Cu ce rost facem pomenirea sfinţilor? Pentru că ne trebuie cât trăim în viaţa pământească. Ştim că este o Biserică luptătoare sau dreptmăritoare pe pământ şi o Biserică biruitoare în Cer, unde sfinţii, după strămutarea de aici, nu încetează a ne purta de grijă. Avem două motive, să zicem aşa: ei nu sunt pe deplin fericiţi, pentru durerea că ne ştiu pe noi rămaşi în urmă aici, în necazuri; ei se roagă pentru noi ca să ne întoarcem cât mai repede acasă (la „Tatăl nostru, Care este în Ceruri”).
Sfinţii, după trecerea din viaţa aceasta, au tot cam slujba pe care au avut-o aici… Aceia care au fost ostaşi în viaţa pământească rămân tot ostaşi vrednici, însă nu văzuţi de noi, şi ocrotesc oraşe, sate şi ţări. Nişte creştini care au fost vrednici a vedea pe Sfântul Dimitrie, l-au văzut cum părăsea cetatea care îi era încredinţată. Din porunca lui Dumnezeu şi pentru păcatele oamenilor, trebuia să părăsească cetăţile pe care le păzea.
Trebuie să ne legăm strâns de Biserica biruitoare, încercările creştinilor celor din urmă (până la dezlegarea lui satan) nu le vor întrece pe ale celor dintâi, nici fericirea celor din urmă nu o va întrece pe a celor dintâi. Lupta cea mare contra creştinilor o va duce satana cu răutăţile lui. Se va dovedi atunci ocrotirea sfinţilor (a Bisericii biruitoare) asupra oamenilor pământeni (pentru cei ce sunt în trup – Biserica luptătoare).
Puneţi în inimă ceea ce v-am spus şi uniţi-vă, creştini din toate veacurile (Biserica biruitoare) şi din toate părţile (Biserica luptătoare)! Până la mormânt nu este decât un pas. Nu vă descurajaţi! Bucuraţi-vă de orice vi s-ar întâmpla, oricând, spre folosul sufletelor voastre. Amin.
Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 122