Pr. Arsenie Boca

Uniţi-vă, creştini din toate veacurile şi din toate părţile!

Cu ce rost facem pomenirea sfinţilor? Pentru că ne trebuie cât trăim în viaţa pământească. Ştim că este o Biserică luptătoare sau dreptmăritoare pe pământ şi o Biserică biruitoare în Cer, unde sfinţii, după strămutarea de aici, nu încetează a ne purta de grijă. Avem două motive, să zicem aşa: ei nu sunt pe deplin fericiţi, pentru durerea că ne ştiu pe noi rămaşi în urmă aici, în necazuri; ei se roagă pentru noi ca să ne întoarcem cât mai repede acasă (la „Tatăl nostru, Care este în Ceruri”).

Continuare …

Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul Iubirii, dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecăţii

Nimic mai greu, nimic mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea şi cu formalismul.
Nimic mai primejdios, decât a combate răutatea, care crede că are dreptate, că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-voinţe au înfrânt şi pe Iisus. Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa, formalismul [după aluatul] iudaic a întors-o împotriva lui Dumnezeu. Iată ce poate răutatea; să stea împotriva iubirii de oameni şi de Dumnezeu; împotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus.

Continuare …

Dintre toate suferinţele care tulbură furios viața omenească, cea mai mare este ura, duşmănia şi răzbunarea

Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte, repetăm acelaşi păcat pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa.

Continuare …

Părintele Arsenie Boca: „Măi, şi cu lupii ăştia mă înţeleg, numai cu voi nu mă pot înţelege”

În 1948 când a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Părintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, în biserica aceea, unde erau adunaţi şi catolicii şi ortodocşii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a încins acolo o ceartă de nu se mai înţelegea om cu om. Ai noştri (ortodocşii), căutau să-i lămurească, ceilalţi se opuneau şi bineînţeles a ieşit un scandal mare în Biserică. Părintele parcă nu avea nici un cuvânt să-i lămurească.

Continuare …

Cuvânt la Duminica după Naşterea Domnului – Fuga în Egipt

Crucea lui Iisus începe odată cu Naşterea Sa. Între ai Săi a venit şi ai Săi îl aşteptau cu mâna pe sabie. Toţi copiii din Betleem până la doi ani au fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa cei mai nevinovaţi – copiii – naşterea lui Iisus între ei. Ei au fost – spune Predania Bisericii – 14 mii de prunci. Crima aceasta, unică în istoria omenirii, a fost prevestită cu 7 veacuri în urmă – “Plângere şi tânguire în Rama…” (Ieremia 31, 15).

Continuare …

Dumnezeu se revelează smereniei

  • Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşti fiu al lui Dumnezeu. Ne-a dat şi nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla.

    Continuare …

„Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă şi sufletele!”

Plenipotenţiarul veneţian la Ţarigrad, Andrea Memno, a fost de faţă în 15 august 1714, la scena execuţiei lui Constantin Brâncoveanu Vodă şi a membrilor familiei sale ucişi din porunca sultanului Ahmed. În scrisoarea sa către dogele Veneţiei, plenipotenţiarul său raportează astfel:

Continuare …

Știţi ce-s Sfinţii?

Cine sunt sfinţii? Sunt oameni ca şi noi, numai că aceştia au pus iubirea de Dumnezeu mai presus decât iubirea de tată, de mamă, de fiu, decât iubirea de pământ, decât iubirea de lumea aceasta. Sfinţii, prin urmare, sunt oameni care au urmat întocmai pe Iisus, iubindu-L pe El mai presus decât acestea din viaţa asta.

Continuare …

Să trăim în rânduială morală şi spirituală

Este o corespondenţă între trup şi suflet, între calitatea trupului şi calitatea sufletului; o întrepătrundere ondulatorie. Presupuneţi o noapte cu lună şi un lac liniştit, în care cineva aruncă două pietre în puncte diferite; se văd valurile apei, întretăindu-se în cercuri şi, pe ele, mişcându-se, petece de lună. Cam aşa ceva ar fi atingerea sufletului cu undele trupului, deşi sufletul e de altă natură, nu mai puţin deosebită de trup decât oglindirea de lună pe vălurelele apei. Şi totuşi se răsfrâng întreolaltă.

Continuare …

Nu putem urma lui Iisus decât omorând în tot ceasul patimile noastre

Cine vrea sã vinã dupã Mine, sã se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi sã-mi urmeze Mie. (Luca 9, 23)
Lepãdarea de lume are douã trepte. Întâi ne lepãdãm de lumea din afarã şi de tot ce ne-ar putea ţine legaţi de ea. În al doilea rând ne lepãdãm şi de toate asemãnãrile noastre lãuntrice cu lumea. Acestea sunt patimile, nãravurile şi toate slãbiciunile noastre personale.
Dacã am rãmâne în lume ne-am face una cu lumea.

Continuare …

Sunteţi nemulţumiţi de preoţi?

Altă pricină care te împiedică de la spovedanie e că judeci preoţii; eşti nemulţumit de preot;  iar de care-ai fi mulţumit ţi-e frică. La unul nu te lasă păcatele lui, la altul nu te lasă păcatele tale.
Orice duhovnic – indiferent de bogăţia, sărăcia, cultura mai puţină, sau chiar şi sărăcia morală – este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu, şi credincioşii n-au nici un motiv de a-l ocoli. Darul acesta e în atârnare de Dumnezeu nu în atârnare de omul care-l poartă.

Continuare …

Iată dovada istorică (Cercările i-au dovedit pe sfinţi iar sfinţenia este superioară vieţii şi morţii)

La anul 313 de la Hristos împăratul Constantin dă edictul de la Milano, prin care recunoscu creştinismul printre religiile de stat. Mare bucurie în creştinătate! Dar … cum au scăpat creştinii de grijă, cum au trecut din ilegalitate la libertate, la persoană juridică, viaţa morală a creştinilor începu să se destrame. Cum şi-au primit averile înapoi, urmaşii mucenicilor, puţini au mai rămas ca să nu se încovoaie cu dragostea mai mult spre lumea aceasta (a stomacului).

Continuare …

„Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul”

Din spovedaniile unui pelerin rus către duhovnicul său: Pentru mântuirea sufletului e necesară, mai întâi, adevărata credinţă. Sfânta Scriptură spune: „Fără credinţă nu e cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6); „Cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16). Credinţa nu vine de la noi, ci e un dar de la Dumnezeu. Şi credinţa, ca un dar duhovnicesc, se dă de către Duhul Sfânt: „Credeţi şi vi se va da” (Marcu 11, 24).

Continuare …