
Niște monahii l-au întrebat pe părintele Gherasim Imnograful:
– Părinte Gherasim, ce înseamnă ascultare oarbă?


Niște monahii l-au întrebat pe părintele Gherasim Imnograful:
– Părinte Gherasim, ce înseamnă ascultare oarbă?

AUDIO: Sfântul Efrem Katounakiotul (1912-1988): Cuvânt părintesc la primirea egumeniei de către părintele Efrem Vatopedinul (1987), extras din Documentarul „Sfântul Munte Athos – Monahism și Istorie”.

La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos.
Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine: „Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune… cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște loukumi și să plece!”

Un monah: Să vă spun altceva, Părinte, ceva personal, care mi se-ntâmplă mie, aici. După Pavecerniță, la arhondaric se spală cearșafuri, unii le întind la uscat, alții le adună. Eu sunt dintre cei care adună cearșafurile întinse la uscat. Seara, când mă duc să le adun, după aceea nu mai pot să adorm, așa cum fac în celelalte zile, pentru că îmi trece somnul și apoi nu mai pot adormi, îmi pierd rânduiala, programul. Și mă necăjesc.
Părintele Efrem, neînțelegând: Și… ce anume?

Valoarea ascultării
Iubite suflete, simt ca un fel de râvnă în sufletul meu să vă zic două cuvinte. Sfinții Părinți spun că atunci când există suflete care sunt dispuse să asculte, Dumnezeu îl binecuvintează și pe cel ce urmează să vorbească. „Fericiți cei ce vorbesc în urechile celor ce ascultă”. Același lucru l-am observat și eu ieri seara în sufletul meu. M-a mișcat râvna să vă vorbesc, lucru care nu se întâmplă în Katunakia. Când un om vine în Katunakia, fie mă găsește bolnav, fie, dacă mă găsește sănătos, după jumătate de oră de vorbit mă doare în piept. Nu pot vorbi mai mult. Dar nu am observat același lucru la părinții de aici. Se pare că sufletele voastre sunt dispuse cu bunăvoință înaintea lui Dumnezeu să asculte cuvântul unui alt gheronda.

Credința adâncă a Părintelui Efrem Katunakiotul
Iubiții mei frați, trebuie să vă spun: suntem slabi în credință. Nu avem acea credință puternică, așa cum am văzut la Bătrânul Efrem Katunakiotul.
Acesta, cândva, a avut o suferință trupească. Îi apăruse o eczemă pe piciorul stâng, iar această eczemă s-a tot întins, s-a tot întins, până i-a acoperit tot spatele. Ajunsese să aibă spatele plin de răni și avea dureri: nu putea nici să ia o cămașă pe el. Și au venit în vizită doi medici de la Atena, de la spitalul ,,Ippokráteio”. Când l-au văzut, i-au spus:

Haralambie, fratele Părintelui Efrem Katunakiotul, povestea că odată a venit părintele Nichifor acasă la ei şi i-a spus mamei lor: „Să nu-i cereţi lui Efrem să coboare în lume. Este un ucenic desăvârşit. Este foarte bun. Dacă va veni, îl vor lua cu sila şi îi vor da imediat parohie, şi va pierde cele pe care le trăieşte acum în Sfântul Munte.

„Ascultarea de duhovnic este viaţă veşnică, scară cerească, suire grabnică, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire şi călătorie la cer. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face şi le zideşte, iar pe suflet, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşază în vistierie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat în taină”. (Sfântul Grigorie Sinaitul)

Κύριε Ιησού Χριστέ Ελέησον Με – Γέροντας Εφραίμ Κατουνακιώτης – ΕΥΧΗ
Gheronda Efrem Katunakiotul – „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă !”

Cu puţin timp înainte de 1980, l-a vizitat pe Stareţul Efrem Katunakiotul un tânăr judecător stagiar. L-a găsit în bucătărie făcându-şi rucodelia. Lua peceţi dintr-o oală cu apă caldă, care fierbea încet deasupra focului, pe vatră şi le sculpta.
A pus metanie şi s-a aşezat lângă el pe o ladă.
– Pentru ce ai venit, fiule? l-a întrebat Stareţul fixându-l pe tânăr cu privirea lui pătrunzătoare.

…Experiența de mulți ani pe care am dobândit-o m-a învățat că toate cele de sub cer sunt deșarte și mincinoase.
Mă întrebați cum văd lumea și toate cele pământești?
Mă apropii de vârsta de șaptezeci și șase de ani și vreau să plec cât mai curând. Lumea aceasta are numai suferințe și amărăciuni și rar, foarte rar, bucurie.

Stareţul Efrem Katunakiotul se ruga şi îi ajuta duhovniceşte şi pe fraţii lui, precum şi pe celelalte rude, care aveau nevoie. Cu toate acestea, niciodată nu i-a vizitat; au trecut zeci de ani până când s-au văzut la Katunakia.
„Odată în vis”, ne povestea Stareţul, „l-am văzut pe fratele meu căzând în mare şi mă întrebam dacă s-a înecat sau nu. Atunci am început să merg pe deasupra valurilor aşteptând ca el să iasă la suprafaţă.

„Împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc o răpesc pe ea” (Matei 11, 12). Nu a spus: „moştenesc”, ci „răpesc”. Dacă nu te sileşti pe tine însuţi, nu vei învinge. Nu vei birui. „Zice cel leneş când se trimite în cale: «Un leu este în drumuri şi în pieţe ucigaşi»” (Pilde 26, 13).
Aşa este. Pentru că este leneş, nu merge nici înainte, nici înapoi. Dacă vrei să le găseşti pe cele duhovniceşti, să te sileşti pe tine însuți şi în primul rând la ascultare.

Nici o rugăciune pe care o faci pentru fratele tău, pentru ruda ta, nu se pierde. Dumnezeu îl va ajuta atunci când se va afla într-o situaţie grea.
Rugăciunea nu numai că ajută, dar poate să scoată chiar şi un suflet din iad. Atâta putere are rugăciunea.
Ierom. Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 225

Cândva Părintele Efrem Katunakiotul i-a mărturisit un gând părintelui Procopie. Iată ce se întâmplase.
Stareţul Nichifor lipsea de acasă, iar Părintele Efrem fusese chemat la Karulia pentru a săvârşi Sfântul Maslu. Terminând slujba, a urcat spre chilie. La un moment dat, gândindu-se cum a săvârşit Sfântul Maslu, nu-şi mai amintea dacă binecuvântase sau nu untdelemnul.

În douăzeci şi patru de ore, afierosiţi măcar o jumătate de oră pentru a spune rugăciunea fără să ţineţi metania în mână. Să faceţi aceasta la orice oră, dar mai de preferat la orele 10-11 noaptea. S-o rostiţi cu implorare, rugător, plângător: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
Cultivaţi aceasta şi veţi vedea ce rod va face. De la jumătate de oră o vei spune apoi o oră, dar ia aminte ca în acel timp nici telefonul să nu sune, nici să spui: „A, această treabă trebuie să o fac acum”, sau să te cuprindă somnul, sau vreun gând hulitor să treacă prin mintea ta.

Prin duhovnic vorbeşte Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca duhovnicului e rătăcită, Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc.
Pe duhovnicul tău, aşadar, să-l vezi că pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe duhovnic, L-ai întristat pe Dumnezeu.