Gherasim, ce înseamnă ascultare oarbă?
AUDIO: Sfântul Efrem Katounakiotul (1912-1988): Cuvânt părintesc la primirea egumeniei de către părintele Efrem Vatopedinul (1987), extras din Documentarul „Sfântul Munte Athos – Monahism și Istorie”.
La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos.
Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine: „Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune… cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște loukumi și să plece!”
Un monah: Să vă spun altceva, Părinte, ceva personal, care mi se-ntâmplă mie, aici. După Pavecerniță, la arhondaric se spală cearșafuri, unii le întind la uscat, alții le adună. Eu sunt dintre cei care adună cearșafurile întinse la uscat. Seara, când mă duc să le adun, după aceea nu mai pot să adorm, așa cum fac în celelalte zile, pentru că îmi trece somnul și apoi nu mai pot adormi, îmi pierd rânduiala, programul. Și mă necăjesc.
Părintele Efrem, neînțelegând: Și… ce anume?