Ai înţeles credinţa ca pe o exersare în bine. Să ştii că ai înţeles-o aşa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune şi milostenie.
„Fie voia Ta, Tată!”
Sfaturi duhovniceşti
„De ce aleargă oamenii după încuviinţarea gloatei, silindu-se în fel şi chip să fie ridicaţi în slăvi de ea?”
Există patima slavei deşarte, a dorinţei nesăturate de slavă, de laudă şi încuviinţare din partea oamenilor. De această patimă suferim cu toţii: tuturor ne place să fim lăudaţi, toţi năzuim spre slava de la oameni. Dar, oare, trebuie să năzuim spre ea? Cât face slava de la oameni? De ce aleargă oamenii după încuviinţarea gloatei, silindu-se în fel şi chip să fie ridicaţi în slăvi de ea?
Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit
Ce este o patimă? Iată ce este o patimă: Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit. Să zicem, pofta de mâncare. Mântuitorul în pustie a fost ispitit de diavol după ce a postit patruzeci de zile: „Spune un cuvânt peste pietrele acestea şi poţi din ele să scoţi pâine, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 3). Şi Mântuitorul arată: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci din fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
Pe cât continuă cineva lupta, pe atât mai grele devin lucrurile
Dacă cineva ia lucrurile în serios şi nu vrea să-şi păcălească sinele – că este, adică, un bun creştin, care studiază cuvântul lui Dumnezeu şi pe Sfinţii Părinţi, vede viaţa lui Hristos, a sfinţilor şi râvneşte să fie asemenea lor -, vrea, nu vrea, va intra într-o luptă; vrea, nu vrea, va păşi pe un drum care pare să fie greu, de netrecut, nesfârşit, şi care de multe ori te face să vrei să te întorci înapoi.
Să ne sfătuim cu blândețe, să nu ne atacăm în cuvinte
Trebuie să ne sfătuim cu blândețe, să nu ne atacăm în cuvinte, nu cum am porunci, am hotărî, ci ca și cum am avea noi greșeala celuilalt și am cere sfatul. Așa se pogoară harul Duhului Sfânt peste noi. Dar dacă cumva celălalt are înălțarea minții și altă idee decât tine și-l îndreptezi cu hotărâre ca și cum i-ai da cu ciomagul, atunci nu l-ai îndreptat, ci l-ai îndepărtat.
Iată cum privește un om care este la un nivel moral, spiritual, sănătos, întreg
Un copil, niciodată nu observă că e gol până e inocent. Abia după ce își pierde inocența începe să-și pună mânuțele să-și acopere trupul. Acesta e rezultatul păcatului. Și-a pierdut inocența și de aceea s-a produs un gol interior și de acolo se reflectă și în afară.
Un om duhovnicesc orice semne vede, că-i îmbrăcat ori nu-i îmbrăcat, tot aia e.
Cel mândru nu se pocăiește niciodată, dar și dacă se pocăiește, pocăința lui nu este reală…
Precum fără credință e cu neputință să ne mântuim, la fel și fără smerenie. Dar și credința și toate celelalte lucrări bune nu sunt de folos fără smerenie. Căci până și diavolii cred și se înfricoșează, mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat, dar nu le e de folos pentru că nu au smerenie. Omul care are smerenie are lucrări bune, Îl are în el pe Dumnezeu, Duhul Sfânt, cum zice autorul Proverbelor: În inima smerită Se odihnește cu blândețe Duhul Domnului. În inima tulburată (a celui mândru), locuiește diavolul.
Învăţătura Bisericii este infailibilă, chiar dacă printre împlinitori se găsesc şi păcătoşi
Explicaţi-mi observaţiile dumneavoastră privitoare la timpurile noastre, care se află în mişcare şi în tulburare: de ce caută binele şi noul?
Dar, cum le caută şi unde vor să le găsească? Civilizaţia şi progresul! Iar religiei (credinţei) ortodoxe nu dau nicio atenţie. Doar pe ea se fundamentează toată fericirea noastră, şi vremelnică, şi veşnică. Cei înţelepţi, savanţii, oamenii instruiţi şi educaţi, doresc să creadă după bunul lor plac, nu aşa cum ne învaţă Biserica Ortodoxă.
Dumnezeu ne cheamă să luptăm pentru zidirea propriului locaş duhovnicesc
Avem impresia că viaţa duhovnicească şi intelectuală îşi au originea în trupul pe care-l primim de la părinţii noştri. Însă, după firea lui, duhul nostru este cu totul altul. În măsura în care noi lăsăm acest duh să sporească în noi, înţelegem că originea îi este în Dumnezeu. Vreau să spun că pricepem că el nu provine de la fire, ci ne vine de la Dumnezeu. Fiinţa noastră cea adevărată începe prin existenţa noastră, adică prin naşterea noastră în trup.
