Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi să fie din iubire; dacă îndrepţi, îndreaptă din iubire; dacă ierţi, iartă din iubire. Rădăcina interioară să fie cea a iubirii, din această rădăcina nu poate ieşi decât bine.
***
Dragostea îl preface pe cel ce iubeste în chipul celui iubit: daca-L iubesti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; daca-l iubesti pe diavol, diavol vei fi; daca-ti iubesti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeste cu cel iubit.
***
Nimeni nu trăiește fără a iubi; dar, în general, ce se iubește? Dumnezeu nu ne oprește de a iubi, dar e vorba de a alege obiectul iubirii noastre. Or, dacă putem alege, este pentru că noi înșine am fost iubiți mai întâi… Noi iubim, dar de unde ne vine acest privilegiu? De acolo că El ne-a iubit primul. De unde vine deci că omul poate iubi pe Dumnezeu? Căutați și nu veți gasi alt motiv decît acesta: El ne-a iubit mai întâi. Acela pe care-L iubim ni S-a dat nouă și El ne-a dat, în același timp, ceea ce face ca noi să-L iubim.
Două iubiri au făcut două cetăîi: iubirea de sine dusă până la dispretul lui Dumnezeu a produs cetatea pământească; iubirea lui Dumnezeu, împinsă până la disprețul de sine a produs cetatea cerească.
Fericitul Augustin