– Un ucenic nu simţea puterea rugăciunii şi voia să vadă o minune. Stareţul, după ce a petrecut trei zile în post şi rugăciune, i-a spus: Ia, copilul meu, acest coş şi mergi sus la izvor să aduci apă!
– Gheronda, nu sunt nebun. Pot să aduc apă cu coşul?
– Nu vrei să vezi o minune? Spune rugăciunea! Umple coşul cu apă de la izvor şi adu-l la colibă!
S-a dus tânărul, spunând «Doamne Iisuse Hristoase…». A umplut coşul până sus. «Doamne Iisuse Hristoase…» spunea şi stareţul din chilie. «Doamne Iisuse Hristoase…», şi călugărul pe drum. Insă cum mergea, iată, i-a apărut diavolul în chip de om. Ce voia? Să-i golească coşul.
Aceasta este voia diavolului, să-l golească, în special, pe om. Să-l golească de virtute, de rugăciune, de răbdare, de milostenie, de Dumnezeu. Aşa este. Dumnezeu îl umple pe om, diavolul îl goleşte. S-a dus la tânăr şi a început vorba.
– Cum te cheamă? Unde locuieşti? De câţi ani eşti aici? Cine este stareţul tău? Ce rucodelie faci?
Cu cât tânărul răspundea, cu atât coşul se golea. Nu i-a rămas nici o picătură de apă. Vezi, socoteşte vicleanul, când te-ai golit de har, când te-ai «uscat» de apa cea vie. Apoi eşti o jucărioară în mâinile lui. Dacă nu începe plânsul sufletului, va continua batjocura diavolului.
Să vă spun alta despre puterea rugăciunii. La Sfânta Ana, era un călugăraş care avea dorinţă să înveţe muzică. S-a străduit în fel şi chip, n-a izbândit. Ooo, ce supărare, că n-a izbutit! Vezi, nu este de ajuns numai să te străduieşti. Trebuie să dea şi Dumnezeu. A văzut şi diavolul dorinţa tânărului. Caută din cele pe care le spunem, din cele pe care le facem, să ne afle dorinţele. Să se folosească de ele. Să le facă frâie ca să ne ţină, să ne tragă şi să ne ducă unde voieşte. Într-o zi, aşadar, tânărul mergea cu şiragul de metanii în mână. I se arată diavolul şi-i zice:
– Nu fi trist, o să te învăţ eu muzica psaltică! O să devii privighetoarea Sfântului Munte. Toate mănăstirile o să te cheme să cânţi la hramul lor. Toţi călugării o să-ţi fie ucenici. Un singur lucru vreau: ceea ce ţii în mână.
Ai înţeles? Voia să-l dezarmeze pe monah, fiindcă metania este armă. Si arma să i-o ia, si să-l arunce în mândrie.
Iar rugăciunile Dumnezeieştii Liturghii, dacă le cercetezi, dacă le «storci», cum am zice, ce crezi c-o să iasă din ele? «Iară şi de multe ori cădem la Tine şi ne rugăm Ţie, Bunule şi Iubitorule de oameni, ca, privind spre rugăciunea noastră, să curăţeşti sufletele şi trupurile noastre de toată necurăţia trupului şi a duhului.» Ce este aceasta?
Ascultă cu atenţie! Ce se ascunde înlăuntrul fiecărui cuvânt? Rugăciunea. Sfinţii Părinţi, Sfântul Ioan Gură de Aur, Marele Vasilie, ştiţi câte rugăciuni cu «Doamne Iisuse Hristoase…» au făcut, ca să scrie un singur cuvânt? De aceea, fiecare cuvinţel al Dumnezeieştii Liturghii face sufletul să salte, să se bucure, să prăznuiască. Omul care se roagă devine jertfelnic pe care Se odihneşte Dumnezeu. Unde Dumnezeu află odihnă, află şi oamenii. De aceea alergăm la sfinţi. Acolo Dumnezeu Se odihneşte. Acolo aflăm şi noi odihnă.”
Pr. Spiridon Vasilakis, Vino, Lumina! Întâlnire cu Sfântul Efrem Katounakiotul, Editura Sophia