Inteligența se întunecă dacă primește o prea mare cantitate de experiență și știință
Rațiunea are în slujba ei trei simțuri; inteligența are un singur simț. Simțul inteligenței este rațiunea.
Raționali se numesc oamenii a căror rațiune stăpânește simțurile.
Oamenii inteligenți însă sunt mai de preț decât cei raționali, după cum cei raționali sunt mai de preț decât cei care se conduc după simțuri.
Duşmanul nostru cel mai neîmpăcat e mândria
Viaţa noastră poate deveni sfântă în toate privinţele numai atunci când adevărata cunoaştere a bazelor ei metafizice se împleteşte cu iubirea desăvârşită faţă de Dumnezeu şi semenii noştri.
Lumea ni se pare puternică doar când o slujim ca robi ai ei
Cât mai repede cu putinţă rupe nodurile patimilor, care s-au încurcat prin dorinţe şi emoţii care se combină şi revin din nou. E mai uşor să rupi firele individuale ale dorinţelor şi emoţiilor, decât nodurile patimilor. Oricum, trebuie să le rupi chiar dacă aceasta te va face sângerezi, dacă vrei o nouă copilărie, o nouă tinereţe, mai frumoasă şi mai veşnică decât fosta ta tinereţe. Alungă lumea din tine, inima mea, şi atunci ai să vezi cât de slabă este ea. Şi apoi cercetează-te pe tine şi vei simţi o nemaiauzită putere.
Mare deosebire există între învăţătura lumii şi cea a lui Dumnezeu
Varlaam, reprezentant al curentului umanist, învăţa că adevărul este unul singur, acelaşi, împărtăşit de Dumnezeu oamenilor, pe de o parte, prin Proroci, iar pe de alta, prin filosofi. Sfântul Grigorie respinge, fireşte, acest postulat. Expunând învăţătura sa cea de-Dumnezeu-însuflată – pe care o vom prezenta şi noi în cele ce urmează -, Sfântul formulează această întrebare: „Cum să fie unul singur adevărul dobândit pe aceste [două căi]?” Concret, Varlaam susţinea faptul că, în ceea ce priveşte filosofia, lucrurile stau întocmai ca şi în cazul sănătăţii.
Ne murdărim și de la gânduri, nu numai de la fapte
Zice Domnul Hristos, în legătură cu inima, că din inima omului pornesc gândurile cele rele. Sunt două texte în Sfânta Evanghelie, şi anume: în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 15, şi în Sfânta Evanghelie de la Marcu, capitolul 7, sunt două liste de lucruri care îl întinează pe om, care îl spurcă pe om. Şi lucrurile acestea sunt puse în legătură cu o situaţie în care ucenicii Domnului Hristos au fost învinuiţi de farisei că nu respectă datina bătrânilor ca să se spele pe mâini înainte de a mânca.
Unde este iubire adevărată, nu mai încape gelozie
Uneori, între soţ şi soţie se întâmplă lucrul următor: ei se iubesc unul pe celălalt cu putere, cu tărie, cu tandreţe, cu bucurie. Şi unul dintre ei devine gelos pe celălalt – nu faţă de cineva anume care aici şi acum poate pune sub semnul întrebării dragostea lor, ci faţă de trecut. Cel care iubeşte atât de nebuneşte ar vrea ca viaţa celuilalt să înceapă doar din momentul întâlnirii lor, iar tot ce a fost înainte, toată bogăţia vieţii, a sufletului, a relaţiilor celuilalt i se pare primejdios, fiind ceva ce trăieşte în afara lui în sufletul omului iubit.
Predică la Duminica a IV-a după Paşti – Păcatul este pricina tuturor necazurilor omului, atât în timp, cât și în veșnicie
Iată că te-ai făcut sănătos: de acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău (Ioan 5, 14). Astfel de poruncă a dat Domnul slăbănogului vindecat de El, precum am auzit astăzi în Evanghelie.
Pacea se naşte din blândeţe
Iubirea vrăjmaşilor naşte în suflet mulţime de roade. „Cel ce iubeşte din simţire lăuntrică pe cei care-l vorbesc de rău sau îl nedreptăţesc sau îl urăsc şi-l păgubesc şi se roagă pentru ei ajunge în scurtă vreme la o mare sporire”, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, care vede în iubirea de vrăjmaşi izvor de smerenie, de plâns duhovnicesc – treapta mai înaltă a străpungerii inimii, penthos -, al dezlipirii de lume, al nepătimirii şi cale către contemplaţie.